Editura „My Romanian World Publishing House LLC” a obținut, pentru perioada 25 septembrie – 30 octombrie 2022, din partea Departamentului pentru Românii de Pretutindeni (DRP), un sprijin financiar în valoare de 200.000 lei, pentru derularea proiectului „Promovarea identității lingvistice, culturale și educaționale a copiilor români din S.U.A.”.
Proiectul are drept principal obiectiv consolidarea unității lingvistice și culturale a copiilor români din S.U.A., prin tipărirea de materiale educaționale: proiecte istorice, geografice, religioase, literare, toate în limba română. De asemenea, se urmărește ca părinții să conștientizeze importanța conservării limbii, obiceiurilor și tradițiilor românești și a transmiterii acestor valori către copiii lor.
Proiectul se va desfășura în Chicago – Illinois, S.U.A., în colaborare cu Mitropolia Ortodoxă Română a celor Două Americi cu sediul în Chicago și Școala „Guardian Angel Orthodox Day School”, în cadrul Programului de Limba Română ca limba a doua. Fondurile nerambursabile atrase de editură în cadrul sesiunii de finanțare 2022, lansată de DRP, vor fi direcționate către tipărirea de proiecte educaționale în limba română pentru copiii românii din S.U.A., precum și către organizarea de webinare cu scop educativ, în vederea promovării și folosirii materialelor editurii, la care vor participa profesori și părinți români.
Activitățile derulate în cadrul proiectului au drept scop îmbunătățirea cunoștințelor de limba română ale copiilor din diaspora, precum și promovarea valorile identitare românești peste hotare. Materialele create în cadrul acestui proiect vor fi accesibile tuturor copiilor români din S.U.A., pe website-ul editurii și după încheierea proiectului.
Acest proiect este realizat cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni. Departamentul pentru Românii de Pretutindeni sprijină activitatea românilor de pretutindeni și acordă finanțări nerambursabile proiectelor dezvoltate de mediul asociativ, care urmăresc păstrarea, dezvoltarea și afirmarea identității etnice, culturale, religioase și lingvistice a românilor din vecinătate și din diaspora, precum și întărirea legăturilor dintre România și comunitățile românești din afara țării.
Președinta Editurii „My Romanian World Publishing House LLC”, Prof. Alina Vance

21 comentarii
References:
Payid pokies real money australia http://madk-auto.ru/user/dragonsand20/
References:
Payid pokies instant withdrawal australia online pokies payid australia
References:
Secure payid pokies https://gitlab.rails365.net/placedrake17
References:
Payid pokies withdrawal https://doc.anagora.org/ud1GLH5_TCamuhNHVm2XrQ
References:
Pokies that take bpay australia bpay VIP pokies
References:
Pokies accepting bpay BPay pokies no deposit bonus
References:
MiFinity casino app Australia online pokies MiFinity Australia
References:
$5 minimum deposit casino neosurf australia 10 minimum deposit online casino neosurf
References:
MiFinity slots casino Australia https://literaturewiki.site/wiki/Casinos_That_Accept_MiFinity_Australia_2026_The_Complete_Offshore_Guide
References:
1 dollar deposit casino neosurf australia https://concretewiki.site/wiki/Neosurf_Casinos_in_Australia_2026_Full_List_Guide
References:
Casino bank transfer deposit australia https://www.nlvbang.com/home.php?mod=space&uid=3315820
References:
Best bank transfer pokies australia https://flockliquid4.werite.net/bank-transfers-casinos-in-australia-2026-top-online-casinos-accepting-bank
References:
Live casino Osko http://ctphome.com/bbs/home.php?mod=space&uid=140095
References:
Casinos with Osko withdrawal https://dancewiki.site/wiki/New_PayID_Pokies_Australia_2026_How_to_Deposit_Play_and_Cash_Out
References:
Bank wire online casino australia http://bsq.cc/bbs/home.php?mod=space&uid=336548
References:
Payid pokies real money http://www.bzsbs.cn/home.php?mod=space&uid=1437869
References:
Best MiFinity casinos Australia https://gitlab.oc3.ru/pumpwinter79
References:
Australian casinos accepting wire transfers https://kettlebasket2.bravejournal.net/best-online-casinos-australia-2026-tested-and-ranked-for-aussies
References:
Wire transfer online gambling australia https://codimd.camba.coop/DXqTASDLRQ2OseOguQnZmA
References:
1 dollar payid pokies https://docs.monadical.com/Fn-bGhKPSCiSvg5wJQvLOg
References:
Wire transfer casino online real money Australia http://www.szjyw.com/home.php?mod=space&uid=302650