Pastorala la Praznicul Nașterii Domnului 2021 – IPS Mitropolit Andrei

†ANDREI

Din harul lui Dumnezeu

Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului

şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului

Preacucernicului cler, Preacuviosului cin monahal şi dreptmăritorilor creştini din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului

Har, pace şi bucurie de la Domnul Hristos, Cel născut în iesle şi care aşteaptă  să-I dăruim inima noastră, iar de la noi binecuvântare

„Domnul Iisus Hristos-emigrant”

„Iată îngerul Domnului se arătă în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul și pe mama Lui și fugi în Egipt și stai acolo până ce-ți voi spune, fiindcă Irod are să caute Pruncul ca să-L ucidă” (Matei 2,13)

                                                         Iubiţi fraţi şi surori,

Domnul Iisus Hristos S-a născut pe la anul șapte sute cincizeci de la întemeierea Romei, an care devine după calculele Sfântului Dionisie Exigul anul întâi al erei creștine. Cezarul August, pe când Quirinius ocârmuia Siria, a poruncit un recensământ, iar recenzarea se făcea la locul de obârșie. Sfânta Fecioară Maria cu bătrânul Iosif au plecat din Nazaretul Galileii, până departe în Betleemul Iudeii, căci acolo le era obârșia.

Cetatea era ticsită de lume și n-au găsit loc de găzduire, iar Mariei îi sosise vremea nașterii, așa că au intrat într-un grajd și s-au culcat într-o iesle. Acolo, între vite, S-a născut Domnul nostru Iisus Hristos. „Și în ținutul acela erau păstori, stând pe câmp și făcând de strajă noaptea împrejurul turmei lor. Și, iată, îngerul Domnului a stătut lângă ei și slava Domnului a strălucit împrejurul lor, și ei s-au înfricoșat cu frică mare. Dar îngerul le-a zis: Nu vă temeți. Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare care va fi pentru tot poporul; că vi S-a născut azi Mântuitor, care este Hristos Domnul, în cetatea lui David” (Luca 2, 9-11).

Îngerului i s-a alăturat mulțime de oaste cerească, cântând: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!”(Luca 2,14). Păstorii s-au dus și L-au găsit pe Pruncul Sfânt culcat în iesle și pe Preacurata Fecioară Maria și pe Iosif alăturea.

Apoi cei trei magi de la Răsărit, călăuziți de steaua minunată, au venit să se închine Pruncului și I-au adus daruri prețioase: aur, smirnă și tămâie. Când mergeau spre Betleem, la Ierusalim, l–au întâlnit pe regele Irod care le-a cerut ca după ce-L vor fi întâlnit pe Prunc să vină să-i spună ca și el să se ducă „să I se închine”.

Intenția lui Irod nu era una sinceră și magii, înștiințați în vis, „pe altă cale s-au întors în țara lor”(Matei 2,12). Irod „a văzut că a fost înșelat de magi” (Matei 2,16) și a pus la cale uciderea pruncilor din Betleem și împrejurimi.

Ce a făcut Sfânta Familie ca să-L scape pe Pruncul Mântuitor? „După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arătă în vis lui Iosif zicând: Scoală-te, ia Pruncul și pe mama Lui și fugi în Egipt și stai acolo până ce îți voi spune, fiindcă Irod are să caute Pruncul ca să-L ucidă” (Matei 2,13).

Domnul Iisus Hristos, întreaga Sfântă Familie, au emigrat! Au mâncat pâinea amară a pribegiei ca și milioanele de români care din motive obiective sau mai puțin obiective, își părăsesc țara și ajung pe toate meridianele globului. Nădăjduind în rosturi mai bune nu cred că nu-i macină dorul de casă. Pentru că, după spusa poetului, „La noi sânt codri verzi de brad/, Și câmpuri de mătasă;/ La noi atâția fluturi sânt/ Și-atâta jale-n casă./ Privighetori din alte țări/ Vin doina să ne asculte;/ La noi sânt cântece și flori/ Și lacrimi multe, multe…”[1].

Sau după afirmația altui scriitor „Patria rămâne, rămâne paternul, rămâne părintele și părinții, rămâne iubirea atotbiruitoare, tot ce durează omul pe pământ din iubire și bunătatea inimii lui, rămâne tot ce-i drept și curat, tot ce-i adevărat și nenimicit, tot ce-i pentru slujirea celui nevoit”[2].

Gândindu-ne la emigranții noștri nu uităm că anul ce se încheie a fost „Anul omagial al pastorației românilor din afara României”. Pruncul Mântuitor dintru început a luat jugul amar al emigrantului.

 Iubiţi credincioși,

            Sfânta Scriptură nu ne spune ce a făcut Sfânta Familie în Egipt. Tradiția însă este mai generoasă în Evangheliile apocrife. Referindu-se la drumul înspre Egipt, Pseudo-Matei, în Evanghelia sa, ne spune că fiind pe cale Domnul Iisus Hristos, cu Maica Domnului și cu Iosif, „I se închinau leii și leoparzii și mergeau alături de ei prin deșert. Oriunde se duceau Maria și Iosif, ei o luau înainte și le arătau drumul, apoi își aplecau capetele închinându-se lui Iisus. Prima zi când Maria văzu lei și alte neamuri de sălbăticiuni venind în preajma sa, încremeni de frică. Dar Pruncul Iisus o privi cu chip vesel și-i zise: «Mamă, nu te teme, căci nu aleargă spre tine ca să-ți facă rău, ci ca să ți se supună»”[3].

            Nu numai regnul animal îi slujeau pe drumeți, ci și regnul vegetal. Odihnindu-se la umbra unui palmier, și fiind însetați de arșiță, Pruncul Mântuitor se adresă palmierului și-i zise: „Pomule, apleacă-te și răcorește-o pe mama cu fructele tale. Îndată, auzindu-I glasul, palmierul își plecă vârful până la picioarele Mariei și ea culese fructe proaspete”[4].

            Sau în „Viața lui Iosif Tâmplarul”, Domnul Hristos ne spune că Dumnezeu Tatăl „îi descoperi totul lui Iosif printr-o viziune. Și îndată el fugi din Iudeea luându-ne pe Mine și pe mama. Am coborât așadar în Egipt… până când Irod muri mâncat de viermi – răsplată meritată pentru sângele nevinovat pe care îl vărsase. După ce nelegiuitul de Irod s-a stins din viață, ne-am întors și noi în Israel. Aici ne-am dus să locuim într-o cetate din Galileea pe nume Nazaret”[5].

            În Evanghelia arabă a copilăriei Mântuitorului ni se spune că ajungând în Egipt „au apucat-o spre orașul Sicomorilor, adică Matarea de astăzi. La Matarea, Iisus a făcut un izvor în care Maica Lui I-a spălat cămașa. Din suflarea Domnului amestecată cu apa s-a răspândit un balsam minunat în tot ținutul acela. Apoi au coborât la Menfis, unde l-au văzut pe Faraon. Au rămas în Egipt vreme de trei ani. Iar Domnul Iisus a făcut multe minuni care nu se găsesc scrise nici în Evanghelia copilăriei, nici în Evanghelia completă”[6].  Evangheliile apocrife își continuă relatarea spunându-ne că „după trei ani au plecat din Egipt spre casă. Dar când au ajuns la hotarele Iudeii, Iosif s-a temut să intre. Fiindcă, deși Irod murise, pe tron se afla acum fiul aceluia, Arhelau. În cele din urmă o luă totuși prin Iudeea. Atunci îi apăru un înger al Domnului și-i zise: O, Iosif, mergi în cetatea Nazaret și rămâi acolo”[7]. Mântuitorul Iisus Hristos se repatriase, nu mai era emigrant!

Dreptmăritori creștini,

            Și Evanghelia canonică ne spune că „după moartea lui Irod, iată că îngerul Domnului s-a arătat în vis lui Iosif, în Egipt, și i-a zis: Scoală-te, ia Pruncul și pe mama Lui și mergi în pământul lui Israil, căci au murit cei ce căutau să ia sufletul Pruncului. Iosif, sculându-se, a luat Pruncul și pe mama Lui și a venit în pământul lui Israel. Și auzind că domnește Arhelau în Iudeea, în locul lui Irod, tatăl său, s-a temut să meargă acolo și, luând poruncă în vis, s-a dus în părțile Galileii. Și venind a locuit în orașul numit Nazaret, ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin prooroci, că Nazarinean se va chema” (Matei 2, 19-23). Domnul Iisus Hristos nu mai este emigrant!

            Gândul ne merge, plecând de la aceste relatări ale Sfintei Scripturi, la milioanele de români care au emigrat în ultima perioadă în toată lumea. Ne gândim cu drag la ei și așteptăm momentul în care cauzele ce i-au determinat să plece să se rezolve. Și, sperăm noi, ca mulți dintre ei să vină acasă. Și îndreptarea cauzelor depinde de noi toți și de guvernanții noștri.

            Știm cu cât dor se gândeau cei din poporul ales la Ierusalim: „De te voi uita, Ierusalime, uitată să fie dreapta mea! Să se lipească limba mea de grumazul meu de nu-mi voi aduce aminte de tine, de nu voi pune înainte Ierusalimul, ca început al bucuriei mele” (Psalmul 136,6). Iar, gândindu-se la România, Ion Agârbiceanu scrie: „Cum mă voi sătura de frumusețile tale? Eu văd că ești alta, eu văd că ești fericită, eu simt bucuria și noua ta viață! Te-aș mângâia ca pe un copil, de-ar fi să trăiesc veacuri. Câmpiile tale, codrii tăi, apele tale, toate-mi vorbesc de negrăita ta fericire, patria mea! Nu ești pământ mort, nu ești vânt, nu ești apă; ești suflet ce tremuri de bucuria libertății”[8].

Iubiți frați și surori,

            Toate aceste afirmații sunt valabile mereu, dar mai ales acum la Crăciun, în preajma clipelor de har și de lumină pe care le aduc sărbătorile Nașterii Domnului. Evangheliile, colindătorii, atmosfera de basm, toate ne transpun într-o lume mirifică: „Și-auzi! Răsar cântări acum,/ Frânturi dintr-o colindă,/ Și vin mereu, s-opresc în drum/ S-aud acum în tindă/ Noi stăm cu ochii pironiți/ Și fără de suflare;/ Sunt îngerii din cer veniți/ Cu Ler, oi Domnul mare!”[9]. În mod tradițional la aceste bucurii sunt mai predispuși copiii și tinerii. De aceea, îi îndemnăm pe părinți, pe dascăli și pe preoți ca să le faciliteze acestora accesul la toate tradițiile de Crăciun.

            Trist este doar în casele unde au rămas bătrânii singuri, cu gândul la copiii plecați în străinătate. Și de acolo de departe, copiii dimpreună cu Octavian Goga, îi zic lui Moș Crăciun: „De nu ți-o fi peste mână, treci și pe la casa noastră,/ Biata mamă-ngândurată azi e singură la masă,/ Tu măcar o rază-n suflet îi trimite pe fereastră,/ Când vezi neatins și vinul și colacul de pe masă”[10].

            Și ca să încheiem într-un ton optimist, dorind ca la toate mesele să fie inimi vesele, vă urăm de Crăciun, de Anul Nou și de Bobotează, Sărbători pline de bucurii și ani mulți!

Cu sfântă prețuire,

                                                             †ANDREI

Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului

 şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului   

---

[1] Octavian Goga, Poezii, Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2001, p. 10.

[2] Ioan Alexandru, Iubirea de Patrie, Editura Eminescu, București, 1985, p. 65.

[3] Evanghelii apocrife, Editura Humanitas, București, 1996, p. 167.

[4] Ibidem.

[5] Ibidem, p. 78.

[6] Ibidem, p. 128.

[7] Ibidem, p. 129.

[8] Ion Agârbiceanu, Două iubiri, Editura pentru literatură, București, 1969, p. 391.

[9] George Coșbuc, Poezii, Editura Steaua Nordului, Constanța, 2007, p. 240.

[10] Octavian Goga, Cântece fără țară, Editura pentru literatură, București, 1967, p.70.