6 C
Nürnberg, DE
March 28, 2024
Diverse Noutăți România Social

Bună ziua, prieteni – sănătate, pace și bucurie în anul abia-nceput și-n toți anii!

A mai trecut un an, am început un altul și, ca de obicei, încercăm să aruncăm o scurtă privire asupra a ceea ce am reușit să facem, o retrospectivă. Sigur că posibilitățile au fost reduse, cum știm, din cauza pandemiei, întrunirile au fost, în cea mai mare parte a anului, interzise ori foarte limitate. Am reușit totuși să organizăm mai multe acțiuni culturale, să ne facem, aș zice, datoria – datorie pe care ne-am impus-o noi înșine, aceea de promovare a relațiilor culturale, în primul rând româno-germane și nu numai, „ducând mai departe” ideile celui al cărui nume îl poartă asociația, contribuind astfel la crearea unui climat de înțelegere și armonie.

Am avut câteva ”întâlniri” virtuale, online, pentru a sărbători unele evenimente mai importante, cum ar fi: Ziua de naștere a poetului nostru național, Mihai Eminescu, zi care a fost decretată Ziua Culturii Naționale, Unirea Principatelor Române, Mărțișorul, Venirea primăverii, Trecerea ”la cele veșnice” a Domnitorului Unirii (15 mai) sau, mai recent, Întâlnirea de (dinainte de) Crăciun. La aceste evenimente au participat mulți prieteni, din Germania, din România și din Bucovina de Nord, unii cu frumoase, emoționante saluturi, alții chiar cu scurte oferte culturale, mai ales muzicale.

Am reușit să organizăm însă și unele evenimente live, cu prezență fizică, în perioada de relaxare:

  • Tabăra de Creativitate și Integrare de la Titu, România, între 15 și 24 iulie, realizată cu sprijin financiar substanțial de la BW Stiftung (fundația landului) și în cooperare cu Asociația culturală DAR Developement București – familia Alexandra și Cristian Brutaru. A fost o frumoasă reușită, cei de la fundație au fost foarte mulțumiți și ne-au aprobat un nou proiect, „Musikalische Donaureise“ (călătorie muzicală de-a lungul Dunării), care urmează să se desfășoare în mai – iunie, anul acesta. Proiectul va consta în mai multe concerte de muzică clasică, în Germania (Heidelberg, Mannheim), Austria (Neustadt bei Wien), Ungaria (Giula), România (București, Ploiești, Timișoara, Sibiu) și Republica Moldova (Chișinău). Vom publica programul în cursul acestei luni.
  • „Festivalul Carpato-Dunărean“ –  de data aceasta, o singură zi -, la care au participat formații din Germania, cu muzică și dansuri românești, ungurești, bulgărești. Din România am avut, în acest an, numai muzică românească, din Gorj și muzică roma. Festivitatea a fost coordonată de Stefan Koch, vicepreședinte al asociației.
  • Festivalul de toamnă pentru tineret, cu un frumos concert dat de tineri muzicieni violoniști, pregătiți de Viorel Tarara, membru al asociației, două mici expoziții (Mariana Filimon și Elena Alexa) și, seara, Serată de dans, cu formația Take Two (Adrian Militaru și Dietmar Christian Sablov)
  • Jubileu – 30 de ani de la înființarea asociației, cu expoziția de artă a lui Adam Tumele, membru al asociației și a Cercului de Artă din Frankenthal, un concert al elevilor de la Pädagogische Hochschule Heidelberg, clasa lui Viorel Tarara și, din nou, seară de dans, cu  formația Take Two și cu participarea solistei Diana Odeșteanu și a tinerei, dar foarte talentatei soliste Florentina Roma.

Ca de fiecare dată, „șefa“ la bucătărie a fost Ana Huntai, secundată de Michael, iar familia Petre (Ramona, Nicu și David) a ajutat mult, peste tot, unde era nevoie. Multe mulțumiri!

Noi muncim benevol (ehrenamtlich), facem cu bucurie ceea ce facem și ne-am bucura să fim ajutați.

Vom continua și-n acest an să organizăm evenimente culturale, sperăm, interesante. Ziua Culturii Naționale o sărbătorim tot online. Dacă va fi posibil, de Unirea Principatelor ne vom întâlni live, la Welthaus. Dacă nu, tot online. În martie (tot așa, dacă va fi posibil) avem teatru și Serbarea de Mărțișor/ de 8 Martie, la Bürgerzentrum Kirchheim Heidelberg. În mai-iunie, proiectul „Musikalische Donaureise“, pe care l-am amintit deja. Organizăm, ca-n fiecare an, Festivalul Carpato-Dunărean și mai vedem cum va evolua situația. Vom definitiva în curând programul pentru perioada următoate și îl vom comunica.

Cei care doresc să sprijine activitatea noastră, o pot face – devenind membri ai asociației, cu donații în bani (Spende) ori cu idei noi. Suntem gemeinnütziger Verein (de folos obștesc) și putem da/elibera dovadă de donație (Spendebescheinigung) recunoscută de Finanzamt. Contul asociației: (Empf. A. I. Cuza – Gesellschaft e. V.):

IBAN: DE71 6725 0020 0009 0735 66

BIC: SOLADES1HDB

Orice sprijin este bine-venit.

A fost o prezentare pe scurt. Cine dorește informații în plus, față de ceea ce se poate găsi în paginile noastre (web: www.cuza.de și facebook), mă poate contacta: j.herlo@gmx.de

Tel 0173 8564601.

Rămâne valabilă în continuare oferta de carte, anunțată. Cine este interesat, mă va contacta, pe e-mail ori la telefon.

Sănătate și voie bună!

Poza: https://r-confessions.godaddysites.com/f/erlebnisfelsen-pottenstein?blogcategory=C%C4%83l%C4%83tor

Related posts

Peste 300 de fragmente din filme cu și despre artiști surprinse în LIVE, instalația de artă video a artistului Alex Manea

Moderator1

Competiţia EFNIL pentru studenți: „Master Thesis“ 2023

Moderator1

Expresii românești și originea lor

Theodora-Raluca Paun

Feng Shui pentru scriitori, M. C. Simon – CARTEA LUNII

Theodora-Raluca Paun

Nimeni nu mai stă aici

Theodora-Raluca Paun

Ghid practic de buzunar

Theodora-Raluca Paun

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy