Volumul „NEÎNFRÂNȚII – Reeducarea de la Aiud” este o carte a suferinței nemăsurate, a credinței și înălțării sufletești. Desprins din categoria literaturii carcerale volumul reunește 21 studii și articole despre câțiva „sfinți ai închisorilor” care au trecut prin experiențele înfricoșătoare din temnițele comuniste. Autorul face referiri, în mod deosebit, la deținuții politici din închisoarea de la Aiud, de unde s-au ridicat martiri precum : Gheorghe Manu, Daniil Sandu Tudor, Constantin Gane, Florea Mureșan, Ilarion Felea, Gheorghe Jimboiu. Filosoful Mircea Vulcănescu a suportat și el ororile acestei închisori. Din studiul care îi este dedicat aflăm că acesta „a cunoscut calvarul și amărăciunea unor bătăi sălbatice și izolarea de trei zile și trei nopți în celula 16, numită Celula Neagră”. (p. 45). Intelectual rafinat, din generația lui Emil Cioran și Mircea Eliade, filosoful român a contribuit la dezvoltarea gândirii metafizice românești și a educat în spiritul filosofiei existențiale generații de tineri. A încercat, de asemenea, să-i protejeze pe tinerii aflați la închisoare. Cei care l-au cunoscut mărturiseau că era capabil de jertfe deosebite. Îmbolnăvindu-se de pneumonie, a murit în închisoarea groazei, cu inima senină, iertându-i pe cei care l-au închis, umilit și schingiuit.
Desigur, după cum ni se relevă în carte, alături de Mircea Vulcănescu, au rezistat programului de reeducare prin tortură și alți „sfinți ai închisorilor” amintiți în carte : Desmostene Antonescu, Ioan Ianolide, Mihai Pușcașu, Radu Gyr, Pr. Dumitru Bălașa, Grigore Zamfiroiu, Mihai Timaru, Ștefan Vlădoianu, Demostene Andronescu, Virgil Mateiaș, Sergiu Mandinescu, Vasile Voiculescu, Petre Pandrea, Atanasie Ștefănescu.
Scriitori educați în spiritul credinței creștine, acești intelectuali, unii cunoscuți, alții mai puțin cunoscuți, și-au pierdut viața în închisori, ori au rezistat anilor grei de temniță, păstrându-și conștiința curată. Cu o credință neînfrântă și o puternică dorință de libertate, acești poeți ai închisorilor și-au transfigurat credințele și jerfelnicele fapte și gânduri, în „nestemate lirice”, în creații literare, nemuritoare și uimitor de grăitoare. Recuperarea biografiilor scriitorilor deținuți politici, care au rezistat ororilor din închisorile comuniste, reprezintă, după cum subliniază de nenumărate ori în acest volum scriitorul Ionuț Țene, „o datorie morală și o completare necesară pentru istoria literaturii române”. Evocarea personalității acestor „neînfricați” poeți, care au apărat cu prețul vieții valorile credinței creștine și idealurile de libertate ale poporului român, descrierea episoadelor de un imens tragism prin care au trecut și a suferințelor extreme pe care le-au îndurat, punând în lumină, însă, uimitoarea lor capacitate de a suporta torturile, dublată de, inegalabila, dorință și putere de a ierta, demonstrează, în mod concludent, faptul că, autorul cărții și-a îndeplinit, cu profesionalism și talent, misiunea de a înfățișa câteva din aspectele esențiale și creațiile literare semnificative ale eroilor invocați în volumul : „NEÎNFRÂNȚII – Reeducarea de la Aiud”. Aceștia formează pleiada de aur a unor „mărturisitori” despre care autorul explică, pe ultima copertă a cărții, recent apărute, că sunt eroii ce : „au refuzat «colaborarea cu răul», știind foarte bine că vor fi supuși presiunilor temnicerilor sau sistemului și vor fi condamnați la o viață de marginali de la periferia societății după eliberare”. Spre deosebire de martiri, precizează, în continuare Ionuț Țene, „mărturisitorii au supraviețuit pentru a depune mărturie istoriei despre mecanismele insidioase și perfide ale răului.”
Această carte este despre ei, despre supraviețuitorii încarcerați la Aiud, și în alte închisori comuniste, care s-au răzvrătit împotriva regimului dictatorial românesc, care au luptat până la capăt pentru a-și apăra principiile, cu prețul libertății personale, cu prețul excluderii sociale și al suportării condițiilor dezumanizante din închisorile vremii. Așa cum dovedește autorul scrierilor din carte, politica de re-educare a celor închiși în carcerele de la Aiud, asemenea celor din alte închisori politice comuniste, au dat greș. Rezistența împotriva perceptelor comuniste a biruit, deoarece pentru toți acești martiri și apărători ai credinței ortodoxe, „libertatea interioară era mai importantă și mai puternică decât o pseudo-eliberare propusă de autorități, dar care era o capcană ce-i transforma în «suflete moarte». Secretul rezistenței lor – concluzionează autorul – a fost acela că gândul le-a fost ținut, prin rugăciune, doar în cer, spre mântuire, iar ruperea de lume le-a salvat sufletele și au reușit să refuze compromisul letal din punct de vedere moral cu autoritățile comuniste”. (p. 11)
„Ruperea de lume” a reprezentat pentru ei o condiție esențială pentru dobândirea verticalității și a purității spirituale, construite prin suferință acerbă, speranță și necontenită rugăciune. „Prizonierii Gulagului care s-au împărtășit prin suferință” au înțeles că „numai cu armele credinței puteau să zdrobească capul șarpelui comunist” și tot prin suferință și-au aflat mângâietoarea mântuire.
Argumente în acest sens aduce și poetul Virgil Mateiaș, închis la Ocnele Mari, atunci când scrie : „noi nu am făcut politică, nu pentru că am disprețuit-o, ca inutilă, am făcut numai educație spirituală a omului, pregătindu-l pentru viața publică”.
„Ne-am ridicat să punem rânduială / În Țară, în gândire și cuvânt, / Cum n-am aflat hârtie și cerneală / Am scris cu sânge-n / Cer și pe pământ” – scrie poetul întemnițat la Ocnele Mari. Iar autorul cărții recenzate completază : „Greșelile politice s au transfigurat în biruințe lirice călite de cnutul ocupației ideologice și sovietice. Metafora a eliberat sufletul poeților temnițelor comuniste spre o literatură autentică și originală a gulagului românesc”.
Parcurgând cartea, recent apărută la Editura Casa Cărții de Știință, din Cluj-Napoca, observăm că Prof. Ionuț Țene pune accentul în primul rând pe latura istorică a fenomenului carceral românesc fiind interesat, însă, și de reverberațiile politice, filosofice, religioase și literare ale acestui fenomen.
Admirabil cronicar, portretist priceput, scriitor talentat și poet sensibil, Ionuț Țene reconstruiește prin intermediul unor scurte studii istorice și eseuri de factură istoriografică, portretele unor eroi anticomuniști cunoscuți drept „mărturisitori” și „sfinți ai închisorilor” expresii folosite, în România și în alte țări foste comuniste, pentru a-i desemna pe toți acei eroi care au rezistat opresiunii din închisorile comuniste, în numele religiei ortodoxe, pe care au apărat-o cu nedisimulată încrâncenare, de cele mai multe ori cu prețul vieții.
Liliana Moldovan
