18.1 C
Nürnberg, DE
August 29, 2026
București Diverse Noutăți România Social

??????? ?? ??????? ?? ???? ???ș?

Consiliul Județean Dâmbovița, prin Centrul Județean de Cultură, vă invită vineri, 17 decembrie 2021, începând cu ora 18:00, la Clubul Studenților, la un eveniment special desfășurat în preajma Sărbătorilor de iarnă: „Cântece rituale și colinde din Transilvania”. Într-o premieră pe o scenă din municipiul Târgoviște, concertul extraordinar îl va avea ca protagonist pe îndrăgitul interpret de folclor ???? ???Ș?. Alături de acesta, într-o punere în scenă inedită, se vor afla Ansamblul de muzică tradițională românească „Icoane” al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, care a fost înfiinţat în anul 1995 (un grup vocal alcătuit din fete, băieţi, grup mixt şi interpreţi individuali), precum și Grupul instrumental Trio Transilvan. Astfel, prin glas și instrumente, spectacolul își dorește aducerea în inima Țării Românești a muzicii ţărăneşti transilvănene, şi reconstituirea unei atmosfere proprii satului românesc de acum câteva sute de ani.Spectacolul se va desfășura în conformitate cu măsurile legale pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de SARS-CoV-2.

??????? ?????????? ?? ?? ???? ?? ???? ??????ț??? ???? ????? ?? ???????ă ?? ?? ?????? ????????? ????ț??? ?? ??????ă ?â?????ț?, î????â?? ?? ???? ?? ?? ????????? ????.

Sursa: Centrul Judetean de Cultura Dambovita

Related posts

Deschiderea celui de al 11-lea Salon al pictorilor români participanti la rezidentele de artisti în Franta, conduse de Soleil de l’Est

GT Post

WUSHU KUNG-FU 22 Medalii de aur, 19 Medalii de argint și 8 Medalii de bronz

Ion Marius Tatomir

ÎN MEMORIA MUZICOLOGULUI GEORGE SBÂRCEA (CLAUDE ROMANO). ÎNTALNIRI ALE DESTINULUI, ÎN OGLINDA TIMPULUI…

Ion Marius Tatomir

Invitație

GT Post

Record de înscrieri la Programul MOL de promovare a talentelor: peste 2.000 de tineri au solicitat finanțare în valoare de peste 6,9 milioane de lei

Ion Marius Tatomir

Bogdan Petriceicu Haşdeu – unul uluitor geniu românesc şi marea sa tragedie

GT Post

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy