9.9 C
Nürnberg, DE
March 29, 2024
Diverse

ACTIVITĂŢI DE PREVENIRE A CONSUMULUI DE DROGURI, DERULATE DE RUSALII ÎN BUCUREŞTI

Comunicat ANA

În perioada minivacanţei de Rusalii, specialiştii Agenţiei Naţionale Antidrog desfășoară, la nivel naţional, activități de informare şi conștientizare cu privire la efectele și riscurile consumului de droguri și de promovare a modalităţilor de petrecere a timpului liber într-un mod sănătos.

La nivelul municipiului Bucureşti, reprezentanții Agenției Naționale Antidrog, cu sprijinul specialiștilor în prim ajutor și descarcerare ai Departamentului pentru Situații de Urgență, s-au aflat sâmbătă, 11 iunie a.c., printre tinerii români și străini din Centrul Vechi al Capitalei.

Acțiunea preventivă SAFE SPACE 2022 a vizat instruirea personalului angajat – barmani, picoli, manageri, patroni, personal de securitate – din cluburile, barurile și terasele din Bucureşti, pentru prevenirea și recunoașterea semnelor consumului de droguri, dar și în ceea ce priveşte intervenția în caz de supradoză de droguri a clienţilor care frecventează aceste localuri.

De asemenea, în vederea preîntâmpinării evenimentelor rutiere nedorite, cauzate de consumul de alcool sau droguri, Agenţia Naţională Antidrog, împreună cu Brigada de Poliţie Rutieră Bucureşti, va continua acţiunea SAFE SPACE 2022 şi va desfăşura, în cursul zilei de astăzi, 12 iunie a.c., activităţi de informare şi conştientizare a conducătorilor auto, care vor fi testaţi în trafic de poliţiştii rutieri cu aparatul specific de testare a prezenţei substanţelor psihoactive în organism.

Testările antidrog din trafic, alături de Politia Rutieră, reprezintă, de peste zece ani, o constantă în activitatea Agenţiei Naţionale Antidrog, de când instituţia noastră a achiziţionat primele teste pentru poliţiştii rutieri şi a organizat primele sesiuni de formare destinate exclusiv acestora.

Pentru informarea directă, corectă şi completă a unui număr cât mai mare de persoane cu privire la problematica şi efectele consumului de droguri, Agenţia Naţională Antidrog recomandă consultarea paginii web INFODROG (http://infodrog.ro/), care oferă informaţii şi cu privire la metodele de prim-ajutor în anumite situaţii de criză cauzate de consumul de droguri, efectele juridice şi activităţile tip suport şi bune practici.

Pentru situaţii deosebite, îndrumăm populaţia să apeleze Tel. verde: 0 800 8 700 700, să se adreseze direct celui mai apropiat centru de prevenire, evaluare și consiliere antidrog din cele 47 disponibile în întreaga țară sau să sune la numărul unic de urgenţă 112, dacă starea de sănătate se agravează. De asemenea, adolescenţii care se confruntă cu probleme legate de consumul de droguri sunt îndrumaţi să acceseze programul de consiliere psihologică SAFE SPACE, la  nr. de telefon 0752.79.16.47.

Atragem atenţia că alcoolul şi drogurile dau dependenţă şi nu rezolvă problemele, ci le agravează!

COMPARTIMENTUL RELAŢII PUBLICE

Related posts

Departe dar impreuna de Ziua Nationala a Romaniei-2021

Beatrice Loreadana Chirla

Cine sunt cel mai bine tranzacționați artiști români contemporani din Licitația Artmark de Artă Contemporană de săptămâna viitoare

Theodora-Raluca Paun

TIMPUL N-A MAI AVUT RĂBDARE

Theodora-Raluca Paun

Cu cătuşe

Theodora-Raluca Paun

Comunicat ANA – Continua sesiunile de formare pentru prevenirea consumului de droguri

Theodora-Raluca Paun

Comunicat ANA – Evaluarea activittatii desfasurate in anul 2023

Theodora-Raluca Paun

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy