„Iubirea nu este o stare de luciditate, ci tocmai o renunțare la luciditate, un interimat al inimii.” –scria Ionel Teodoreanu în „Crăciunul de la Silvestri”. Autorul romanelor care ne-au însoți copilăria și adolescența : „Pe ulița copilăriei” și „La Medeleni”, a fost unul dintre autorii români care s-au bucurat de un real succes încă din timpul vieții.
Născut în 6 ianuarie 1987 la Iași, Ionel Teodoreanu, frate cu Păstorel Teodoreanu, a fost un cunoscut avocat care în ciuda succesului dobândit pe arenele confruntărilor juridică și-a dedicat cea mai mare parte a timpului scriind, oferind posterității câteva opere literare de o frumusețe inegalabilă. Se știe, că cea mai mare parte a cărților lui, au fost concepute la Mănăstirea Agapia din Neamț, în lungile seri de vară, pe care le petrecea în aici, retrăgându-se în acest colț încărcat de spiritualitate, împreună cu familia, pentru a scrie, pentru a se regăsi pe sine și pentru a uita de problemele vieții trăite la Iași și la București.
Parteneră în viață și în splendidele evadări la Mănăsitrea Agapia i-a fost Maria Ștefana Lupașcu, pe care o alinta cu diminutivul Lily, ea însăși scriitoare, și care i-a devenit soție în anul 1918. Ionel Teodoreanu și Ștefana Lupașcu erau legați prin multe afinități dar mai ales printr-un destin comun, cel al pasiunii pentru literatură.
După cum își amintește viitoarea doamnă Teodoreanu, chiar și cererea în căsătoriei pe care i-a făcut-o autorul „Medelenilor” fusese una neobișnuită fiind motivată tocmai de dragostea lor comună pentru literatură și scris. „Noi suntem frați! Avem același suflet! Aceleași mirări, aceleași încântări! Ne ating aceleași lucruri! Noi scriem la fel. Și mata scrii despre pomi, flori, apusuri, răsărituri…”. –încerca să o convingă tânărul Teodoreanu. Rugând-o să își schimbe planul de a pleca din țară, în vederea stabilirii la Paris, tânârul scriitor reușește, în cele din urmă, să o convingă pe Ștefana de sinceritatea sentimentelor pe care le nutrește pentru ea și astfel, în ciuda opoziției manifestate de tatăl ei, tânăra se logodește cu Ionel Teodoreanu în martie 1918.
Deși s-a manifestat sub semnul unei pasiuni arzătoare, căsătoria lor, nu a fost însă ca o nesfârșită poveste de dragoste. Avocatul de succes, scriitorul talentat, a devenit în scurt timp idolul femeilor care îi citeau cărțile și după cum putem citi în diferite fragmente de literatură mamorialistică, Ionel Teodoreanu, i-a călcat pe urme fratele său ce scria sub pseudonimul Păstorel, a devenit un individ boem, un obișnuit al cafenelelor bucureștene, un avocat renumit, fiind adorat de publicul feminin însetat de literatură și dornic autografe. Persoană carismatică, Teodoreanu se simțea în largul lui în mijlocul oamenilor pe care îi întâlnea în librării sau preajma celor care participau la conferințele susținute de el.
„Era un om înalt, brunet cu ochi albaștri și tenul măsliniu, model de frumusețe virilă. Remarcai și o eleganță necăutată în îmbrăcăminte și în mișcările lui. Eram student și făceam parte din grupul unei reviste „Herald”, i-am cerut o carte despre care am scris. Avea o bogată fantezie și izbutea în zilele de autografe să varieze de la cititor la cititor, și mai ales, de la admiratoare la admiratoare fiind întotdeauna original în dedicații”. (https://www.ziarulmetropolis.ro/iubirile-stiute-si-nestiute-ale-lui-ionel-teodoreanu)
Faima sa a atins apogeul după mutarea la București în 1938, unde a locuit împreună cu familia sa într-o casă boierească cu „odăi mari și o grădină largă”, până în la instaurarea comunismului când a fost evacuat. În casa de la București a lucrat mult, ca avocat cât și ca scriitori. Cei care l-au cunoscut își spuneau despre el că era un prefecționist revenind deseori asupra fragmentelor de roman, scriind și schimbând mereu. Obișnuia să scrie mai ales noaptea iar activitatea neîntreruptă, fumând și consumând cafele l-au epuizat. S-a îmbolnăvit de plămâni dar și-a revenit destul de rapid continuând să scrie, să pledeze fermecător și să fie același entuziasc cuceritor.
Spectaculoasă a fost încercarea romancierului de a o cuceri pe Nadia Cantacuzino. Nadia Krujnir Herescu a stat mult timp atenţia presei internaţionale din Franţa şi din Statele Unite, care era interesată de viața acestei românce extrem de atrăgătoare care a jucat sub numele de Nadia Gray în câteva filme de succes din străinătate. Născută la Bucureşti în 1923 într-o familie de mici aristocraţi de origine româno-rusă Nadia a devenit o actriţă extrem de talentată care a debutat pe scena Teatrului din Bucureşti la frageda vârstă de 15 ani. Se ştie despre ea că era de o frumuseţe răpitoare şi că a pus pe jar mulţi bărbaţi. Printre aceştia s-a numărat şi scriitor Ionel Teodoreanu despre care se spune că s-ar fi apucat de băutură datorită Nadiei Herescu care i-a respins propunerile fiindcă avea ochi doar pentru fermecătorul pilot „Bâzu”. Cert este că Nadia şi Constantin Cattacuzino, celebrul pilot poreclit „Bâzu” se potriveau perfect, amândoi proveneau din vechi familii de aristrocrați (chiar dacă familia Nadia Herescu se afla pe o treaptă socială inferioară Cantacuzinilor), le plăcea aventura, adorau să fie în centru atenţiei şi mai ales se adorau reciproc.
Respins de femeia pe care o adora nefericitul romancier trăgea concluzii consolatoare scriind despre Bâzu că era „un tip flamboiant, înnebunit după viteză, tenis, hockey, petreceri şi lumea bună a Bucureştilor”. (A se vedea : http://www.eroiiromanieichic.ro)
Chiar dacă a demonstrat că succesul și celebritatea nu fac casă bună cu fidelitetea, căsnicia lui Ionel Teodoreanu cu Ștefana a rezistat timp de 35 de ani și s-a întrerupt brusc prin moartea fulgerătoare a scriitorului, care a murit într-o zi geroasă de februarie a anului 1954, exact de ziua fiilor lui gemeni, Osvald și Ștefan. După moartea scriitorului, Ștefana Teodoreanu a suferit mult. Dacă în timpul vieții l-a adorat și i-a creat confortul necesar pentru a scrie și pentru a-și consolida cariera, soția lui Teodoreanu a ales să trăiască în umbra marelui scriitor, ce a rămas în istoria literaturii române ca un maestru de necontestat unor romane de dragoste fermecătoare, al unor nuvele și povestiri excepționale în care a surprins cu inegalabil talent, farmecul etern al copilăriei, al adolescenței și, în definitiv, frumusețea sufletului uman învăluit în iubire, credință și speranță.
©Liliana Moldovan
A se vedea:
Ionel Teodoreanu despre iubire (citatepedia.ro)
Ionel Teodoreanu, un crai de lux. Marea sa neîmplinire în dragoste (historia.ro)
