22.8 C
Nürnberg, DE
June 28, 2022
Exclusiv

Mircea Dorin Istrate : Poeme

NU-MI  SPUNE  DOAMNE….

Nu-mi spune Doamne ziua când mă duc

Din lumea asta, ca să nu apuc,

Să strâng avere și grămezi de bani,

Să uit cum trec în grabă ai mei ani,

Și-apoi la urmă de voi ști când vine

Clipita ca să plec de-aici la Tine,

Mai tot ce am să-mpart într-o clipită,

Și-apoi să vezi tu ceartă… nesfârșită.

                            *

Așa că lasă Doamne timpul să nu-l știu

De e acum ori poate mai târziu,

Să-mi văd de ale mele ca și-acum,

Să nu m-abat din drumul meu nicicum.   

Așa că eu cred Doamne, că-i mai bine

Nimeni să știe clipa cea târzie,

Să curgă totul ziuă după zi

Până-n secunda care…. n-o mai fi.

REGRET PROFUND

De ce Tu Doamne încă m-ai lăsat

Să plec atunci din liniștitu-mi sat,

Să las în urmă crângul plin de floare,

Poiana-n primăvară cu mioare,

Și Bercul albăstrit cu viorele,

Și cuiburi piuind cu viață-n ele,

Izvorul susurând cu apă rece,

Cocorii toamnei care vor să plece,

Pometul mirosind a mere coapte

Și țâța vacii numai miere-lapte,

Și iarna cu copii la săniuș,

(Mici drăcușori stăpâni pe derdeluș)

Și un Crăciun aidoma ca-n poveste,

Colindători ducând mărita veste.

În cela cuib, ce-a tors pe fus vecie,

Tot neamul meu trăit-a-n vrednicie,

Bine înfipt în lutul lui lumesc,

Cu ochii ridicați în spre ceresc

În toate câte dânși le-au făcut,

Și-apoi, când dincolo de viață au trecut,

  1. am pomenit mereu pe fiecare

Sub mucul unui fir de lumânare,

Să nu ne-ndepărtăm de ei nicicând,

Model de viață fie-ne în gând.

                       *

Acum, când am plecat dintre ai mei

Să mă domnesc prin lumea de mișei,

Pe toate cele bune le-am pierdut

Rupându-mă de neam și de trecut,

C-aici în astă lume am aflat

Să viețuiesc în hulă și păcat,

Că nu ești cineva de n-ai avere,

Că banii fac mereu a ta putere,

Că adevăru-i vorbă de doi bani,

Și că minciuna-ți ține ai tăi ani,

Că prieteni-s făcuți ca să trădeze,

Că lingușeala-i sus, pe metereze,

Că Dumnezeu nu-i cela din ceresc

Ci banul sunător din omenesc,

C-aici n-ai ce căta de ești smerit,

Și ești nimic de nu îmi ești proptit

De cineva ce face și dezleagă

Ce el îmi vrea în lumea lui întreagă.

                         **

Dar nici cu satul meu nu mi-e rușine

Că nici aici cu mult nu e mai bine,

Înșală toți, cu gura lor ce minte,

Cum nu făcut-a încă înnainte,

C-averea face azi alesătura

Nu zdroaba ce ți-o dă învățătua,

Că osteniți mi-s mulți de băutură,,

Că e de muncă, dar prea mult se fură,

Că satul fi-va casă de bătrâni,

De n-ai s-auzi în el lătrat de câini.

                     *

De-acuma satul meu, n-o fi vecie

Cu-a sale care-au fost statornicie,

Încet, încet, va piere în uitare

Stingându-se ca sfânta lumânare,

Iar eu ce-am fost-am copilul ăstui Rai

Și-am viețuit piciorul lui de plai,

Cât mai trăiesc l-oi ține-n amintire,

Purtându-i preasmerit…… a mea iubire.

31.03.2022

      Mircea Dorin Istrate

Related posts

Reformarea UE! Spre Confederația Europeană suverană și democrată a tuturor națiunilor bătrânului continent!

Liliana Moldovan

Iubiţi-vă, e Sfântul Valentin!

Liliana Moldovan

RUGĂCIUNE PENTRU ROMÂNIA

Liliana Moldovan

Mărturii de lumină  din care sorbim, târziu : Al. Florin Țene

Liliana Moldovan

Colindul bucuriei

Liliana Moldovan

Ziua iei și a portului popular : Poezii de Mircea Dorin Istrate

Liliana Moldovan

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy