10.5 C
Nürnberg, DE
October 13, 2026
Exclusiv

Poeme de Mircea Dorin Istrate : „VEȘNICEȘTE-ȚI AL TĂU NUME” și „IAR S-A PORNIT RĂZBOIUL ”

Mircea Dorin Istrate

VEȘNICEȘTE-ȚI AL TĂU NUME.

Noi suntem efemeri în astă lume,
Doar faptele ne urcă-n veșnicit
De facem lucruri mari, frumoase, bune,
De nu, trăi-vom vis, de amăgit.

Nu fala, bogăția și puterea
Ne urcă-n mărețit și-n neuitare,
Adesea ele-s multora durerea,
Și nasc în urmă vorbe hulitoare.

Așa că voi de-acuma-mi țineți minte
De vreți al vostru nume în veci fie știut,
Că-n nemurit se-nnalță încet, curat, cuminte,
Acela doar ce bine, la ceilalți mi-a făcut.

Dar nu uitați că-n viață adesea uneori
Statui îmi au și ceia cefostumi-au tâlhari,
Ce cu războaie, crime și orori,
Făcutu-și-au împerii largi și mari.

Un Alexandru, Cezar, Gingis-Han,
Un Cirus și măritul Bonaparte,
Și rând la rând sultan după sultan,
Tot mi-au rărit la vieți nevinovate,

Ca ei să-mi dăinuiască pe vecie
În bronzul mărețitelor statui,
Și-apoi urmașii care o să-mi vie,
De laude le fie nesătui.
*
Balanța omenească nedreaptă e mereu,
Că e de om făcută după a lui gândire,
A cerului dreptate o face Dumnezeu,
Find cea adevărată, spre lungă veșnicire.

23.02.2022
Mircea Dorin Istrate

IAR S-A PORNIT RĂZBOIUL

Cu lacrimi mari de ploi îmi plânge cerul,
Că-n zori de zi mi s-a pornit războiul.
Înfricoșați mi-s oamenii de-acum
Că zeul Marte pleacă iar la drum,
Cu câinii săi știuți că mi-s turbați
Și care-acuma-s iară dezlegați.

Pe lumea asta sunt nebuni destui
Ce vor să veșnicească în statui,
Prin câtă moarte-au semănat prin lume,
Pământ și omenet destul s-adune,
Să-și fac-al lor împeriu ce-au visat,
Ce-n frica morții fie subjugat.

Așa-i și-acum, mi s-a trezit nebunul,
Și-a încărcat pușcoiul și-apoi tunul,
Și-ncălecând pe cai de fier înnaripați
S-a pus să prade totul de la frați,
Ca să-și înalțe soclul său sub soare,
Cu sclavii stând în tremur, la picioare.

Războiu-i boală grea și-adesea lungă,
Ferească-mi te cerul să te-ajungă,
Nici la dușmanii tăi să nu-l dorești
Că nu se știe tu când mi-l pățești,
Trăiește dar în pace, și mai iartă
Ca Bunul cel Iisus, că-i calea dreaptă.

24.02.2022
Mircea Dorin Istrate

Related posts

Mihai Eminescu a poposit și la Umbrărești

Liliana Moldovan

Vizita oficială a ministrului japonez pentru Expo 2025 Osaka Ito Yoshitaka la Pavilionul României la Expo 2025 Osaka

Ion Marius Tatomir

Soarta ca putere personificată și fatalism în romanul “Destine sub cupola istoriei“ de Daniela Vasiloschi

Liliana Moldovan

HO HO HO… Moș Crăciun a venit la Centrul Cultural romȃno-german din Nürnberg!

GT Post

Rolul izvoarelor istorice în reconstituirea mentalității colective în România și în Primul Război Mondial în viziunea istoricului Petre Din

Liliana Moldovan

SNSPA – școala de sexo-marxism este continuatoarea Academiei ”Fane Gheorghiu”?

Liliana Moldovan

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy