Diverse

Dilemele comunicãrii europene

Dragi prieteni,

O analiză a situației europene actuale din perspectiva comunicării și percepţiilor este binevenită. La criza financiară din 2008, Comisia Europeană a preferat neimplicarea, explicând tehnic că economia este de competența statelor membre.

În 2020, după o ușoarã ezitare, executivul european a fost în prima linie a pandemiei, chiar dacă se putea “ascunde” din nou invocând că politica de sănătate nu întră în atribuțiile palierului european. S-a jucat însă cartea implicării, atât pe dosarul măștilor, cât și pe cel a achiziţionãrii vaccinului. De apreciat a fost și lidershipul pe planurile de reziliențã și relansare economică.

Războiul din Ucraina a aruncat Uniunea Europeană într-o nouă criză, chiar dacă impactul este încă greu de estimat. Neavând o politică de apărare comună în adevăratul sens al cuvântului, UE a arătat dezechilibrată și slabă, intrând (din fericire) rapid sub umbrela protectoare a Statelor Unite ale Americii. Coordonarea europeană pe dosarul rus a fost clădită treptat, așa cum s-a putut, cu discuții complexe care pun în continuare multe întrebări despre unitatea de monolit a continentului.

Prețul energiei este practic criza actuală, iar Uniunea Europeană trebuie să fie la butoanele de control. Desigur, unele țări membre joacă pragmatic, chiar la profit, iar prin taxele impuse doresc să umple bugetele naționale răvășite de criza Covid-19. Scuzele multor guverne se axează pe războiul din vecinătate, iar dacă cetățenii se plictisesc de acest argument pot să dea vina din nou pe UE pentru situația de față.

Se așteaptă mult de la acestã toamnã și este de urmărit jocul Ursulei von der Leyen din punct de vedere al comunicării cu cetățenii. Carismatică cum este, președinta Comisiei Europene va utiliza cel mai probabil intervenția State of the Union din Parlamentul European din 14 septembrie 2022 ca pe o nouă rampă de lansare. Desigur, există două dosare care trebuie atinse: cel al Conferinței asupra viitorului Europei și cel al Anului European al Tineretului. Ambele au fost punctele forte ale discursului ei de acum un an, dar rezultatele de până acum au fost profund dezamăgitoare. Se așteaptă multe în legătură cu actuala criză energetică și sperăm că UE se va implica din nou. Mișcările civice de revoltã, cum ar fi Don’t Pay UK, au început să-și găsească teren și în Europa și pot provoca schimbări majore în structurile actuale.

Cu multumiri,

Dan

Articol publicat astăzi în Ziarul Financiar și pe blogul Casei Europei

Dr. Dan LUCA

Vice President Strategic Innovations
Email: pr@euractiv.com

Related posts

De m-aș fi iubit

Theodora-Raluca Paun

Top 10 cele mai așteptate cadouri pentru luna iubirii

Theodora-Raluca Paun

5 idei revoluționare care leagă nutriția de strălucirea mentală

Theodora-Raluca Paun

Familia Addams vizitează Craiova ● Outfitul șearpelui se vede la București ●

Theodora-Raluca Paun

“Departe de țara ta, îți faci casă din Limba Română” – Zilele Limbii Române în Italia

Theodora-Raluca Paun

Deschiderea celui de al 11-lea Salon al pictorilor români participanti la rezidentele de artisti în Franta, conduse de Soleil de l’Est

Theodora-Raluca Paun

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy