Dr.Dragoș Galbur- un patriot român ”periculos de inteligent”:
R. Moldova poate şi trebuie să revină acasă, la Patria Mamă
Ioan POPESCU
Cu prilejul vizitelor mele întreprinse, după Decembrie 1989, în Țara de Dincolo de Ţară (R.Moldova – n.a.), am avut privilegiul să cunosc – direct sau indirect – numeroşi români patrioţi, angajaţi, trup şi suflet, în procesul de revenire a aşa-zisului stat R.Moldova la sânul Patriei-Mamă, România.
Unul dintre cei mai cunoscuţi luptători unioniști este tânărul Dragoş Galbur din Bălţi, 25 de ani, licenţiat în Medicină (stomatologie) şi Drept. Un adevărat urmaş al lui Ştefan cel Mare, îndrăgostit de pământul românesc natal ( vezi articolul “Eu şi Ea. Povestea noastră de dragoste”. Sau “ Eu, românul, sunt periculos deinteligent”- o avertizare la adresa duşmanilor României, cunoscuţi sub numele de “patrioţi ai Moldovei” ori “statalişti”- ambele publicate pe blogul său). Ultimul articol postat pe blog este intitulat R.MOLDOVA POATE ŞI TREBUIE SĂ REVINĂ ACASĂ, LA ROMÂNIA:
”Stau adesea și mă gândesc: să ai posibilitatea, șansa, oportunitatea – ziceți-i cum vreți – să te unești cu așa o țară mare și superbă ca România, pe care s-o ignori sau s-o respingi? Nu știu sau trebuie să fii foarte, foarte prost sau, mai simplu spus, rus. Moldoveanul cu buletin nu înțelege că nu poate supraviețui un stat, oligarhic, impotent fianciar, fără zăcăminte naturale, fără exporturi substanțiale, doar cu împrumuturi de la FMI, UE și China. Pur și simplu, nu poate! Subiectul Unirii Republicii Moldova cu România a devenit un titlu des întâlnit în presa de astăzi, îndeosebi în cea dintre Prut și Nistru.
Părerea mea vizavi de reunificarea celor două state românești o cunoaște oricine mă știe. Adevărul istoric este doar unul, clar indiscutabil, căci acolo unde-s mai multe adevăruri, de fapt nu-i niciunul. Eu am participat practic la toate manifestațiile unioniste din 2008 încoace – cu securiști, cu poliție, cu dosare, probleme, amenințări, nu e nimic de laudă aici, e doar o datorie sfântă a fiecăruia dintre noi, de a lupta pentru identitatea furată. Idealurile mereu s-au săvârșit prin jertfire de sine, de aceea am și rezistat două secole sub ocupație rusească, pentru că s-au găsit bravi fii ai neamului care au știut să se jertfească pentru noi, pentru limbă, pentru istorie, pentru întreaga suflare românească din Basarabia. Exemple sunt cu duiumul.
Unificarea a două state în secolul XXI…
În ultima perioadă s-au intensificat evident manifestațiile culturale românești, pro unioniste etc., fapt extrem de îmbucurător, în contextul în care sfera de influență rusească – cu deosebire din orașul meu natal, Bălți -nu și-a diminuat nicio clipă din intensitate. Mă bucură că și românii de peste Prut încep a călca mai des în Basarabia, încep a ne cunoaște și a ne îndrăgi. Nu puțini români s-au mutat cu traiul din România în Republica Moldova, fapt de neîntâlnit în perioada comunistă.
Lăsând la o parte vorbele frumoase, îmbucurătoare și pline de entuziasm, îmi pun întrebarea: când oare toate acțiunile unioniste ne vor duce spre punctul culminant, reunirea Basarabiei cu România? E totuși secolul XXI, modelul reunificării Germaniei rămâne a fi doar un model în istorie, iar astăzi la modă par a fi mai mult separările teritorial-administrative, decât unificările statale. Ce e de făcut?
Cine suntem noi, unioniștii?
Desigur că prin faptul că mărșăluim și ne strigăm în stradă dorința de a repara un eșec al istoriei, adica de ne reuni cu România, nu facem nimic altceva decât să atragem atenția asupra ideii propriu-zise asupra noasră, a unioniștilor, ca mulțime. Un mare avantaj pe care îl avem este faptul că majoritatea dintre noi suntem tineri, deci reprezentăm viitorul Republicii Moldova, avem un potențial destul de a ajunge la guvernare în anii ce urmează.
Cum am putea să ne unim, legal, cu România?
Așteptând ca actuala clasă politică din România sau Republica Moldova să miște un deget în această privință, înseamnă a ne aștepta bătrânețea. Avea perfectă dreptate Ion Antonescu când spunea: ”Viaţa popoarelor este o veşnică şi încordată luptă; o luptă pentru drepturi şi pentru dreptate, o luptă pentru afirmare şi înălţare.” Deci trebuie să înțelegem că noi, poporul, suntem cei care ne decidem soarta, viitorul, și nicidecum politicienii. Trecând direct la subiect, singura cale legală de a reuni cele două state românești este REFERENDUMUL REPUBLICAN.
Avem toate pârghiile pentru desfășurarea unui referendum pe subiectul Unirii cu România în următorii 5 ani, dacă continuă:
✔ Politica României față de acordare a cetățeniei românești moldovenilor dintre Prut și Nistru. Pentru inițierea unui referendum e nevoie de 100.000 de voturi. Avem de unde. Este de menționat că începând, mai ales, cu anii ’90 până în 2011, s-au acordat 226.507 de cetățenii românești pentru basarabeni, aici luăm în calcul și faptul că începând cu anii 2000 acest proces a fost stopat până în 2007-2008. În următorii 5 ani, numărul acesta, matematic calculând, ar trebui să ajungă la 6-7 sute de mii de cetățeni, dacă luăm în considerație amploarea și intensitatea cu care moldovenii își redobândesc astăzi cetățenia.
✔ Intensificarea politicii anticomuniste în Republica Moldova. Pedepsirea aspră a promotorilor comunismului și a rusofililor, efectuarea legii lustrației, înăsprirea deciziilor Ministerului Educației în ceea ce privește studierea limbii române în școlile rusești, ucrainene și găgăuze.
✔ Formarea unei formațiuni politice majore și comune cu obiectiv totalmente unionist. Astfel ar fi mai ușor de efectuat anumite procese de rutină în drumul spre un potențial referendum republican.
❖
Sunt convins că unii care citesc aceste rânduri se gândesc că-s nebun, naiv, că aiuresc, că este imposibil, că nu știu ce, dar eu oricum rămân să cred în ale mele. Stalin nu credea nici el în destrămarea URSS, dar URSS s-a prăbușit. Hitler nici el nu concepea distrugerea visului și al întregului regim nazist, dar a fost distrus. Eu însă, nu-mi doresc nicio distrugere, nicio prăbușire, nicio vărsare de sânge, doresc să-mi văd Țara așa cum trebuie să fie, întreagă, sănătoasă și puternică.Cred că nu degeaba zicea Eminescu: ”Sau țara aceasta să fie în adevăr românească, sau nici nu merită să fie”.
Autor: Ioan POPESCU
