13.1 C
Nürnberg, DE
May 3, 2024
Arte Bucuresti Cultură Diaspora Germania Iaşi Italia Marea Britanie România

22 litografii de Salvador Dali, scoase la licitație în București

Prima licitație de artă din anul 2022, organizată de Casa de Licitații A10 by Artmark, propune o colecție de peste 100 de piese de grafică semnate de unii dintre cei mai mari pictori ai lumii, între care Pablo Picasso, Salvador Dali, Claude Monet, René Magritte sau Henri Matisse. Pentru prima dată, Salvador Dali este prezent cu cele mai multe lucrări scoase la licitație în România – 22 la număr, pe 25 ianuarie, în cadrul Licitației unei Colecții de Grafică și Sculptură Europeană.

Punerea în vânzare a acestor piese oferă o imagine asupra dezvoltării unei părți semnificative și consistente a operei create de Salvador Dali, printr-o continuă diversificare a tehnicilor graficii, având în vedere că artistul a realizat, în paralel cu picturile sale celebre, și gravuri, litografii, ilustraţii de carte, dar și tapiserii, ceramică ori sculptură, cu aceleași tematici și reprezentări. 15 dintre litografiile puse în licitație în cadrul Licitației unei Colecții de Grafică și Sculptură Europeană au prețul de pornire de doar 250 de euro. Piesele evocă temele clasice ale lui Salvador Dali – religie, timp, moarte sau erotism: „Inima Sfântă a lui Iisus”, „Simfonia bicicletelor”, „Perla” sau „Ursitoarele”.

De-a lungul istoriei Casei Artmark, piesele de artă grafică și sculptură europeană s-au adjudecat 100%, înregistrând recorduri absolute de piață, confirmând admirație iubitorilor români de civilizație europeană pentru simbolurile artei moderne și un interes bine calculat pentru diversificarea investițională a propriei colecții de artă. Pentru litografiile operelor marilor maeștri europeni, care constituie obiect de artă de circulație internațională, niciun preț nu este prea mic. Acestea au început să înregistreze în ultimele licitații de profil creșteri semnificative – precum a fost saltul realizat de litografia semnată de Salvador Dali – „Portretul doamnei Dorothy Spreckles Munn”, care a fost  adjudecată pentru 2.500 de euro, având un preț de pornire de doar 250 de euro, în Licitația de Artă Grafică a unui Important Colecționar Bucureștean din februarie 2021 – însă aceste prețuri rămân mult sub – uneori de zeci de ori sub – cotațiile înregistrate de aceleași litografii pe piața internațională.

Licitația unei Colecții de Grafică și Sculptură Europeană va avea loc online, pe 25 ianuarie, pe Platforma Artmark Live, iar până atunci pasionații de artă pot admira, în regim gratuit, litografiile la Palatul Cesianu-Racoviță, în intervalul orar 10:00-20:00.

Sursa,

Alina PANICO – PR Manager

Tel.: (+4) 0749 864 832

E-mail: alina.panico@artmark.ro

Related posts

„Auzim cu sufletul”, la Artmark

Moderator1

MNAR – Deschidere expoziții 1 Decembrie

Moderator1

Urări cu prilejul sfintelor sărbători de iarnă

Moderator1

Dublă ofertă poetică la Brașov, în 21 martie

Theodora-Raluca Paun

Comunicat de presa – Dansul la nivel mondial în acest weekend la Timișoara

Theodora-Raluca Paun

Jurnalista Teodora Marin a fost premiată la Gala Radar de Media!

Moderator1

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy