21 C
Nürnberg, DE
July 27, 2024
Diverse Noutăți România

BAILE SIMAY, PARFUMUL ARADULUI DE SECOL XIX

DESPRE BAILE SIMAY, PARFUMUL ARADULUI DE SECOL XIX

Construită în 1884, este cea dintâi baie publică cu aburi din Arad ce dispunea de cele mai moderne condiții ale vremurilor. Situată pe Strada Unirii, într-o zonă centrală intens circulată a Aradului sfârșitului de secol XIX, Băile Simay se vor bucura de o popularitate uriașă și vor lansa un trend ce se va întinde în toată zona centrală a orașului pana în perioada interbelică. În curtea interioara a fost forata o fântână arteziană adâncă de 337 de metri care aproviziona apa pentru băi și pentru piscină, dar și gazul atât de necesar pentru încălzirea cazanelor, iluminarea și încălzirea clădirii. În anul 1902 a fost forată o a doua fântână din care se obținea apa la o temperatură de 28 grade Celsius, Băile putând oferi acum oaspeților săi o gamă largă de servicii: băi cu aburi, băi în piscină, băi cu apa minerală și băi cu nămol. După 1948, Băile Publice Simay și-au schimbat denumirea în “Băile Comunale Sănătatea” continuând sa își păstreze multă vreme funcțiunea inițială și aprecierea arădenilor. Astăzi clădirea își păstrează farmecul de odinioară, dar nu și funcțiunea acelor vremuri. Clădirea, de o mărime cu adevarat monumentală, este împărțită astăzi pe niveluri și pe zone, în mai multe funcțiuni distincte: parterul a funcționat pană de curând ca un club select și centru de evenimente, etajul este împărțit în apartamente , la subsol funcționează o salina însă cea mai mare parte a subsolului este momentan nefolosită, ca de altfel și mansarda. Clădirea este într-o stare bună, fațada este integral renovată în 2020, iar cea mai mare parte a clădirii, fiind funcțională, este de asemenea bine întreținută. Cu o istorie bogata, cu o arhitectura superba si cu o localizare perfectă în centrul Aradului, fostele Băi Simay pot fi transformate într-un hotel de referință al orașului sau pot lua în continuare o funcțiune mixtă .

Sursa: aradcityguide.ro

Foto: Sara Foto

Sursa articol: https://www.sothebysrealty.ro/property/baile-simay

Related posts

Aplauze pentru poet… pe scenă, la Paris, de Ziua Culturii Naționale

Theodora-Raluca Paun

[Comunicat de presa] Cum îi arăți că îl iubești – cele 5 limbaje ale iubirii

Theodora-Raluca Paun

Marii câştigători ai MARATONULUI NISIPULUI: Basarabenii Igor Țimbalist și Diana Sinic

Theodora-Raluca Paun

LA MULȚI ANI ROMÂNIA, LEAGĂNUL EROILOR!

Theodora-Raluca Paun

Soluția crizei din Ucraina stă în negocierea pe interesele reale și tangibile ale marilor „actori” de pe scena internațională

Lucian Valean

Primăvară

Theodora-Raluca Paun

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy