27.1 C
Nürnberg, DE
June 28, 2024
Social

Concurs național de călărie terapeutică pentru copii cu dizabilități, desfășurat în 1 iunie la Leorinț, Alba

COMUNICAT DE PRESĂ

Primul și singurul concurs național de călărie terapeutică pentru copii cu dizabilități a ajuns la cea de-a opta ediție

Participanții s-au întrecut în patru probe specifice de călărie, pe trei categorii de vârste;

Creșterea stimei de sine și modelul pentru ceilalți copii cu dizabilități, au fost scopurile principale.

1 iunie 2024, Leorinț, Alba – Ediția a 8-a a primului și singurului concurs național de călărie terapeutică pentru copii cu dizabilități s-a desfășurat sâmbătă, 1 iunie, la manejul Asociației Recuperare și agrement prin călărie, Leorinț, Alba. Au participat 17 organizații din toată țara, care oferă terapie cu ajutorul calului pentru copii cu diferite dizabilități. Probele au fost organizate astfel încât toți copii cu diverse dizabilități să reușească să participe și să reușească să rezolve sarcinile stând pe cal. Scopul declarat al organizatorilor a fost creșterea stimei de sine și a motivației celor care au participat la concurs, astfel ca ei să devină modele pentru semenii lor.

Concursul a cuprins patru probe specifice de călărie pentru copii cu dizabilități: voltijă (gimnastică pe cal), călărie individuală pe un traseu marcat cu obstacole pe care copilul conduce singur calul, fiind supravegheat de terapeut, probă individuală de îndemânare și călărie în echipe formate din trei copii, pe un traseu combinat cu probe stabilite. Categoriile de vârste au fost între 5-8, 9-12 și 13-16 ani.

La ediția din acest an s-au înscris 17 organizații cu echipe formate din câte trei copii, însoțiți și ajutați de terapeuți: Asociația Kavalkada din Galați, Asociația Social-Culturală Dedalis din Balc, Bihor, Asociația Clubul Sportiv Ambasadorii Speranței din Timișoara, Centrul de Zi de Recuperare pentru Copilul cu Dizabilități din Vaslui, Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr. 1 Oradea, SKAI – Sprijinim, Clădim, Antrenăm, Oradea, Asociația CES – Colaborăm, Educăm, Sprijinim din Oradea, Asociația Hip-Tep din Aiud, Asociația Recuperare și agrement prin călărie, Leorinț, Alba, Asociația New Life Therapy, Miercurea Ciuc, Autism Baia Mare – Centrul de echitație Curtuiuș, Asociatia Sportiva Főnix, Eliseni, Harghita, Asociatia Vis, Iubire, Speranta, Râmnicu Vâlcea, Asociatia Kanthaka – Centrul de echitatie Zarándok Nyargaló, Dârjiu, Harghita, Kopiterápia, Sânnicolau de Munte, Bihor, Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr. 1, Alba Iulia, Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr. 2, Alba Iulia.

„Din experiența celor opt ani pot afirma că în urma concursului crește stima de sine și motivația copiilor participanți. Copiii care se înscriu și se prezintă la acest concurs, transmit curaj, bucurie și împlinire, și astfel pot deveni modele pentru semenii lor, pentru alți copii cu nevoi speciale, pentru participanții din anii următori.,” a declarat Balogh Csilla, inițiatoarea concursului.

Concursul pe echipe a fost câștigat de SKAI Oradea, urmată de Asociația Autism Baia Mare și Asociația Kavalkada din Galați. Toți copii participanți au fost recompensați cu diplome, medalii și cadouri.

Inițiat în 2015 și purtând denumirea de Cupa MOL pentru sănătatea copiilor, acest concurs se desfășoară anual în cadrul Programului MOL pentru sănătatea copiilor, organizat de Fundația Pentru Comunitate, din fondurile asigurate de către Compania MOL România.

Related posts

TESTUL DUDIT, INSTRUMENT DE INTERVENȚIE ÎN MEDIUL ONLINE, PENTRU PERSOANELE CONSUMATOARE DE DROGURI

Moderator1

Măcar noi să rămânem împreună

Theodora-Raluca Paun

De Ziua Mondială a Educației –Premiul Mentor pentru excelență în educație

Moderator1

Manipularea emoțională – Obișnuiești să te victimizezi?

Theodora-Raluca Paun

De opt ani consecutiv, MOL România și Fundația Pentru Comunitate oferă „Permis pentru viitor” tinerilor din medii defavorizate

Moderator1

Din Manuscrisul „Țara minunilor ce țin”

Theodora-Raluca Paun

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy