0.5 C
Nürnberg, DE
January 25, 2022
Exclusiv

SĂRBĂTORI FERICITE! Cu pace liniște și sănătate iar poezia să vă fie leac de toate.

Mircea Dorin Istrate

ÎN PRAG DE ZIUA DE CRĂCIUN

Se cerne lin pe-ntinsa lume argint de stele din ceresc,
Încep colinzi să se audă pe plaiul meu cel strămoșesc,
E semn că vine iar Crăciunul ca să ne-aducă el aminte
De Iertătorul ce venit-a, în vremea cea, de dinainte.

Cum s-a născut în pribegie, departe de al Său cămin,
Cum ieslea fostu-i-a cel leagă într-un sălaș din Viflaim
Cum steaua luminat-a calea la Magii care-au așteptat,
Să-l vadă și să spună lumii, că s-a născut, Nou Împărat.

De-aceea fiți cu bucurie și așteptați Crăciunu-n pace,
Iertați-vă dușmanii voștri, orice ar zice și-orce vor face,
Fiți milostivi cu lumea toată și-i dăruiți pe nevoiași,
Să simtă și ei că la Domnul, voi sunteți pentru ei, chezași.

Și-n sfânta ziuă de Ajun să-mi așteptați colindători,
Pruncuții ceia doar de-o șchioapă, ce-n glasuri au privighetori,
Ce-or colinda pe sub ferestre, a voastre inimi să-nfioare,
Vă urce sufletul în ceruri, în preamărită desfătare.

Și-n gând cu ei spuneți colinda, cerând la Domnul de iertare,
Că păcătoși și voi îmi sunteți, că Lui nu dat-ați ascultare,
Și chiar de greu vă e, promiteți, că vă schimbați, și-ți fi mai buni
În anul ce de-acuma vine, și nu-ți cădea-n, deșertăciuni.
*
Vă ningă dar cu praf de stele Crăciunul Sfânt, care o să vină,
Și-o lacrimă de-aveți sub gene, cea bucurie-o fi deplină,
Știind că Domnul din cerescuri cu drag pe voi vă ocrotește,
Că îi urmați a Lui îndemnuri, ce viața v-o, învrednicește.

Mircea Dorin Istrate

SĂ DUCEȚI VESTEA ÎNCĂ MAI DEPARTE

-Tu, călătorule aflat în Viflaim
Când l-a născut Maria pe Hrisos,
Ne spune cum a fost, ca noi să știm
A ni-l iubi de-acuma, mai vârtos.

-A fost precum ne-a zis Botezătorul,
Că din Fecioară prunc mi se va naște,
Și că va fi Iisus, Mântuitorul,
Venit să ierte lumea de păcate.

Când s-a născut, prin locuri vechi, străine,
O stea a strălucit adânc în noapte,
Trei magi pornit-au Lui să i se-nchine
Știind că El ne-o mântui păcate.

Și cerul s-a umplut de veselie,
S-a bucurat și Tatăl din ceresc,
Că s-a-mplinit porunca, și-o să vie
Alesul cel din neamul omenesc.

La toți le spuneți dară, să se știe,
Că s-a născut acel fără de moarte,
Ce a venit pe lume să ne fie
Îndrumător la minunate fapte.

Ne-o învăța să fim numai iubire
Și iertători cu toți și cu de toate,
În pace să trăim și-n fericire,
Să vrednicim în mărețite fapte.

Acuma duceți vestea-n larg de lume
Să afle toți că-n seara de Crăciun,
S-a săvârșit aicea o minune:
Ne-a dat Cerescul fiul Lui cel bun.

Că el va fi a lumii așteptare,
Venit să scape omul de păcate,
Învățătorul nostru cel mai mare
Deschizător de raiuri mult visate.

Mircea Dorin Istrate

AJUNUL DE CRĂCIUN

Ca mâine-i ziua de Crăciun,
Zi Sfântă, Mare, Luminată,
Iar noi, cu sufletul mai bun ,
În seara asta de ajun
O vrem a fi, înfiorată.

Pe uliți, sub ninsori rebele
Mi s-au pornit colindători,
Copii ca ingerei de miere,
Împodobiți cu praf de stele,
De pace ei aducători.

Pe sub ferestre luminate
Ne spun colinda ce-a străbună,
Cuvinte sfinte, așteptate,
În toate cele-adevărate,
Despre Iisus și Maica Bună.

Colindul lor, din voci smerite,
E leac vindecător la toate
Ce-au fost de Domnul sorocite,
Și-apoi, întocmai împlinite
Ca noi să știm a le socoate.

Bătrânii cei cu suflet mare
Îmi lăcrimează pe ascuns,
Știind că-n vremi, mai fiecare
Au fost ca băiețandri care
Acum colindul și l-au spus.
*
Apoi, cu ceata strânsă toată
Și straițe pline de bucate,
Copiii dau la sat o roată
Oprindu-se din poartă-n poartă,
Ne facă clipele-mbunate.

Mircea Dorin Istrate

SEARA DE CRĂCIUN

La capete de uliți, un clinchet se aude,
E poate clopoțelul de vânturi alimtat,
Dar nu, că prin troiene, nici măcar știu pe unde
Vre-o câțiva copilandri se pun pe colindat.

Micuții, sub ferestre de-acuma luminate,
Cu glas ușor, subțire, aproape îngeresc,
Ne dau plăcuta veste, că-n vremi ce nu-s uitate
Maria îmi născuse pruncuț dumnezeiesc.

În Viflaim, în iesle și nu în mari palate
Făcutu-i-au pătuțul a-i fi de lăgănat,
Iar din afund de lume, pe căi străluminate
Venit-au magi cu daruri, să-i facă lăudat.

Așa zice colindul, că El a fost să fie
A toate Iertătorul păcatelor lumești,
Ca toți care-mi sunt vrednici, să poată pe vecie
S-ajungă-n cele raiuri din lumile cerești.

Că El, pe Sfânta Cruce a înfruntat și moartea
Ca-n slavă să se urce la Tatăl cel Ceresc,
Spunându-ne că-n voie și-a îndurat și soartea
Să simtă păcătoșii că rău-i în lumesc.

De-aceea, ei, micuții, tot vin s-aduc-aminte
Colindul cel de miere în vremea de Crăciun,
Să ne spălăm păcate și în smerit, cuminte,
Să vrem a fi în toate cu sufletul mai bun.
*
E-o seară liniștită, cuprinsă-ntr-o ninsoare
Ce-mi cade peste lume și-ncet mi-o troienește,
Din casele mărunte, pe hornuri, în fuioare
Un fum îmi urcă-n ceruri, întocmai ca-n poveste.

Mircea Dorin Istrate

NOI UMBLĂM SĂ COLINDĂM

-Îi slobod a vă colinda, pe voi boierilor cinstiți?
Tot întrebam din poartă-n poartă, noi prichindei de două șchioape,
-Apoi poftiți, ziceau găzdoii, ca să vedem dacă îmi știți
Să colindați colinzi frumoase, din vremi bătrâne și uitate.

Noi, începeam cu-n ,,Viflaim” și mai apoi cu ,,Trei păstori”
Și ne sileam să-i mulțumim pe cei creștini de lângă noi,
Și nu știu cum, da-n a lor gene, văzutu-am de atâtea ori
Cum boabe mici de lăcrimare adesea le curgeau șiroi.

Ei ne dădeau atunci de toate, colaci și bani și nuci și mere
Și mângâindu-ne pe creștet, eram de dânșii lăudați,
Apoi plecam pe mai departe să colindăm, precum se cere
La neamuri dulci, ori mai departe, știind că suntem așteptați.
*
Așa era atunci, odată, în vremea ceea de demult,
Când colindam de-a roata satul îmbucurați și-n mare fală,
Nici nu știam de-i frig ori zloată, de drumu-i lung sau de-i prea mult,
Ci doar că ținem cum se cere, de-apururi sfânta rânduială.

În noi era nădejdea lumii, speranța celora bătrâni
Că fi-va cine să colinde îm sfânta zi de sărbătoare,
Că încă nu-i pustie țara, ca satul cela fără câini,
Că încă suntem buni creștini și-om ține neamul ăsta mare.

*
E seara sfântă de ajun și-aud pe uliți clopoței,
Îmi sunt copiii-n a mea poartă ce mi se cer la colindat,
Le-oi da de toate, cum se cere, pruncuților, că-s mărunței,
Dar duc cu ei nădejdea lumii și de-asta sunt, de lăudat.

Mircea Dorin Istrate

NOAPTE SFÂNTĂ

S-aud colinde în Ardeal
În clinchet lung de clopoţei ,
Aprinsă-i candela în deal
În suflet, la românii mei .

Şi lin se cerne cea colindă
Ca neaua albă şi curată
În suflet, unde stă s-aprindă
O amintire ce-i uitată,

Când mic, pe uliţa cea mare
Cu cete de copii voioase,
Cântam în tinde ca-n altare
S-aducem Raiu-n cele case .

Noi, îngeri albi, cu gust de miere
Duceam în glas curat, senină,
Cea lacrimă de reînviere
Cu pace caldă şi-n lumină .
*
Cu straiţe grele de bucate,
Când luna iasă sus pe creste,
Ne risipeam pe innoptate
Spre ninse case, ca-n poveste.

Şi-n urma noastră în Ardeal
În sul de nea la cer se suie ,
Ca fum uşor, din deal în deal,
Miros de mere şi tămâie .

ÎNGERAŞII

La ceas de seară sub ferestre,
Ciorchini de mici colindători,
Îmi dau de veste, că sub astre
Hristos mi s-a născut în zori.

Cu glas curat de heruvini
Îmi spun povestea ceea sfântă,
Cernut li-i sufletul divin
În neaua albă ne-ncepută.

Colinde ştiu de la bătrâni
Şi-aşa cum sunt le vor lăsară,
Să ungă suflet de români
În astă sfântă, lungă seară.

Apoi micuţii prichindei
S-or pierde-n zări de nea curată,
Lasând miros de colăcei
Pe noaptea sfântă, nepătată.

Mircea Dorin Istrate

TRIST CRĂCIUN

E seara de ajun şi satul prinde viaţă,
Pe uliţi troienite, colindele se-nalţă
Din glasuri cristaline, din suflete curate,
S-aducă tainic veste, din timpuri depărtate.

Sunt singur cu bunica şi amândoi mâhniţi
Privim spre uşa casei cu ochii pironiţi,
Să auzim bătaia ce-o aşteptăm din vară,
Şi-n pragul ei de-acuma, părinţii mei s-apară.

Plecaţi din cea nevoie, cu munca la vecini,
Înstrăinaţi prin lume îşi duc cununi cu spini,
Că dorul cel de casă, e greaua lor pedeapsă
Ce-i macină întruna, mi-i seacă, şi nu-i lasă.

Muncitul ban pe-acolo e aur sângerat,
Şi prea ades de-acuma-i în lacrimi înecat,
Iar bruma de avere ce-o strâng cu grea sudoare
Plătită-i înmiită, cu jertfă care doare.

Şi ei ar vrea acasă în astă zi să-mi fie,
S-asculte cea colindă ce sufletul o ştie,
Să guste din bucate de buna pregătite
Şi inima le salte în clipe fericite.

O trece şi-anul ăsta tot cu bunica-n doi
Cerând la Preamăritul ne scoată din nevoi,
Şi-aducă-mi-i acasă pe bunii mei părinţi,
Să nu mai stăm pe uşă cu ochii pironiţi.

Mircea Dorin Istrate

VISÂNDU-L PE MOŞ CRĂCIUN

Jăraticul din sobă mai pâlpâie-ncodată
Şi-n zbateri i se stinge puterea când şi-o gată,
Apoi, în caldul spuzei adună gânduri toate
Să-mbrace irealul visărilor din noapte.

Noi, cufundaţi de-acuma în somnul cel fugar,
In pat cu paiul moale, topiţi ca-ntr-un cuibar,
Visăm cel vis în aur cu vrednici Feţi Frumoşi,
Ilene Cosânzene, balauri furioşi.

Un fir de fum subţire pe coşul casei suie,
Din cele‚’nalte ceruri, pe-o albă cărăruie
Eu văd cu ochii minţii o sanie-nstelată,
Venind spre casa noastră, oprindu-se în poartă.

Un Moş cu barbă albă, adus puţin din spate,
Din sanie coboară şi pârtie-şi desface,
Apoi la geamul casei, c-un clopoţel îmi sună
Şi daruri nesperate acol’ ar vrea să-mi pună.

Din poarta casei noastre se duce înecat
În valuri de zăpadă spre margine de sat,
Să facă bucurie pe lunga lui cărare
Copiilor ca mine, ce-aşteaptă-n nerăbdare.
***
Din vraja de visare abia de mă deştept
Şi spre fereastă-n grabă mă duc de-acuma drept,
Cătând să văd de-aevea-i această întâmplare
Sau poate doar crezut-am, în dulcea mea visare.

Afară vântu-şi urlă puterea să-şi arate,
Troiene vălurite întinde peste toate,
Şi ca un hoţ de noapte încearcă să-mi îngroape
Pădurea cu câmpia şi îngheţate ape.
*
Visare fost-a totul, dar nu e timp pierdut,
Veni-va Moş Crăciunul ca-n anul cel trecut,
Nu uită niciodată copiii ce-s cuminţi
Şi-ascultă-ntotdeauna, pe bunii lor părinţi.
**
C-o lacrimă-ntristată mă-ntorc ’napoi în pat
În noaptea nemplinită să uit de ce-am visat,
Dar poate mâine noapte, de fi-va lună plină,
La poarta casei noastre, moşneagul o să vină.

Mircea Dorin Istrate

TE-AŞTEPT CU DRAG ÎN MINE,
MOŞ CRĂCIUNE

Îmi amintesc de vremile trecute
Când îi scriam scrisori lui Moş Crăciun,
Când îi spuneam de mine toate vrute
Că mi-s cuminte, harnic, cel mai bun.

Şi când ceream, la fel ca altădată,
Să îmi aducă iar ce mi-am dorit,
O portocală mare, parfumată,
Bomboane dulci sub bradu-mpodobit.

La schimb îi dam răsplată, eu, smeritul,
La Moşul cel cu vocea, cam schimbată
Ce semăna la vorbă cu bunicul,
O poezie bine învăţată.

Priveam cu jind la sacul cu de toate
Ce-avea în el o carte cu poveşti,
Cadourile mele mult visate
Şi câte toate pungi, să te-ndulceşti.

Îi mulţumeam apoi, cu fâstâceală
Luându-mi cea comoara mult dorită,
Înfericit copil c-o portocală,
Îmbucurată clipă, neminţită.
*
Cât fi-va Moşu-n gându-mi şi-n simţire
Mereu voi fi copilul pofticios,
C-o lacrimă ce-o pun pe amintire
Întorc la mine pruncul cel sfios.

Să mă mai bucur iară de-o bomboană,
De bradul cu beteală-mpodobit,
De Moşul coborând dintr-o icoană
Ce-atunci clipita vieţii, mi-a vrăjit.
**
Mai simt şi-acum mirosul de pădure
Ce-nfiora odaia de la drum,
Când bradul meu, ucis de o secure
Ne însfinţea în seara de Crăciun.

Mircea Dorin Istrate

APROAPE DE SFÂRŞIT

Aţi mai văzut în iernuri troienite
Trecând prin sate sănii rând pe rând,
Pe drumul ţării lunecând grăbite
Cu doi căluţi cu zurgălăi la gât.

Aţi mai văzut zăpezi pân’ la ferestre
Ce-ntroenit-au uşa la poiată,
Şi stele tremurând pe bolţi celeste
În nopţi cu ger ce parcă nu se gată.

Şi câmpul ca o mare vălurită
Şi ca năluci copacii în pădure,
Şi cerul tot cu zarea priponită
Înveşmântată-n umbre grele, sure.

Aţi mai văzut femei îmbrobodite
Ce fost-au la vecini în şezătoare,
Moşnegi la gura sobei pe gândite
Visându-se în vară stând la soare.

Şi-aţi mai văzut copii pe Dealul Crucii
Ciopor urcând cu săniile-n spate,
Şi babele scuipând în sân, că pruncii
Sunt dracii goi, şi-aşa nu se mai poate.

Că se-mbulzesc pe drum în râs, de-avalma
Că ţipă ca o gloată de turbaţi,
Că de nimic pe lume nu ţin seama,
Şi chiar de-i spurci, ei tot nu-s supăraţi.
***
N-aţi mai văzut, că pustiit e satul
De tineri în putere şi copii,
E prea bătrân de-acuma el, săracul
Ca să-l mai ţină veacul între vii.

Pădurea, Coasta, Dealul Crucii, toate
Aicea-s încă purtători de nume,
Doar satul meu de-acuma nu mai poate
Să ţină-n spate colţul ăst’ de lume.

S-o duce-ncet spre margini de uitare,
Mi s-a goli de toate câte-au fost,
Pomelnic lung va fi o vreme-n care
Doar ţintirimul mai avea-va rost.

Mircea Dorin Istrtae

DIN VREMEA DE DEMULT

Pe gârbovitul sat, se cern ninsori,
Albind curatul lumii păcătoase,
Iar marginile zării printre nori
Se văluresc în dealuri maiestoase.
*
E ziua de ajun, pe uliţi strâmte
Ciopoare de copii colindători,
Înalţă către ceruri cânturi sfinte
Cum au făcut în vreme moşii lor.

Acum şi ei, în frigul de afară
Cu fulgi de neauă încă înstelaţi,
Vor colinda pân’ la-nceput de seară
La case de români, că-s aşteptaţi.

Şi-or spune cum ni s-a născut Măritul,
În Viflaim, sub stea ocrotitorare,
Cum s-a-nchinat la Dânsul răsăritul
Şi Magii cum făcutu-i-au urare.

Cum a venit pe lume să ne-nveţe
Ca să scăpăm de multele păcate,
Şi că ne-o da pân’ va murii poveţe
Ca să gustăm din raiul cu de toate.
*
Aşa ne colindam atuncea neamul,
Vecinii noştri înşiraţi la drum,
Primeam colaci şi mere cu toptanul
Şi vre-un bănuţ ne da un om ceva mai bun.

Şi-apoi bătrânii ne urau de bine
Spunându-ne să fim mai credincioşi
Şi să păstrăm aşa cum se cuvine
Ce-a datină de oameni cuvioşi.

Mircea Dorin Istrate

COLINDUL SFÂNT

Cu steluţe în mânuţe
Şi în glas privighetori,
Pe cărările strâmtuţe
Vin pruncuţi, colindători.

Înşiraţi pe la ferestre,
Cum făcut-au şi-n trecut,
Ei ne dau plăcuta veste
Că Maria a născut

Prunc ce fi-va Răbdătorul
Să ne mântuie păcate
Şi pe toate Iertătorul
Facă-mi-le iar, uitate.

Cel colind fără de seamă
Însfinţeşte locu-n care,
Domnul vine-n astă seară
Rând pe rând, la fiecare.

Gazda încă-mi mulţumeşte
Cu-n bănuţ la toţi pe rând
Şi-apoi cârdul se topeşte
Alte case colindând
***
Azi, pruncuţii cei de-o şchioapă
Îmi mai trec prin vis uşor,
Şi c-o lacrimă pe-o pleoapă
Le plătesc, colindul lor.

Pusu-i-am în neuitare
Într-o ţandără de gând,
Sufletu-mi să-l înfioare
Când aud colindul sfânt.
ÎNCEPUT DE IARNĂ

Peste ape amorţite, iarna-şi face pod de gheaţă
Şi pe vale cerne ceţuri de cu seară până-n zori,
Iar costişa vălurită unde-a fost cândva verdeaţă
O-mbrumează-n cuiburi albe, strălucind scânteietor.

Câte-odată, din înalturi, nori lăţiţi spre soare-apune
Îmi pornesc ninsori de basme ce albesc înnegurarea
Şi din ceruri coborâte peste lume mi se pune
Plapună de nea ce-ngroapă, în visare, înserarea.

Cariul leneş roade timpuri în a grinzii măruntaie,
Focu-n vatră toropeşte adunând dumnezeire,
Undeva, în veche turlă, orologiu-ntr-o bătaie
Număra-va cât trecut-a din a nopţii păsuire.

Peste toate gându-mi tainic cuibărit în priveghere
Înălţase-va în vise, izvorâte de-al meu gând,
Ce-n dulceţi o să-nfioare ascunzişuri din unghere
Unde sufletu-mi în voie, adormi-va în curând.

Mircea Dorin Istrate

LA GURA SOBEI

Pe marginile zării coboară înserarea,
Zăpezile de iarnă mi-au troienit cărarea,
Şi-n caldul casei umbra prelinsă prin unghere
Lumini topeşte-n sine, făcându-le de miere.

Molatică dogoare se-mprăştie din foc,
Cuibarul de jăratec cu limbi săltate-n loc
În jocuri tremurate pereţii mi-i umbresc,
Să-nfioreze clipa adânc, Dumnezeiesc.

Îmi stă în cumpănire mirajul de real,
Se zbat acol fantasme pe-un iluzoriu val,
Se-nalţă în tărie, se-mprăştie în spume
Ca foc de iad sălbatic, de parc-ar fi genune.

Când focul mi se stinge, jăratecul mocneşte,
Incet apoi în noapte în somn mi se topeşte,
În urma sa rămâne mirosul de pădure
Trecut prin focul sobei, ajuns acum taciune.

***
La fel e viaţa noastră , cea tânără-i văpaie
Făcând săltate umbre din ceea vâlvătaie,
Apoi , spre coada vieţii, jăratec şi tăciune,
Şi-un fir de fum subţire, ’nainte de-a apune.

Mircea Dorin Istrate

SĂ FIM ACASĂ DE CRĂCIUN

Cu toți am vrea să fim acasă în Sfânta ziuă de Crăciun,
Să ne petrecem laolaltă cu-ai noști’ părinți, smeriți și buni,
Să ascultăm colinde sfânte de la copiii ce-or să vină
Pe sub ferestre luminate, ca ingereii de lumină.

Și de va ninge peste lume cu neauă albă și curată
Vom fi ca-n raiul din poveste ce-aici a fost cândva, odată
Și-atunci, în taină, din cel suflet, cerși-vom cerului iertare,
Iar boaba lacrimii din pleoapă, ne-o fi la toate alinare.

C-așa e datina cea veche rămasă de la moși-strămoși,
Să-mbucurăm al nostru suflet, că suntem încă norocoși
De darul cel trimis de Domnul din-părăția Lui de sus,
Că-n ziua asta Luminată, pe lume a venit Issus.

Așa că fie sărbătoare, că Domnul n-a uitat de noi
Când și-a trimis pe însăși Fiul, să fie-alături, printre voi,
Aminte să ne-aducă iară, că de-om fi răi și păcătoși,
N-om veșnicii nicicând în Raiul, cu oameni buni și credincioși.
*
Așa ne spun străvechi colinde, să ne-amintească an de an
Să ne-nvechim în fapte bune, să nu trăim viața-n van,
Așa că-n ziua de Crăciu, de-ți fi cu-ai voștri împreună,
Vă faceți clipa vieții voastre, curată toată, mare, bună.

Nu dați cea seară de Crăciun cu-nfiorări dumnezeiești,
Nu dați colinda noastră sfântă cântat-n seară sub ferești
De ingereii de lumină, cu suflet mare, românesc,
Pe tot pământul cu-a lui toate, pe bogății ce-s în lumesc.

Mircea Dorin Istrate

Related posts

Lângă geam

Liliana Moldovan

Reformarea UE! Spre Confederația Europeană suverană și democrată a tuturor națiunilor bătrânului continent!

Liliana Moldovan

Oglinzile Eseniene: Cum atragem persoanele potrivite

Theodora-Raluca Paun

𝐍𝐨𝐮𝐭ăț𝐢 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐟𝐚𝐦𝐢𝐥𝐢𝐢 î𝐧 𝐆𝐞𝐫𝐦𝐚𝐧𝐢𝐚 î𝐧 𝟐𝟎𝟐𝟐

Theodora-Raluca Paun

Închinăciune unui titan

Liliana Moldovan

Alexandru Ioan Cuza şi Mihai Eminescu

Liliana Moldovan

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy