Jurnalistul și scriitorul de mai târziu Octavian Paler s-a născut în comuna Lisa din județul Brașov, în 1926. Părinții lui au fost Alexandru și Ana Paler. A urmat școala primară în satul natal, iar în anul 1937, a fost admis bursier la Colegiul Spiru Haret din București. În vara anului 1944, cu o săptămână înaintea încheierii cursurilor clasei a VII-a de liceu, a avut o altercație cu George Șerban, directorul școlii, care era chiar unchiul său, adică fratele mamei, în această situație a fost obligat să părăsească școala, mutându-se la Liceul Radu Negru din Făgăraș pentru a urma, în anul școlar 1944-1945, ultima clasă de liceu, clasa a VIII-a, secția literară. Aici s-a remarcat, mai ales la obiectele filosofie, latină, elină. În anul 1945, la terminarea ultimei clase de liceu, o clasă cu 44 elevi, a fost declarat Promovat cu laudă.[2] În același an, a susținut examenul de bacalaureat la Sibiu. În continuare, urmează cursurile Facultății de Litere și Filosofie și simultan și pe cele ale Facultății de Drept din București.
După absolvire, este recomandat de Tudor Vianu pentru a rămâne asistent la Catedra de estetică, dar declină propunerea și se angajează la Radiodifuziunea Română. Între 1949 și 1961, în perioada cea mai grea privind libertatea presei, a fost redactor de programe culturale la Radiodifuziunea Română. În această perioadă l-am cunoscut, venind la o conferință la Școala Tipografică “Dimitrie Marinescu “, din strada Argeși, unde eram elev, vorbindu-ne despre frumusețea jurnalismului militant. În 1964 a fost timp de trei luni corespondent Agerpres la Roma.
A colaborat cu statul comunist-criminal, alături de ziariștii care propagau politică comunistă a unui regim ateu care a pauperizat poporul, având următoarele funcții: 1965–1970: Vicepreședinte al Comitetului de Radiodifuziune și Televiziune, 1976: Președinte al Consiliului Ziariștilor, 1970–1983: Redactor-șef al cotidianului central România Liberă,,1974–1979: Membru supleant al Comitetul Central al Partidului Comunist Român, 1980–1985: Deputat de Vaslui în Marea Adunare Națională, Parlamentul monocameral al României comuniste.
Așa cum folosea Securitatea comunistă de se urmăreau unul pe altul, este persecutat de această instituție odioasă și criminală, datorită viziunilor sale pro-occidentale și de critica la adresa PCR și a lui Nicolae Ceaușescu. I se stabilește domiciliul forțat și i se interzic diferite activitați în lumea artistică.
După evenimentele din decembrie ’89, fondează împreună cu Ana Blandiana, Gabriel Liiceanu ș.a. Grupul de Dialog Social, care se evidențiază prin pozițiile sale anti-comuniste. Devine, pe rând, director onorific și editorialist al ziarului România liberă, apoi editorialist la Cotidianul și Ziua. Rămâne un jurnalist și comentator apreciat. Participă la talk-show-ri, pe teme de politică, de moralitate etc, la diferite posturi de televiziune. În ultimii ani de viață, devine un critic acerb al clasei politice românești, care , încă, păstra mentalitatea comunistă.A realizat un film de televiziune dedicat satului natal, Lisa.
De-alungul vieți a publicat următoarele cărți: Umbra cuvintelor, 1970, Drumuri prin memorie I (Egipt, Grecia), 1972, Drumuri prin memorie II (Italia), 1974, Mitologii subiective, 1975, (ed. II, 1976), Apărarea lui Galilei, 1978, (versiune noua, 1997), Scrisori imaginare, 1979, (ed. II, 1992; ed. III, 1998, Caminante, 1980, Viața pe un peron, 1981, (ed. II, 1991), Polemici cordiale, 1983, Un om norocos, 1984 , Un muzeu în labirint. Istorie subiectiva a autoportretului, 1986, ed. Cartea Romaneasca, Viața ca o coridă, 1987, Don Quijote în est, 1993, Rugați-vă să nu vă crească aripi, 1994, Vremea întrebărilor, 1995, Aventuri solitare, 1996, Deșertul pentru totdeauna, 2001, Autoportret într-o oglindă spartă, 2004, Eul detestabil: o istorie subiectivă a autoportretului, (intitulat initial Un muzeu in labirint), 2005, editura Albatros, Caminante. Jurnal și contrajurnal mexican, 2005, ediția a doua, adăugită, editura Albatros, Calomnii mitologice, 2007, editura Historia, Convorbiri cu Octavian Paler (conlocutor fiind Daniel Cristea-Enache), 2007, editura Corint[, Poeme, 2008, ed. Semne-Artemis, Rugați-vă să nu vă crească aripi, 2010.
O parte din aceste cărți sunt de jurnalism. A făcut și câteva traduceri: Leben auf einem Bahnsteig. Versiunea germană de Ewalt Zweyer a romanului Viața pe un peron, Editura Kriterion, București, 1994, Život na nástupišti. Versiunea cehă de Jindřich Vacek a romanului Viața pe un peron, Editura Mladá fronta, Praga, 2009, Polémiques cordiales – traducerea franceză (traducător Alain Paruit), Editura Kriterion, București, 1991.
Pentru cărțile sale publicate și pentru personalitatea sa a primit diferite premii și distincții: Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1972) pentru Drumuri prin memorie. Egipt. Grecia, Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1980) pentru Caminante, Premiul Academiei Române pentru Apărarea lui Galilei, 1978, Opera Omnia a Uniunii Scriitorilor din România, 2005, Ordinul Steaua Republicii Socialiste România clasa a IV-a (1971) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român, Ordinul național „Steaua României”, în grad de cavaler, 2003.
În memoria lui Octavian Paler o stradă din Făgăraș a primit numele său: strada Octavian Paler.Școala din satul lui Octavian Paler, Lisa, îi poartă numele..Biblioteca municipală din Făgăraș îi poartă, și ea, numele.
A încetat din viață la vârsta de 80 de ani, în urma unui stop cardio-respirator. A fost înmormântat, cu onoruri militare, în Cimitirul Sfânta Vineri.
Al.Florin Țene
