18.3 C
Nürnberg, DE
August 14, 2026
România

Reprezentanța Permanentă a României pe lângă Consiliul Europei  a marcat, într-un eveniment diplomatic comun, lansarea programului Timișoara – Capitală Europeană a Culturii 2023

08 februarie 2023

Comunicat de presă

Ambasadorul Ion I. Jinga, Reprezentantul Permanent al României pe lângă Consiliul Europei participat marți, 07 februarie 2023, la un eveniment diplomatic comun dedicat promovării programului „Capitală Europeană a Culturii”.

Co-organizatori ai evenimentului au fost cele 3 țări care au găzduit Capitala Europeană a Culturii în  anul 2022, respectiv Lituania (Kaunas), Luxemburg (Esch) și Serbia (Novi Sad), precum și cele 3 țări care au acest statut în anul 2023: România (Timișoara), Ungaria (Veszprém) și Grecia (Eleusi).

Au participat membri ai corpului diplomatic acreditat pe lângă Consiliul Europei și reprezentați ai organizației, printre care și Bjorn Berge, Secretarul General Adjunct, fiind subliniată în discuții importanța culturii ca vector al diplomației.

Cu sprijinul autorităților locale de la Timișoara, Reprezentanța României pe lângă Consiliul Europei a pus la dispoziție participanților broșuri cu programul cultural ce se va derula pe întreg parcursul anului 2023, precum si videoclipuri de promovare a conceptului de „Capitală Europeană a Culturii”  și a regiunii românești Banat, in plan cultural dar și agroturistic. Evenimentul a oferit oportunitatea promovării valorilor tradiționale, într-un exercițiu de diplomație culturală susținut de experiența gastronomică națională – gusturi bănățene pe plaiuri alsaciene.

Informații suplimentare:

Mai multe detalii privind programul Timișoara – Capitală Europeană a Culturii 2023 pot fi accesate la website-ul dedicat: https://timisoara2023.eu/en/  sau pe paginile dedicate de Facebook, Instagram și Twitter.

Titulatura de Capitală Europeană a Culturii reprezintă o excelentă oportunitate pentru creșterea profilului internațional al Timișoarei și stimularea turismului. Sloganul Timișoara 2023 se intitulează „Shine your light – Light up your city!” și vizează punerea în lumină a moștenirii multiculturale și deschiderea către temele importante ale momentului.

Pe parcursul a trei zile (17-19 februarie 2023), programul de deschidere din Timișoara va include un program complet de activități culturale, concerte, teatru, expoziții, ateliere deschise, dispersate în tot orașul – un set de acțiuni care implică multipli operatori culturali locali și multiple noduri urbane. Programul deschiderii este accesibil aici:  https://opening.timisoara2023.eu/program/

Related posts

PROIECTE DE PREVENIRE ANTIDROG, DERULATE DE AGENŢIA NAŢIONALĂ ANTIDROG ÎN GRĂDINIŢELE ȘI ŞCOLILE PRIMARE DIN ROMÂNIA

Ion Marius Tatomir

Vernisajul expoziției Casa Regală și problema emancipării evreilor din România (1866-1923), la Muzeul Național de Istorie a României

Ion Marius Tatomir

Migrează în exterior sau se întorc românii în țară?

Ion Marius Tatomir

Schengen cultural

Ion Marius Tatomir

„Aplauze pentru poet…”, cu actrița Emilia Popescu și pianistul Cătălin Răducanu, la ICR Londra

Ion Marius Tatomir

Sesizare de neconstituționalitate asupra Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 73/2018 pentru completarea art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice

Ion Marius Tatomir

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy