Se cunoaște faptul că Limba Română este un bun al
neamului românesc, aceasta constituie mijlocul principal de
comunicare și înțelegere între persoanele care vorbesc și scriu.
Toți vorbitorii acestei limbii dulce ca mierea își gândesc
faptele, visele și intențiile în această limbă. La fel fac ziariștii și
scriitorii.
Limba română fiind o realitate vie, complexă, ea evoluează
continuu în strânsă legătură cu dezvoltarea societății ale cărei
acțiuni, aspirații și realizări le reflectă. Ea este principalul
instrument al redării trăirilor, actualității, evenimentelor,
fenomenelor folosită de jurnaliști și scriitori, și nu numai.Dacă
din anul 1759 se recunoștea drept limbă liturgică sacră
doar greaca veche, același lucru se întâmpla și în spațiul slav,
acolo unde rugăciunea era făcută în slava Sfinților Chiril și
Metodiu. Inițial, bulgarii și slavii de sud aveau limba greacă ca
limbă oficială și abia după introducerea alfabetului chirilic și
după creștinarea slavilor, slava veche s-a dezvoltat Țările
Române, aflate la granița celor două mari tradiții, au oscilat în
folosirea limbii liturgice. Odată cu introducerea paleoslavei în
Cancelaria Domnească și în actele oficiale, această limbă a
ajuns și limbă liturgică. Primele cărți caligrafiate, apoi tipărite,
au fost în slavonă.Datorită acestui fapt multe cuvinte slavone
au rămas în limba română. Așa s-a întâmplat cu aceasta pe
timpul bonjuriștilor care au introdus în limba noastră cuvinte
franțuzești, înbogățind vocabularul limbii române.
Din franceză bon jour însemnând bună ziua, fiind
un epitet care era acordat fiilor de boieri întorși de la studii din
apusul Europei, în special din Franța, de unde veneau cu
idei liberale, progresiste.Ansamblul concepțiilor, comportărilor
și manifestărilor care îi caracterizează pe bonjuriști au primit,
prin derivare, denumirea de bonjurism.
Bonjuriștii au avum un mare rol în perfecționarea limbii
noastre. Unii dintre tinerii „bonjuriști” recent întorși de la studii
în străinătate doar aruncau aici, pe malurile Dâmboviței sau ale
Bahluiului, diverse ticuri lingvistice sau de comportament: se
îmbrăcau ca la Paris, „uitau limba maternă și vorbeau într-o
păsărească ridicolă iar tot ce întâlneau în țara lor de baștină li
se părea că nu merită decât dispreț și ironie Cu toate acestea,
„bonjuriștii” cu „franțuzismele” lor au avut un rol important în
perfecționarea limbii române. Multe dintre cuvintele lor,
ironizate de scriitorii contemporani lor, au devenit
neologisme folosite inițial în medii restrânse care au intrat
treptat, treptat, în limbajul tuturor vorbitorilor.Se cunoaște
faptul că Limba română este o limbă indo-europeană, din
grupul italic și din subgrupul oriental al limbilor romanice.
Printre limbile romanice, româna este a cincea după numărul
de vorbitori, în urma spaniolei, portughezei, francezei și
italienei. Din motive de diferențiere tipologică, limba română
mai este numită în lingvistica comparată limba dacoromână
sau dialectul dacoromân. De asemenea, este înregistrată ca
limbă de stat atât în România cât și în Republica Moldova,
unde circa 75% din populație o consideră limbă maternă,
inclusiv sub denumirea de „limba moldovenească”.Limba
română este vorbită în toată lumea de 28 de milioane de
persoane, dintre care cca. 24 de milioane o au ca limbă
maternă. Din numărul total de vorbitori, peste 17 milioane[ se
află în România, unde româna (dialectul dacoromân) este limbă
oficială și, conform recensământului populației din 2011,
este limbă maternă pentru peste 90% din populație. Limba
română este una dintre cele șase limbi oficiale ale Provinciei
Autonome Voivodina din Serbia. De asemenea este limbă
oficială sau administrativă în câteva comunități și organizații
internaționale, precum Uniunea Latină sau Uniunea Europeană,
începând cu 1 ianuarie 2007.
Dacă ar fi să ne referim la perioada de după cel de-al
doilea Război Mondial în limba română au fost introduce, prin
programa școlară, cuvinte rusești pe care vorbitorii de limbă
română și nici presa nu le-a acceptat.Fiindcă limba noastră are
o armonie dintre ceea ce gândești, ceea ce spui și ceea ce faci.
În prezent prin televiziune, presă au pătruns englezismele.
Profesorii de Limba şi Literatura Română ne atrag atenţia
asupra faptului că folosirea cuvintelor împrumutate din alte
limbi este guvernată de reguli pe care mulţi le ignoră.Sfaturile
specialiştilor Limba română a fost invadată de termeni
proveniţi din alte limbi. Popularitatea reţelelor de socializare în
rândul tinerilor a contribuit la răspândirea tot mai mare a unor
termeni proveniţi în special din limba engleză. Nu puţini sunt
cei care nu ştiu cum să folosească corect aceşti termeni, deşi
există reguli clare în acest sens. Cele mai multe greşeli
identificate de profesorii de română şi de lingvişti se fac la
folosirea cratimei, în cazul articolului hotărât sau la formele de
plural.
Românii și o parte din jurnaliști vorbesc și scriu în
limba română absolut întâmplător, cele mai multe greşeli de
exprimare sunt făcute fie din cauza necunoaşterii gramaticii, fie
din cauza neatenţiei. Limba română a ajuns să fie vorbită
absolut întâmplător, mai rău ca o limbă străină. Greşelile
abundă atât în exprimarea scrisă, cât şi în cea orală, în special
la persoanele cu o pregătire medie.
Astfel: – „însumi”, „însămi”, „însemi”, „însene”,
„înşine”, „înşivă”, însevă” – un mister. De cele mai multe ori se
foloseşte forma de masculin şi pentru feminin.Un alt exemplu:
„care” şi „pe care” – extrem de mulţi vorbitori nu ştiu când se
foloseşte „care” şi „pe care”. Cei care omit „pe” din construcţia
„pe care” nici nu-şi pun problema că greşesc, o practică fără săşi
pună problema greşelii. Acordul în grupul „al, a, ai, ale
cărui” – nu se prea face distincţia de gen în cazul
acesta.Acuzativul folosit în loc de genitiv. De exemplu,
întâlnim: „Te spun la mama” şi nu „Te spun mamei” sau
„solzii la peşte” şi nu „solzii peştelui”.
Dezvoltarea societății, introducerea de noi tehnologii,
determină prin mass media, care este o expresie englezească la
plural, îmbogățirea vocabularului cu termini tehnici, științifici
și din domeniul noțiunilor abstracte, construcția însăși a frazei
devenind mai bogată și mai elastică. În acest sens rolul cel mai
important îl au ziariștii, comentatorii etc.
Democrația care s-a instalat după evenimentele din
decembrie 1989 a sporit considerabil capacitatea de exprimare
a limbii noastre. În presă nu s-a mai scris cu o “limbă de lemn“,
s-au înmulțit posibilitățile ei de a comunica idei dintre cele mai
subtile, cu precizie, precum și sentimentele cele mai nuanțate.
Evidențiem că, la procesul acesta de îmogățire au contribuit și
jurnaliștii din mass media, ei au contribuit la diversificarea
vocabularului și de suplețea frazei, acestea fiind contribuții
esențiale.
Trebuie să remarcăm este faptul că, desi receptive față de
împrumuturile lexicale, limba română nu a adoptat și nu a
păstrat decât acele achiziții care s-au armonizat cu fondul ei
principal de cuvinte, cât și cu propria-i structură gramaticală. În
această capacitate de asimilare a ceea ce poate să-i sporească
virtualitățile de expresie, neafectându-i-se caracteristicile
originare și originale, recunoaștem una din virtuțile principale
ale limbii noastre, virtute care îi dă posibilitatea să-și păstreze
un echilibru interior, să se dezvolte neîntrerupt, să-și
perfecționeze mijloacele de expresie.
Nicolae Iorga sesizând această caracteristică a limbii
române sublinia încă din anul 1906, în “Lupta pentru limba
românească, pagina 126 “: “…astăzi în limba românească se
poate exprima cugetarea cea mai fină, se poate exprima
simțirea cea mai gingașă, se poate exprima cea mai mare
înălțime a cugetării. “ Iar Nichifor Crinic spunea despre
românism, care include și limba română: “A fi naţionalist în
România, adică a-ţi închina viaţa ridicării neamului şi ţării
tale, însemnează a te aşeza pe un pisc în bătaia tuturor
furtunilor urii şi a trăznetelor răzbunării. Nimic nu e mai
urâtă, nimic mai prigonită şi mai lovită decât dragostea
supremă de românism. “
Sadoveanu spunea în revista “Tânărul scriitor” nr.10 din
1956 că ziaristul și scriitorul au ce învăța de la înaintași. Într-un
fel atât scriitorul și ziaristul sunt filologi.Cu cât spiritul critic
va fi mai treaz în alegerea vorbelor, cu atât disonanțele vor fi
mai puține și limba mai potrivită.
Poporul român fiind creștin și limba pe care o vorbește are
elemente creștine, prin esență limba română este creștină. Ideea
creştină era considerată ca stând la baza specificului naţional,
iar aceasta trebuia reflectată în literatură şi în artă, prin
mijloace artistice moderne, menite a satisface gusturile
contemporaneităţii. În climatul de efervescenţă spirituală de
după război, se decantează o mişcare cu caracter teologal, care
mai târziu a fost numită „renaşterea filocalică” (Dumitru
Stăniloaie, unul dintre cei mai mari teologi ai Bisericii de
Răsărit, a tradus Filocalia şi a aprofundat studiul doctrinei
palamite, care se va reflecta în cartea sa Viaţa şi învăţătura
Sfântului Grigorie Palama – Grigorie Palama, a fost
întemeietorul isihasmului şi al rugăciunii lui Iisus).Şi totuşi
există Speranţă în poezia lui Radu Gyr, este vorba despre
Speranţa exprimată prin cuvântul Iisus, cuvânt care în creaţia
populară înseamnă „lumină”. Cuvânt regăsit în limba
română.În imaginaţia populară, Iisus este aducătorul “luminii”
pe pământ, această idee se poate deduce din textul colindelor
populare, mai precis din refrenul: “linu-i lin şi iară lin”,
colindă ce sugerează revelaţia Învierii : lin, în acest context,
înseamnă lumină, seninătate, speranţă în bine.De altfel, chiar
naşterea lui Iisus este exprimată metaforic în colindele de
Crăciun, ca răsăritul unei Stele: “Steaua sus răsare ca o taină
mare / Steaua străluceşte şi lumii vesteşte”.
În lirica românească, Radu Gyr rămâne unul dintre cei mai
profunzi şi irepetabili poeţi, el este un poet tragic, care a scris o
operă ce este rezultatul unor experienţe limită, poetul şi-a
găsit/găsindu-și izbăvirea în transcrierea cotidianului, a
efemerului, împărtăşindu-se din orgoliul şi umilinţa
Creatorului, dând naştere unor metafore surprinzătoare,
dedicate Divinităţii, omului, virtuţilor creştine, luminii
izbăvitoare de credinţă.Toate acestea exprimate prin cuvintele
Limbii Române. Aceasta este creștină ca și poporul care o
vorbește.
Sunt ziariști, precum Geo Bogza și mulți alții, printre care
și jurnalistul Tudor Arghezii au folosit cuvintele din limba
română ca pe niște adevărate bijuterii de expresie ce scapără ca
o imensă constelație în operele lor jurnalistice, acestea nu s-au
iscat fără migală, fără trudă, ele atestă făurari cu înaltă vocație,
care s-au aflat continuu sub stăpânirea adevărului și celui mai
riguros scrupul jurnalistic.
Al Florin Țene
