2 C
Nürnberg, DE
March 31, 2026
Cultură

Ne-am pierdut amândoi corăbiile în marea fără puncte cardinale

Vreau să privesc strălucirea soarelui în plină vară, să îi înfrunt perseverența cu care revine dimineață de dimineață. M-am săturat de arborii cărora le lipsesc ochi, ce râd în adierea crudă a căldurii ce-mi topește ca o lavă gândurile pe care le-aș fi transmis în privire spre soare. Mi-am transformat pleoapele în mono-aripi cu care să-mi lansez dorul spre infinit. Gândul că mi-aș înceta lumea interioară în umbrele ce o ascund mă tulbură. Bateți, pleoapelor, duceți-mi lumea pe raze de soare până acolo unde mă simt împlinit.

Am scris zilelor cu fâșii de visare, nopților le-am desenat conturul luminii pe aripile deschise, iar anotimpurilor le-am făcut adăpost în sedimente de suflet, dar pe tine, pe tine crezi că te-am uitat? Mi-ai semănat în inimă nebunia cu care nu m-am mai întâlnit, iar acum mă simt ca o grădină sălbatică, îngrijită de amintiri ce răsar din rădăcini răspândite acolo unde nu le-aș mai căuta. Am încercat să uit senzația de tine privind spre alte planete, unde m-aș fi izolat. M-am depărtat de pământul care mi-a scrijelit ființa cu tine prea ușor și adânc, sperând astfel ca nimeni să nu îi descifreze sensurile.

Mi-am deschis pieptul larg, iar inima mi s-a transformat într-o corabie purtată de vânt. Tu te-ai transformat într-o ființă care nu mai are inima. Ne-am pierdut amândoi corăbiile în marea fără puncte cardinale, așa că, mă întreb eu, care ar mai fi șansa să ne aruncăm ancorele aproape?

Sursa text: Cosmisian

Sursa foto: Istock

 

Related posts

Biblioteca Metropolitană București lansează campania „Biblioteca pe Patine”la CARO IceLand, primul patinoar cu identitate culturală din Capitală

Ionela van Reez-Zota

Echinocțiul de primâvară – 2 poeme de Liliana Moldovan

Liliana Moldovan

Sărbătoare a culturii la Hoceni – Inaugurarea Căminului Cultural și a Bibliotecii

Ion Marius Tatomir

Una dintre replicile picturii „Atacul de la Smârdan” de Nicolae Grigorescu, în licitație la Artmark!

Exhibition Opening | HERS | March 6, 2026 @ 6-9 PM

Ionela van Reez-Zota

Africa, dialog între culturi, 22 – 24 mai 2023

Ion Marius Tatomir

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy