22.8 C
Nürnberg, DE
June 28, 2022
Uncategorized

Poezia lui George Bacovia este continuitatea liricii lui Mihai Eminescu din vremea studenției de la Berlin (1873-1874)

Ionuț Țene

Foarte ciudat și inexplicabil este faptul că marele nostru poet modern, George Bacovia, a evitat să vorbească în interviuri, scrisori sau expuneri critice despre faptul că poezia sa este o prozodie pe structura liricii eminesciene. Este chiar de esență eminesciană. Dacă citim poezia lui George Bacovia, pe care îl iubea foarte mult Nichita Stănescu, considerându-l unul dintre cei mai mari poeți români, vom observa că ritmul, cadența, atmosfera și armonia versurilor poetului creator de ”Plumb” sunt profund eminesciene. De fapt, dacă analizezi cu acribie poezia lui George Bacovia poți observa o prelungire a esteticii, tematicii și melancoliei poeziei lui Mihai Eminescu, mai ales din perioada când era student la Berlin. Poezia citadină a lui George Bacovia pare o ”pastișă” structurală și ritmică după poemele lui Mihai Eminescu din perioada berlineză. Dar, iată, ce declara târziu, George Bacovia, autorul volumului ”Plumb” publicat în 1916, poetul mărturisea “mi-a plăcut în artă să urmăresc o problemă. Desi am citit în tinerețe Baudelaire și alții n-am simtit sufletul românesc vibrând lângă ei. Alt neam, altă vârstă. Noi trebuie să ne străduim pentru originalitatea noastră. Să devenim o ființă organică, nu parazți sau maimuțe”. Bacovia recunoaște indirect influențe din Al. Macedonski sau Ioan Păun Pincio. Criticii literari le-au găsit similitudini. Recunoaște Bacovia și influența lui Baudelaire, Rollinat, Urlaine și Edgar Allan Poe în versurile unor poezii ca “Sonet” sau “Finis”. Dar adevărul că nu aceștia îl catehizează prin gustul pentru oribil, nevroze, iubirea morbidă, culoarea și sunetul care creează sugestia, ci Mihai Eminescu. Motivul ploilor, al noptilor, al corbilor, prin folosirea instrumentelor muzicale si predilectia pentru imagini muzicale izvorăște din lirica eminesciană. Bacovia aduce o tonalitate nouă în lirica românească, dar, poetul nu recunoaște influența liricii citadine eminesciene. La Bacovia predomină cerul de plumb apăsător, orizontul închis, străbătut de corbi, abatoare, ospicii, toamna galbenă, macabrul. E continuatorul lui Eminescu de fapt marele poet al caselor ”lacustre”. Trebuie să recunoaștem că critici literari de marcă, ca Mircea Tomuș sau Nicolae Manolescu au recunoscut influența majoră a lui Mihai Eminescu asupra liricii bacoviene. Mircea Tomuș consideră poetica eminesciană drept sursă originară a perspectivei creatoare a lui Bacovia, “un descendent eminescian si anume poate cel mai fidel,” încât “există între cei doi poeti aproape o identitate de structură, în orice caz mai mult decât o apropiere, identitate ce merge pe linia esentelor. Amândoi apartin spațiului titanic de nuanță luciferică.” (Mircea Tomuș, Cinsprezece poeți, București, Editura pentru literatură, 1968). Demersurile de evidentiere a identitătii de viziune erotică între Eminescu si Bacovia l-au determinat pe Nicolae Manolescu să sustină că, în ipostaza de poet erotic, Bacovia este tributar modelului, pe care îl accentuează spre „o lamentatie metafizică hipereminesciană”, căci „rafinatul cu nervii extenuați, stăpânitul de o imagine halucinantă a amorului era în fond un sentimental, aspirant la o dragoste sănătoasă până la elementar.” (Nicolae Manolescu, Lecturi infidele, București, Editura pentru literatură, 1966). Deși Bacovia evită să recunoască influența copleșitoare a liricii eminesciene asupra operei lui, versurile lui Mihai Eminescu îl evidențiază și completează pe autorul poeziei ”Plumb”. La Berlin, între anii 1873-1874, Mihai Eminescu audiază cursurile facultății de filosofie, dar nu-și susține doctoratul cum dorea Titu Maiorescu care i-a finanțat șederea în capitala prusacă. Pentru a se întreține Eminescu lucra ca secretar diplomatic la legația noastră din Berlin. Despre perioada berlineză, în general, opinia critică evidențiază poezia ludică cu aere de boem pe care a scris-o Eminescu în urma lungilor plimbări în pădurile din jurul capitalei germane, cu frumoasa nemțoiacă Milly:

Zice Darwin, tata Darwin,
Cum că omul e-o maimuţă –
Am nume de maimuţoi,
Milly-nsă de pisicuţă.

Şi mă urc în tren cu grabă
Cu o foame de balaur,
Între dinţi o pipă lungă,
Subsuori pe Schopenhauer.

Ş-acum şuieră maşina.
Fumul pipei lin miroasă,
Sticla Kümel mă invită,
Milly-mi râde. – Ce-mi mai pasă!” (Din Berlin la Postdam)

Mai degrabă din această poezie, criticii și istoricii literari au reținut ”iubirile de-o vară” cu șăgalnica Milly decât critica ludică și eminesciană asupra lui teoriei lui Darwin. Totuși, la Berlin, Mihai Eminescu compune o extraordinară poezie citadină, care pregfigurează nu numai pe Bacovia, dar și poezia simbolistă ”avant la lettre”, de la sfârșitul secolului XIX și anunță poezia expresionistă din anii 1912 – 1920. Poezia citadină a lui Mihai Eminescu compusă la Berlin l-a influențat covârșitor pe George Bacovia în volumele ”Plumb” din 1916 și ”Bucăți de noapte” din 1926. Dar să citim peozia lui Mihai Eminescu scrisă în 1874 la Berlin ca să înțelegem:

Privesc oraşul furnicar –
Cu oameni mulţi şi muri bizari,
Pe străzi largi cu multe bolţi,
Cu câte-un chip l-a străzii colţ.
Şi trec foind, râzând, vorbind,
Mulţime de-oameni paşi grăbind
Dar numai p-ici şi pe colea
Merge unul de-a-nletelea,
Cu ochii-n cer, pe şuierate,
Ţiindu-şi mâinile la spate.
S-aude clopot răsunând,
Cu prapuri, cruci, icoane, viind,
Preoţii lin şi în veştminte
Cântând a cărţilor cuvinte.
În urmă vin ca-ntr-un prohod;

Tineri, femei, copii, norod;
Dar nu-i prohod – sfinţire de-apă,
Pe uliţe lumea să nu-ncapă;
Se scurg încet – tarra bumbum –
Ostaşii vin în marş acum,
Naintea lor tambur-major,
Voinic el calcă din picior
Şi tobe tare-n tact ei bat
Şi paşii sună apăsat;
Lucesc şi armele în şir,
Frumos stindarde se deşir;
Ei trec mereu – tarra bumbum –
Şi dup-un colţ dispar acum…
O fată trece c-un profil
Rotund şi dulce de copil,
Un câne fuge speriat,
Şuier-ul lotru de băiet,
Într-o răspântie uzată
Şi-ntinde-un orb mâna uscată,
Hamalul trece încărcat,
Şi orologiile bat –
Dar nimeni mai nu le ascultă
De vorbă multă, lume multă. (Privesc orașul furnicar)

După ce lecturăm cu atenție și inima deschisă această poezie citadină și avem la activ și lecturi suplimentare bibliografice putem reține poezia următoare, a lui George Bacovia, scrisă la peste 40 de ani distanță:

Barbar, cânta femeia-aceea,
Târziu, în cafeneaua goală,
Barbar cânta, dar plin de jale,-
Și-n jur era așa răscoală…
Și-n zgomot monstru de țimbale
Barbar, cânta femeia-aceea.

Barbar, cânta femeia-aceea…
Și noi eram o ceată tristă-
Prin fumul de țigări, ca-n nouri,
Gândeam la lumi ce nu există…
Și-n lungi, satanice ecouri,
Barbar, cânta femeia-aceea.

Barbar, cânta femeia-aceea,
Și-n jur era așa răscoală…
Și nici nu ne-am mai dus acasă,
Și-am plâns cu frunțile pe masă,
Iar peste noi, în sala goală,-
Barbar, cânta femeia-aceea… (Seară tristă)

Sigur că, pe lângă ”Seară tristă”, putem lectura și un fragment din poezia ”Decor”, obsevând aceeași cadență ritmică, leitmotive și atmosfera citadină sumbră și inutilitatea melancolică, preluată din poezia lui Mihai Eminescu compusă la Berlin:

Copacii albi, copacii negri
Stau goi în parcul solitar:
Decor de doliu, funerar…
Copacii albi, copacii negri.
În parc regretele plâng iar…
Cu pene albe, cu pene negre
O pasăre cu glas amar
Străbate parcul secular…
Cu pene albe, pene negre… (Decor)

Poezia ”Privesc oraşul furnicar” este primul ”spleen” din literatura română, înainte de poezia ”Spleen” a lui Bacovia. Despre influența copleșitoare și cutremurătoare a lui Mihai Eminescu asupra lui George Bacovia se pot scrie suficiente cărți de critică literară și lucrări de doctorate. Sper să o mai facă cineva în zilele noastre de futilitate consumeristă. Prin această fulguranță și subtilă comparație literară am dorit doar să subliniez rolul major a liricii eminesciene asupra poeziei moderne române din secolul XX. Toată structura intimă și intimistă a poeziei române moderne este construită pe osatura estetică și teoretică, pe ritmurile și sensurile inefabile ale lui Mihai Eminescu. Structura poeziei moderne este o construcție, la fundație, cu adevărat eminesciană. George Bacovia, fără existența scrisă a poeziei lui Mihai Eminescu din perioada berlineză, nu ar fi existat ca poet neo-simbolist apreciat de cititori. Forța liricii eminesciene străbate întreaga structură a poeziei române moderne.

Ionuț Țene

Related posts

Scoala romaneasca Haga

Oana Roxana Gherasim

Explicațiile psihologului Andra Tănăsescu:

Theodora-Raluca Paun

Mircea Dorin Istrate : Nocturnă poetică

Liliana Moldovan

Limba română în imagini: curs practic pentru străini

Oana Roxana Gherasim

 Revista BOGDANIA-pagină nemuritoare de istorie a literaturii române

Liliana Moldovan

La CENACLULUI LITERAR : „ARTUR SILVESTRI ”al LIGII SCRIITORILOR:   medalionul literar”Primăvara aleargă desculță prin oraș ca o paparudă „

Liliana Moldovan

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy