0.5 C
Nürnberg, DE
January 25, 2022
Diverse Noutăți România Social

Moartea dinaintea morții – cartea testament a scriitorului ploieștean Mihai Vișoiu, autoexilat în Bărăgan

Biografia lui Mișu Vișoiu, născut în Ploieşti, la 15 februarie 1939, este pe cât de diversă, pe atât de impresionantă. Ca toţi copiii născuţi pe Bdul Vacilor din Ploieşti – aşa i se spunea cartierului-mahala Malu Roşu – el visa să iasă cândva din mizeria cartierului. Un model de urmat, pentru el, putea fi Petre Popescu, campion european de box, mândria cartierului şi a ţării. Toată puştimea numai despre el vorbea.

Şi Mişu Vişoiu a plecat spre o sală de sport, de unde avea să iasă, în numai câţiva ani, boxer şi handbalist, la… Ştiinţa Galaţi. El plasa însă, cu măestrie, nu numai pumni, ci şi cuvinte bine ticluite în ceea ce numim „proză scurtă”. A debutat spectaculos, în 1963, la revista Luceafărul, cu  Joc, Pasenţa, Omul care face sfinţi…

Lumea cuvintelor tipărite l-a cucerit definitiv. Revistele  Gazeta Literară, Tomis, Argeş, Pagini Dunărene, Familia, Cronica, România Literară ş.a. i-au publicat zeci de lucrări literare. A scris, de asemenea,  scenarii de film şi piese de teatru,  difuzate la Radio 1 Bucureşti, TVR, dar a colaborat şi cu revista Flacăra, care i-a publicat nuvele, proză scurtă , diverse articole de presă, remarcându-se, mai ales, ca reporter de teren, în agricultură.

Facultatea de Ziaristică, făcută la „bătrâneţe”, în anii’70, avea să-i prilejuiască o  lucrare de diplomă notată cu 10, ea fiind propusă spre publicare la  Brazda – revistă patronată de Dimitrie Gusti, în perioada 1929-1935. Această lucrare, prezentată la examenul de stat, era prima lucrare de sociologie a presei din România. Ca jurnalist, cu acte în regulă, a activat la Tribuna Ialomiţei, Scânteia şi Adevărul, până la pensionare (2002). După 1990, Mihai Vişoiu apare şi ca autor al unor cărţi: Dragoste mare cât o cruce, Răstignirea ţăranilor –Tragedia agriculturii româneşti şi, bineînţeles, câteva „reprize” din lumea boxului: Mihai Leu în altarul durerii, Spovedania unui învingător – Leonard Dorin Doroftei, Legendele boxului românesc. Culegere de articole dedicate istoriei boxului.

Deşi el este şi rămâne ploieştean, prin tot ceea ce face şi simte, aici având mulţi prieteni printre sportivi, scriitori şi jurnalişti, viaţa l-a exilat în Câmpia Bărăganului, la Slobozia, unde trăieşte şi munceşte de peste  40 de ani. De altfel, pentru ataşamentul lui faţă de această urbe, Mihai Vişoiu a fost onorat, în 2009, cu titlul de Cetăţean de Onoare al Oraşului Slobozia. Aici şi-a petrecut copilăria şi tinereţea şi poetul Mircea Dinescu, care avea să-l creioneze, în stilu-i caracteristic pe Mişu: „Cu o biografie de prozator american (boxer, băiat de gălăgie, scriitor de vagoane, instalator, electrician, îndrumător cultural etc), Mihai Vişoiu dă mereu în clocot, îi molipseşte pe cei ce se apropie de el. Îi place spectacolul, pe care-l duce până la capăt: scenarist, regizor şi actor în acelaşi timp. Şi-a lansat cărţile în penitenciare, pe câmp sau la Mariot. Posedă geniu verbal, recită pe de rost proze întregi, uimind cenacliştii din sudul ţării. Aici, în perimetrul Ialomiţei, el dorea să fie cunoscut drept ziarist serios şi nu doar un „pârlit de nuvelist”- cum îl tachina marele nostru coleg de scris şi de câmpie, Ştefan Bănulescu”.

Un alt mare maestru al condeiului, regretatul Fănuş Neagu, s-a simţit şi el atras de acest ”călător sub steaua norocoasă a Dunării, prin miresmele Bărăganului şi aurul speranţei. Mihai Vişoiu, ca şi alţi exaltaţi ai libertăţii, continuă să fie mereu la fel de bogat în iluzii, neîmplinit în disperări, cules de patimile ce ţin de măreţia omului furat de ideea că lupta este idealul care ne smulge din uitarea pământului”.

Mişu al nostru  a fost şi rămâne un slujitor al pământului : ”El este, poate, singurul ziarist care mai face agricultură. Pentru ceilalţi, ţara s-a mutat în cluburi de noapte, cazinouri, pe stadioane sau în Parlament. Mihai ştie, probabil, ce înseamnă să fii răstignit pe crucea uitării, a dispreţului ciocoiesc şi a foamei”, spune jurnalistul și criticul de artă Cornel Radu Constantinescu.

Ei bine, acum, în plină iarnă (februarie 2016 – n.a.), Mihai a fugit de viscolul din Bărăgan spre Ploieşti, unde a dat de un ger năpraznic. Dar căldura cu care l-au primit prietenii şi cunoscuţii lui, nu puţini, l-a făcut să se simtă cu adevărat acasă. A adus cu el un sac plin cu cărţi: ultimul său volum, Moartea dinaintea morţii (ce titlu sumbru!), pe care a ţinut să-l lanseze aici, în mijlocul alor săi. ”Bună ziua şi sărut-mâna tuturor!”, au fost primele lui cuvinte. ”Pentru că am scos această carte pe banii mei, am avut  dreptul să scriu ce vreau şi să-i bag în mă-sa pe toţi cei care i-am cunoscut, de la râme până la câini turbaţi, căci animale n-au fost niciodată (…). Moartea dinaintea morţii e precară, nemernică, plină de neprevăzut şi falsitatea ei n-o crezi, deşi o simţi ca fetele de pe centură (…). Moartea dinaintea morţii, care îţi ia viaţa fără să bată în fereastră sau la uşă, lăsându-te rece (…), are atâta treabă încât lasă lucrurile neterminate şi pe noi s-o aşteptăm într-o gară fără mersul trenurilor, ele fiind de mult anulate (…). Nu ştiu dacă această introducere din prima pagină a cărţii, mirosind a lumânări de proastă calitate, ieftine poate fi interesantă. Ştiu doar că sunt atât de morbid, încât de jur-împrejurul meu, cu fiecare clipă, răsar şi se tot înmulţesc cruci (…). Îmi fac semnul crucii ca să ies din lanul de cruci şi să încep povestea care să ţină locul jurnalului vieţii mele, neţinut (…). Această carte este scrisă mai mult pentru mine, pentru sufletul meu, ea este ca o spovedanie. O spovedanie a unui învins, care a gustat înfrângerile nu oricum, ci până la ultimul dumicat, dacă strachina a fost plină”.

Din strachina asta plină de amintiri, încerc să iau totuşi câţiva ”dumicaţi”. Când Mişu nu împlinise patru ani, pe lume a mai venit un frate, Paul-Marian. Îmbolnăvindu-se, surprinzător, de tuse măgărească, el a murit, vinovat de asta fiind considerat Mişu, care a supt din biberonul nou-născutului, în disperare mama numindu-l criminal!

Când a ajuns la grădiniţă, scăpat de eticheta de criminal (se aflase între timp ce şi cum),  educatoarea i-a spus că e brânză bună în burduf de câine, deoarece, deşi recita ca un actor poezii despre soldaţii căzuţi pe front, nu era cuminte. ”Eram dat dracu’; cine a văzut copil cuminte născut pe Bulevardul vacilor!”

Despre vremurile de război, Mişu îşi aminteşte: ”Era Vinerea Mare a Paştelui din ’44. O dimineaţă frumoasă, fără niciun fulg de nor. Spre prânz, după ce la biserică părintele terminase cu spoveditu’ şi împărtăşitu’, sirenele au început să spargă cerul cu urletele lor(…). Curând, cerul Ploieştiului a fost brăzdat de sute de bombardiere, flancate de avioane de vânătoare, din care au început să curgă ouăle. Pământul se cutremura, fiecare încercând să ajungă la adăposturile aflate în fiecare cartier. Eu am fugit spre adăpostul aflat la răscrucea străzilor Partizani cu Dobrogei şi Neagoe Vodă, unde se aflau cârciumile „La trei sarmale” şi „Calul bălan”. Adăpostul ăsta era făcut pentru vreo trei sute de suflete. În vinerea aceea, bombardamentul m-a prins la grădiniţă. Fugind speriat spre adăpost, m-am împiedicat şi am căzut de vreo două ori, julindu-mă la genunchi; curgea sângele gârlă. De durere, dar mai mult de frică, m-am oprit sub un nuc uriaş, îngânând  o rugăciune. Nu era Tatăl Nostru, ziceam întruna doar „Doamne, iartă-l pe Mişu! Şi m-a iertat, deoarece pe adăpostul ăla au căzut 4-5 bombe. Au murit peste170 de oameni, dintre care au putut fi recunoscuţi doar doi gemeni  găsiţi îmbrăţişaţi şi o femeie, Petruţa lui Gore văduvu’.

Mihai ”Guralivu” mai povestește şi numeroase alte momente inedite din viața lui, precum trecerea soldaţilor ruşi prin Ploieşti. ”În drumul lor spre Berlin, aceştia făceau curăţenie prin casele românilor, luând cu ei pendule şi ceasuri-deşteptătoare, dar şi găini, raţe, porci şi vite, după ce le împuşcau. Scăpau doar femeile, pe care le tăvaleau pe unde le găseau. După numai un an, în  urma lor aveau să se nască copii blonzi semănând cu învingătorii”.

Pentru Şobolanu sau Pizdercea – cum i se spunea lui Mişu în cartier – adevărata şcoală nu a fost cea cu bănci şi catedră, aulă şi amfiteatre, ci  Şcoala Vieţii – adevărată universitate, unde te ungi cu toate alifiile… Înainte de a deveni jurnalist şi scriitor, Mișu a muncit  în meserii „delicate”: instalator la desfundatul canalelor şi wc-urilor, merceolog, boxer-bătăuş, ceferist cu… târnăcopul la montarea traverselor CF, îndrumător cultural etc.

Acum, după ce au trecut  peste el atâţia ani, cu bune şi rele, Mişu Vişoiu a rămas acelaşi bărbat puternic, elegant şi spiritual, mereu pus pe glume: ”Hai, bă, să bem un păhărel în cinstea viitorului Guvern și a Generației de Aur a Petrolului!” , echipă care a câştigat trei titluri de campioană a ţării. Mare echipă, mare familie, formată din fotbalişti şi suporteri apropiaţi! Deşi anii de glorie au trecut de mult, supravieţuitorii marii echipe se reîntâlnesc, o dată pe săptămână, cu prietenii lor, la un pahar de vorbă, în intimitatea unui micuţ restaurant din Ploieşti, patronat de un fost fotbalist petrolist mai tânăr, Gabriel Călin, din generaţia anilor 70:  Toporan, Simaciu, Stanciu, Butufei, Constantin, Libiu…

În a doua parte a lunii februarie, însă, reîntâlnirea capătă un aer festiv, mai bine spus aniversar: Mihai Vişoiu – poate cel mai vechi şi apropiat suporter petrolist – vine, de când s-a pensionat în 2002, tocmai de la Amara-Ialomiţa, să-şi serbeze ziua de naştere la Ploieşti, alături de marea lui iubire: echipa Petrolul.

Fără să fie întrebat, lui Mișu îi place să se prezinte singur:„ Sunt băiat de cartier ploieştean, născut pe Bdul Vacilor (Malu Roşu-n.a.), în ziua de 15 februarie 1939, dar mama, de fericire că are un băiat, a făcut 8 zile până la primărie, ca să obţină certificatul de naştere, în care este scrisă ziua 23 februarie! În opinia mea, orice certificat de naştere poate fi şi un certificat de moarte, trebuie schimbată doar data! Pentru mine, Ploieştiul rămâne  casa părintescă, sufletească şi cea de pe cealaltă lume, dacă există! Şi există pentru că Dumnezeu ştie să le aranjeze pe toate, deoarece suferinţa asta trebuie să fie graţiată măcar de către Dumnzezeu, pe lumea cealaltă. Deocamdată, trăiesc încă şi mă bucur să-mi revăd prietenii, atâţia câţi au mai rămas. Fotbaliştii petrolişti au fost şi au rămas nişte idoli ai copilăriei mele, începând cu  Roman, Sfetcu, Maroşi, Neacşu, Topşa, Marinescu, Pahonţu, Avasilichioaie, Zaharia, Peretz, fraţii Munteanu, continuând apoi cu generaţia fraţilor Dridea, Mişu Ionescu, Fronea, Florea, C.Moldoveanu, Mocanu, Badea, Tabarcea, Iuhas, Pal, Nae Ionescu, Crângaşu, Ţaporea, Tudorie, Ursea, Cosarek, Liliac şi toţi ceilalalţi, mulţi plecaţi dintre noi. Ce fotbal jucau băieţii ăştia! Cum pot uita victoria Petrolului din 1966, împotriva echipei Liverpool, campioana Angliei, deţinătoarea titlului mondial! Ţin minte că, a doua zi, unul din cele trei ziare de sport din Anglia titra, pe pag.I: „Într-un mic orăşel din România, „arat„ în 1944 de aviaţia americană şi engleză, o echipă de amatori a bătut Liverpool-ul fără drept de apel: 3-1. Şi putea fi chiar mai rău!”. Ce vremuri! Mă întristez însă că, la reîntâlnirea noastră, suntem din ce în ce mai puţini, anul ăsta nu au răspuns la apel decât Mircea şi Virgil Dridea, George Marin, Iuhas, fostul vice al  clubului Mihai Cristache, prietenii Fane Stanciu, boxerul Ion Moroiţă, ing. Ion Lorentz, Stelu Mihăilescu şi jurnalistul Jean Popescu, care semnează cu prenumele Ioan – cum l-a botezat mă-sa –  adversarul meu de bătut mingea de cârpă în copilărie pe maidanele din Malu-Roşu. Exact o echipă de 11…pensionari!”.

Mircea Dridea a dorit să spună și el câteva vorbe despre sărbătorit: „ Mişu a fost, este şi a rămas prietenul nostru. De el mă leagă numeroase amintiri plăcute. Ştiu că a practicat boxul şi handbalul, că a avut o copilărie zbuciumată, că a făcut facultatea de ziaristică la bătrâneţe (cum zice el), că a lucrat ca reporter de teren în agricultură, scriind la Tribuna Ialomiţei, Scânteia şi Adevărul. Mişu este însă şi un neîntrecut scriitor, scenarist, regizor şi actor în acelaşi timp. Şi-a lansat cărţile în penitenciare, pe câmp sau la Meriot. Acum aflu că, recent, a fost primit şi în Uniunea Scriitorilor, deşi el merita de mult acest titlu. Să-i de Dumnezeu sănătate!”

Rămânând în domeniul literaturii, trebuie menţionat faptul că de ziua lui aniversară, din 2016, Mişu a ţinut să serbeze evenimentul la Ploieşti, venind „acasă” cu un sac de cărţi. Mai corect spus, cu ultima sa carte autobiografică, intitulată… „Moartea dinaintea morţii”. O carte scrisă cu suflet de ploieştean, care spune totul despre viaţa lui, născut şi crescut pe…Bdul Vacilor din Ploieşti. „Pe toţi detractorii mei îi asigur că „Moartea dinaintea morţii” nu este ultima mea carte, că-n mai puţin de-o lună de la înmormântarea mea va apărea şi va fi dat, gratuit, volumul de proză „Mi-e scârbă de mine!”. Da, domnilor, mi-e scârbă de mine că (…) în spatele partidului unic, voi aţi fost hiene, hiene în devenire, hiene în care v-aţi desăvârşit lipsa de caracter, de moralitate, de colportori şi turnători, de nemernici şi bestii lipsite de orice scrupul”. Acesta-i Testamentul meu, notat la începutul cărţii, avea să ne spună Mişu.

Februarie 2012

Ioan Popescu
Jurnalist

Mobile:   +4 0730 353 354
              +4 0344 404 505
E-mail:   ioanpp@gmail.com

Related posts

Dezvelirea bustului Regelui Mihai I, amplasat în curtea misiunii diplomatice a României la Londra

Moderator1

Lumea de mâine

Theodora-Raluca Paun

Succes de public: Comedia europeană a anului are premiera în cinematografele din România

Moderator1

Se lichidează un celebru restaurant bucureștean

Oana Roxana Gherasim

Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă promovează conceptul de comunitate sustenabilă

Moderator1

Oglinzile Eseniene: Cum atragem persoanele potrivite

Theodora-Raluca Paun

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy