Poeme – ALINA MONICA TURLEA

 (n. 1979), locuieste la Roma de 22 de ani. E absolventă a Facultății de Litere, Limbi și Literaturi străine, din cadrul Universității “La Sapienza ” din Roma și a unui Master în Lingvistică, Literatură și Traducere, secția italiană-franceză, în cadrul aceleași universități, cu o bursă în ultimul an de master la Universitatea Sorbonne Paris IV, din Franța, cu o teză de absolvire despre traducere și problematica traducerii în opera autorului francez Jean- Christophe Bailly. Debuteaza în Italia cu volumul” La mia Quintessenza”, Ed. Aletti, 2019, și in diverse volume colective de poezie din Italia, precum “Le mie parole”, 2019 Ed. Aletti, “M’illumino d’ immenso” 2020, Ed. Pagine,dar și proză în antologia Lingua Madre 2020 și 2021, după participarea la un concurs organizat de Regiunea Piemonte și Ministerul de Cultură) . Colaboreaza cu reviste de cultură precum “Orizzonti culturali italo-romeni”, sau ziarul Abitarearoma.it. Alian Monica e redactor-șef la revista de artă și cultură “MarchettiArtGallery”. A tradus în limba italiană în colaborare cu colegul și prietenul Alessio Colarizi romanele “Ciuleandra” și “Amândoi” (L. Rebreanu), editura Rediviva din Milano, apoi basmele lui Ispirescu cu susținerea ICR București, programul TPS, impreuna cu Silvia Storti, pentru editura Besa-Muci, precum și “Ucenicul lui Goya ” de Sara di Furia, pentru editura Lebăda Neagră, în curs de apariție.

* sub pielea ascunsului

mi-aș fi dorit să eliberez toți îngerii

prin pori

să-mi dovedesc că manevrele ascunse

de a stoarce

metafore

erau doar îndoieli

ghemuite cu forța

în casa fără ferestre, fără uși ce sunt

tot aici mi-am respirat și cicatricele

inima bate disperată în urechea stângă

* Ziua în care ți-am privit pașii întunecați în zăpadă:

Trupul nu este decât un cerc de oase. Pământul se umflă de căderi.

* scris pe trup

cuvintele sunt măcinate…

ca și prezentul:

forma aparenței unei voințe

se conjugă la viitor

fluid precum uleiul

într-un moment infinitezimal

ca o alternativă

fără teamă de incertitudine

pasărea neagră sfâșie cu un țipăt cerul

moartea scrie pe trupurile nevinovaților

spionând mugurii cireșilor

* albul oaselor

când

mâinile ierboase ale umbrelor

vor celebra o liturghie fără nume

în ulcerele tăcute ale trupului,

simțind pulsul vocii tale

și când

își vor prelungi degetele verzi

cu tot mai puțină forță

atunci

te vei împotrivi prafului și cenușii

unghiilor lor

lăsând acele gheare vibrând

să rupă firimituri de carne

dezgolindu-ți albul oaselor