4 C
Nürnberg, DE
April 19, 2024
Teatru

Teatrul Colibri se (re)întâlnește cu publicul într-o nouă stagiune!

COMUNICAT

După o vară fierbinte și plină de evenimente, toamna ne reunește la teatru într-o nouă stagiune, cu povești mai vechi și mai noi, cu speranțe și așteptări, dar și cu nerăbdarea și bucuria revederii.

Amintirea recent încheiatului Festival Puppets Occupy Street ne întâmpină încă în foyer, prin expozițiile Evei Dănescu și Inei Chira.

De asemenea, se apropie perioada înscrierii și desfășurării unei noi serii de ateliere de creație.

Tot toamna se numără festivalurile la care, de data aceasta, Teatrul Colibri este invitat să participe.

Așadar, Teatrul pentru copii și tineret Colibri reia spectacolele la scenă și deschide Stagiunea 2022/2023 cu o poveste originală, scrisă de dramaturgul Alina Nelega special pentru actorii și publicul de aici. Este vorba despre „Zâna Tăiețeilor“, spectacol în regia lui Gavril Cadariu, de care publicul se va putea bucura sâmbătă, 17 septembrie 2022, la ora 18:00. În distribuție regăsim actorii Oana Stancu, Adriana Ioncu, Alis Ianoș, Geo Dinescu și Marin Fagu. Scenografia este semnată de Mihai Pastramagiu, iar muzica este compusă de Zeno Apostolache.

„De ziua lui, Bongo, motanul cel poznaș al Mădălinei, are o singură dorință: s-o întâlnească pe Zâna tăiețeilor. Mai ales pentru că tăiețeii sunt mâncarea lui preferată, iar Mădălina are grijă să nu lipsească de la nicio masă, sub nicio formă: cu lapte, cu gem, cu brânză, caramel sau nucă. Dar nimeni n-a auzit de Zâna tăiețeilor, deși ea trebuie să existe, că doar tăiețeii au și ei o zână, nu? Așa că cea care poate să-l ajute pe Bongo, cea care știe tot despre lumea poveștilor, este Zâna Zânelor, bineînțeles. Aventura începe, iar în drumul lor spre Zâna Zânelor cei doi au de înfruntat obstacolele cu care se confruntă fiecare copil și pisic, atunci când ies în stradă. Vor reuși oare? Spectacolul vă răspunde la această întrebare, iar dacă sunteți curioși, vă așteptăm să aflați unde e Zâna tăiețeilor și cum i s-a îndeplinit dorința lui Bongo.“ Alina Nelega, dramaturg

Duminică, 18 septembrie 2022, la ora 11:00 este programat spectacolul „Prințul Broască“, dramatizare de Veselin Boidev după Frații Grimm, regia Todor Valov, traducerea Vili Nicolov Perveli, scenografia și costumele Stefka Kyuvlieva, păpuși confecționate de Peter Cekunov, Ganka Kirilova și Aurelia Sadovska, cu actorii: Cosmin Dolea, Oana Stancu, Adriana Ioncu, Alis Ianoș. 

„Prințul Broască“ este o poveste despre importanţa, responsabilitatea şi consecinţele promisiunilor personale, un spectacol amuzant, vivace, comic, în stilul operei bufe, totul acompaniat de muzica clasică şi vitală a lui W.A.Mozart.“ Todor Valov, regizor

Preţ bilet: 13 lei / pers. Biletele se pot procura de la Agenţia Teatrului Colibri, de luni până sâmbătă, între orele 10:00 – 13:00 / 16:00 – 19:00, iar duminică, între 10:00 – 13:00. Mai multe informații se pot obține la tel.: 0251.412.473, pe www.teatrulcolibri.ro, www.facebook.com/TeatrulColibri.

Reamintim că după ora începerii spectacolului accesul în sală nu mai este permis.

Related posts

Teatrul Colibri, cu Porți Deschise și poftă de joacă, de Ziua Națională a României

Moderator1

Pe când și la Brașov adevărate evenimente culturale? Începe Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu

N I

Dicționarul multimedia al teatrului românesc a ajuns la cea de-a treia ediție!

Moderator1

Început de an cu surprize, bucurii, povești la Teatrul Colibri

Moderator1

Brâncuși, mon amour! – Un adevărat regal teatral pe scena teatrului piteștean

Moderator1

UN NOU SPECTACOL IESE LA PUBLIC!

Theodora-Raluca Paun

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy