Diverse

 Un stagiu de practica la Agentia Nationala Antidrog

UN NOU STAGIU DE PRACTICĂ LA AGENŢIA NAŢIONALĂ ANTIDROG – Agenţia Naţională Antidrog a lansat un nou stagiu de practică pentru studenţii din cadrul Universității „Titu Maiorescu”.

Orele de practică se derulează în luna iulie 2022 şi au drept scop furnizarea informaţiilor din domeniul drogurilor către studenţii practicanţi, în vederea facilitării accesului acestora la un loc de muncă, contribuind, astfel, la participarea crescută pe piața muncii.

Pe parcursul desfăşurării stagiului de practică, specialiştii Agenţiei oferă posibilitatea îndeplinirii în condiţii optime şi eficiente a obiectivelor specifice din cadrul procesului instructiv-educativ, dar si a perfecţionării continue a educaţiei şi a învăţământului, în pas cu exigenţele sporite ale dezvoltării societăţii contemporane şi cu evoluţia flagelului drogurilor.

Activitatea de practică se desfăşoară cu respectarea prevederilor Legii Educaţiei Naţionale nr. 1/2011, a dispoziţiilor Ordinului ministrului administraţiei şi internelor nr. 186/2010 privind organizarea şi desfăşurarea stagiului de practică de specialitate în structuri ale Ministerului Administraţiei şi Internelor pentru studenţii/masteranzii din cadrul instituţiilor de învăţământ superior civile şi a dispoziţiilor Ordinului nr. 3955/09.05.2008 M.E.N. privind aprobarea Cadrului general de organizare a stagiilor de practică în cadrul programelor de studii universitare de licență și de masterat.

În ultimii ani, în cadrul Agenţiei Naţionale Antidrog şi al centrelor teritoriale de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog teritoriale, aproximativ 3.200 de studenți și masteranzi și-au efectuat stagiile de practică.

COMPARTIMENTUL RELAŢII PUBLICE

Related posts

Românii din Austria i-au cerut demisia Cancelarului austriac

GT Post

Campionul European la Palat! SofistiCAT – Salonul Felin Internațional București, ediția de primăvară la Sala Palatului, 11-12 mai 2024

GT Post

Concerte in frumusetea noptii bucurestene: Seria de concerte de la miezul noptii la Festivalul International George Enescu

GT Post

ANA – SAFE SPACE, program de consiliere antidrog pentru adolescenti si parinti

GT Post

LECTIE ONLINE, TRANSMISA CU DRONA DE LA BISERICA BIERTAN, DESPRE ISTORIA COMUNITATII SASILOR DIN ROMANIA

GT Post

CĂRȚI RARE

GT Post

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy