S-a născut în anul 1973, în comuna Vârfuri, județul Dâmbovița, într-o zonă frumoasă de deal. Locuiește în Breaza și reprezintă cu mândrie muzica populară prahoveană. În casa cu mulți copii (trei fete și doi băieți), educația a fost una bună, dar și muzica a creat atmosfera în care cei cinci frați au crescut armonios.
– Ioana-Alice Gâlcă doinești fermecător! Ai moștenit de la cineva anume dragostea pentru muzica populară?
– Mama ne cânta adesea în timp ce făcea diverse activități. Ei îi plăceau cântecele vechi interpretate de Ioana Radu sau Mia Braia. Iar tatăl meu este comoara mea, un rapsod popular ce cântă la 5 instrumente de suflat: fluier, ocarină, caval, taragot și, cel mai de seamă, dar și foarte rar întâlnit, cimpoi. A fost membru al Ansamblului Artistic ,,Fluierașii lui Pleșa” din Fieni. Spun că este comoara mea, deoarece alături de dânsul am descoperit pasiunea pentru cântecul popular și, totodată, pentru doina noastră strămoșească și balade.
– Ce reprezintă pentru tine muzica populară: o pasiune, un hobby sau aspirația oricărui copil de a deveni ,,ceva”, atunci când va fi mare?
– Pasiunea pentru cântecul popular a fost focul care m-a mistuit încă din copilărie. Îmi aduc aminte de o întâmplare amuzantă din clasa întâi: învățătorul ne-a întrebat pe fiecare ce vrem să devenim în viață. Fiecare copil și-a exprimat părerea despre ce își dorea să fie: unul șofer, altul doctor, unul inginer sau profesor. Mie, când mi-a venit rândul, am spus că vreau să mă fac Maria Ciobanu! Atât de mult iubeam pe doamna cântecului popular și muzica populară deopotrivă, încât nu am știut să spun cântăreață de muzică populară!
– Așadar, ai pornit pe drumul acesta pentru că o admirai foarte mult pe Maria Ciobanu!
– Da, dar și din pură pasiune. De atunci, de la școală, s-a născut în mine dorința de a cânta. Ca economist, dar și în diverse meserii pe care le-am avut, nu m-am regăsit niciodată cu adevărat. Întotdeauna am avut sentimentul că îmi lipsește ceva. Cei din familie m-au înțeles foarte bine. Ei m-au încurajat și astfel am început să fac pași mărunți către scenă. Îmi place să fiu pe scenă! Din tot sufletul, să dăruiesc omului cântec, asta mă definește!
– Ți-ai fi urmat visul chiar dacă nu ai fi avut încurajările familiei?
– Da!Chemarea către muzică este una foarte puternică. Devin uneori sensibilă până la lacrimi atunci când ascult ceva ce îmi place.
– Te consideri timidă? Înțeleg că te emoționezi ușor…
– Da…Deși încurajată de familie, timiditatea m-a oprit de multe ori să-mi îndeplinesc visele. Cântam doar pentru mine și ai mei, dar voiam fiu pe scenă. La un moment dat, am decis să rup această barieră care m-a împiedicat mult timp să fac ceea ce mi-a plăcut dintotdeauna să fac și anume să cânt pentru oameni.
– Spui că ești timidă dar, cu toate astea, pe scenă te simți ,, ca acasă!”. Dispar emoțiile?..
– În trecut ezitam să întâlnesc publicul.Dar îmiera străină energia atât de pozitivă pe care o transmite unui artist atunci când se află în fața lui. Nu cunoșteam sentimentul acesta și am tot amânat apariția mea pe o scenă adevărată.
– Iar în cele din urmă s-a întâmplat….
– Da! Și am fost extrem de fericită! Am debutat pe Scena Mare din Chișinău, în anul 2019. Doamna Ofelia-Florica Harangus, o îndrăgită interpretă de muzică populară din Prahova, m-a invitat să cânt în Gala Laureaților și Oaspeților la ediția a II-a a Festivalului „Să-mi cânți cobzar” organizat în cadrul ,,Zilelor Culturii Tradiționale Românești”. Ea m-a descoperit pe Facebook unde eu postez, de obicei, înregistrările mele.
Îi datorez mult. De atunci am prins mult curaj și îi voi mulțumi mereu, cu recunoștință, pentru încrederea pe care a avut-o în mine și pentru invitația de a-i fi alături în acel spectacol.
– Abordezi cel mai mult doina. De ce?
– În copilărie ascultam la radio muzică populară. La televizor urmăream Tezaur Folcloric și, cu siguranță, m-au inspirat foarte mult acele emisiuni. Dar am o preferință pentru doină și datorită tatălui meu. M-a marcat într-un mod foarte plăcut obiceiul pe care-l avea atunci când se întorcea acasă de la serviciu: scotea instrumentele și cânta. Iar acele armonii, toate sunetele, mie, copil fiind, mi se păreau fermecate. Așa mi-au rămas în suflet. Îmi place orice gen de muzică, însă doina o simt mult mai aproape de inima mea.
– Care este cea mai mare reușită a ta de până acum, atât pe plan muzical, cât și personal?
– Privesc fiecare etapă a vieții ca pe o reușită. Am două fete: cea mică are 15 ani, este elevă a Colegiului Național Militar ,,Dimitrie Cantemir” din Breaza, în clasa a IX-a. Cea mare are 22 de ani, este studentă în anul III la Facultatea de Inginerie și Managementul Afacerilor Agricole din București. Amândouă mă fac să fiu o mamă mândră. Și eu am urmat o facultate, puțin mai târziu decât mi-aș fi dorit, la vârsta de 37 de ani. Aceea a fost o perioadă aglomerată și am luat o pauză de la cântat pentru că aveam grijă de familie, pregăteam și examenele… dar am reușit să absolv cu brio datorită susținerii pe care am avut-o din partea soțului meu.
În prezent sunt studentă la Master, Studii Economice. Mă preocupă continuu dezvoltarea mea personală. Însă, pentru faptul că acum cânt cu adevărat în fața publicului, am spectacole și apariții TV, simt că mi s-a împlinit visul de pe când eram o copilă, acela de a ajunge cântăreață de muzică populară.
Le îmbin pe toate. Îmi ies din obișnuință și mă împac foarte bine cu noutățile din viața mea. Iar în lista de priorități, pe primul loc se află de data aceasta, muzica.
– Scena îi cere unui artist să-și respecte publicul, să se prezinte în fața lui exemplar. Cum îți alcătuiești repertoriul și cum îți îngrijești costumul popular?
– Într-adevăr, se pune mult accent pe repertoriu și pe costum.
În repertoriul meu introduc de la marii artiști doar melodii care îmi merg la suflet, dar compun și eu. Am deja câteva doine, dar și cântece mai vesele, de dragoste. Îmi plac foarte mult și romanțele. Vreau să cochetez la un moment dat cu acest gen de muzică. Iar costumul îl am de la bunica soțului meu, renumită în Breaza pentru talentul ei la cusut.
– Cum comunici cu publicul? Reușești să-l ții aproape?
– Da.Când nu am spectacole, sunt foarte activă în mediul online, pe pagina mea de Facebook.
– Vorbește-mi despre ,,Mult mă întreabă inima”, cântecul pe care îl interpretezi atât de frumos! Aproape că a devenit o emblemă a ta!
– Mulțumesc foarte mult pentru apreciere! Acest cântec este preluat din repertoriul lui Paul Ananie. L-am ascultat foarte des în perioada când am fost plecată din țară. Am crezut la un moment dat că departe de casă vom reuși, eu și familia mea, să avem o viață mai bună. Dar nu a fost așa. Ne-am întors. Acest cântec mi-a alinat mult dorul de cei pe care-i lăsasem acasă.
– Doina este un gen muzical care vorbeste cu duioșie, despre tristețea sufletului. Este Ioana-Alice Gâlcă o persoană tristă? Eu nu aș spune asta, după zâmbetul tău larg și ochii jucăuși!
– Nu sunt deloc un om trist. Doina strânge în ea esența trăirilor noastre. Doinind, ne dăruim o parte din suflet celor care ne ascultă. Tot acest schimb de emoții ne încarcă extraordinar, ne apropie unii de ceilalți. Doina mi se potrivește cel mai bine. Eu prin ea am ajuns la public. Îți mulțumesc și ție pentru frumoasa primire, deși eu abia ce–am pornit pe acest drum al cântecului, dar pe care am visat întotdeauna să mă aflu. Am și o dorință: sper, cu ardoare, să pot să imprim un album cu cântecele compuse de mine.
Prezentă într-o emisiune TV.
– Când ai avut cel mai recent spectacol?
– În perioada Sărbătorilor de Iarnă am fost prezentă într-un spectacol de colinde organizat în Breaza, la Casa de Cultură, unde am interpretat trei piese. Alături de mine au participat și alți artiști locali. Iar acum, la început de an, este o ocazie minunată pentru mine să doresc tuturor, Un An Bun, pace în suflet și multă sănătate!
Interviu realizat de Beatrice Holdon
Foto: Arhivă personală Ioana-Alice Gâlcă
