Marea Britanie Noutăți Sens Giratoriu

Sunt fiică de cer cu-un strop de mister

Sunt apă și foc și-un strop de noroc,
Sub soare vibrând, emoții purtând.
În gânduri pictez iubirea în miez
De veri cu alean zâmbind peste an
Pământului sfânt. Sunt ploaie și vânt.

Din timpuri străvechi îmi prind la urechi
Cuvântul sfințit prin ceruri venit,
Să-mi fie balsam în rostul ce-l am,
Și-n tihnă să-l cresc, curat și firesc,
Cinstit și frumos, senin și duios.

Pe râuri mi-așez poveștile-crez
Să-mi spele ușor al toamnelor dor.
Emoții să-mi scriu, și soare să-mi fiu
Pe-al cerului gând, iubire curgând.
Sunt apă și cer, și-un strop de mister.

Prin codrii îmi cânt al vieții-avânt,
Rostindu-mi dorinți, albastre, fierbinți
La porți de magii, cu-a vrea și a fi.
Șotronul mi-l joc în hore de foc,
Sculptându-mi în lut al sorții salut.

În ierni mă-nfășor cu-al visului zbor
Și-n psalmi îmi alin al gerului chin,
Cu îngeri rostesc cuvântul ceresc
În miez de senin, cu pace din plin.
Ninsori mă albesc. Sunt pur și firesc.

În straie de timp, îmi sunt anotimp,
Cu taine-n văzduh, iubire în duh
Și pace în gând. Sunt aer și vânt
Creat din divin, curgându-mi senin
Lumină-n eter din magicul cer.

Sunt apă și foc legate-n mijloc
De-al vieții parfum, luceafăr și scrum,
Petale de flori, sorbind prin culori
Al lumii balsam. Sunt apă și calm.
Sunt fiică de cer cu-un strop de mister.

© Simona Prilogan, Londra

Related posts

Zilele Filmului Românesc în Ungaria

Ion Marius Tatomir

«Îngerul meu, Gabriel. Ghid de vindecare a suferințelor determinate de despărțiri» o carte ca un vaccin pentru sufletele celor care au cunoscut suferința din iubire : INTERVIU CU MARIA-DORINA MATIȘ

Liliana Moldovan

INVITAȚIE LA SESIUNILE DE INFORMARE ȘI CONȘTIENTIZARE A   ALEGĂTORILOR ROMÂNI DIN STRĂINĂTATE

GT Post

Raport activitate luna Noiembrie 2021

GT Post

Versuri ca nişte fructe culese din cei „trei arbori albaştri“

GT Post

LANSAREA PUBLICATIEI “GAZETA DE ALBA”//BLOGUL JURNALISTULUI TRAIAN HORIA/

Ionela van Reez-Zota

20 comentarii

anonymous payid pokies October 26, 2026 at 3:29 am

References:

10 dollar deposit pokies payid https://chuangu.xyz/?406267

Replică
g.clicgo.ru October 26, 2026 at 7:50 pm

References:

Pokies sites accepting bpay g.clicgo.ru

Replică
https://aryba.kg/user/clothheight56/ October 26, 2026 at 9:15 pm

References:

Offshore casinos accepting MiFinity Australia https://aryba.kg/user/clothheight56/

Replică
top neosurf online casinos australia October 27, 2026 at 4:57 am

References:

Neosurf secure casino deposit australia top neosurf online casinos australia

Replică
Aussie MiFinity casinos October 27, 2026 at 7:57 am

References:

MiFinity gambling sites Australia http://www.automingwei.com/home.php?mod=space&uid=608634

Replică
http://l1ae1d.творение.москва/ October 28, 2026 at 1:39 am

References:

Wire transfer casino limits australia http://l1ae1d.творение.москва/

Replică
licensed wire transfer casinos australia October 28, 2026 at 2:40 am

References:

Online gambling wire transfer australia licensed wire transfer casinos australia

Replică
http://bbs.xingxiancn.com/home.php?mod=space&uid=1094719 October 28, 2026 at 8:25 am

References:

Best direct bank transfer casinos australia http://bbs.xingxiancn.com/home.php?mod=space&uid=1094719

Replică
www.qazaqpen-club.kz October 28, 2026 at 1:21 pm

References:

Osko pokies payment option http://www.qazaqpen-club.kz/en/user/brainbait4/

Replică
same day payout pokies payid October 28, 2026 at 5:37 pm

References:

Payid pokies real money no deposit https://www.rcmx.net/userinfo.php?uid=98918

Replică
compare BPay pokies sites October 28, 2026 at 7:47 pm

References:

Bpay mobile pokies australia https://text.dsf.hs-heilbronn.de/oRY9whCnSlKu70VF-nNtNg

Replică
https://dobryakschool.ru/user/beretboy11/ October 28, 2026 at 11:15 pm

References:

Real cash MiFinity casino Australia https://dobryakschool.ru/user/beretboy11/

Replică
pad.nixnet.services October 30, 2026 at 12:49 am

References:

Online pokies MiFinity Australia https://pad.nixnet.services/tnsr2SRCSJCelV5TOvjn1Q

Replică
neosurf casino sites accepting australian players October 30, 2026 at 9:27 am

References:

Best online casino australia neosurf https://rentry.co/5p9h6erc

Replică
hedgedoc.envs.net October 30, 2026 at 11:04 am

References:

Online pokies accepting bank transfer australia https://hedgedoc.envs.net/NzbEDCnSRKu82VE8TgQL_A

Replică
https://www.brainchips.liuyanze.com October 30, 2026 at 11:09 am

References:

Direct bank transfer casinos australia https://www.brainchips.liuyanze.com/?351118

Replică
https://discuss.xsanisty.com/d/17-neue-casinos-mit-sofortuberweisung-sicher-auswahlen October 31, 2026 at 3:37 am

In der Regel erhebt Sofort selbst keine Gebühren für Transaktionen. Für Spieler, die eine schnelle und sichere Einzahlungsmethode ohne zusätzliche Registrierung wünschen, bleibt Sofort jedoch eine der besten Optionen auf dem Markt. Spieler, die nach einer Alternative suchen, könnten sich Trustly, Kreditkarten oder E-Wallets wie PayPal oder Skrill ansehen. Sofort ist in der Regel gebührenfrei oder verursacht nur geringe Kosten.

References: https://discuss.xsanisty.com/d/17-neue-casinos-mit-sofortuberweisung-sicher-auswahlen

Replică

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy