„Va veni neîndoielnic, ziua unei mari revoluții spirituale. Un om de vârsta mea nu o va mai apuca, dar el își va da sfârșitul cu nădejdea că oamenii vor deveni mai luminați și mai blânzi.”
Cuvintele acestea exprimă convingerea Paraschivei Cărbunar, autoarea cărții. Lor le alătur și frumoasa apreciere pe care o exprimă, în „Cuvânt înainte”, părintele Virgil Bercea, Episcop al Bisericii Române Unite cu Roma, Episcopia Oradea: „Cartea pe care o țineți în mâini este o „lacrimă în care este condensată iubirea, admirația și recunoștința” materializate prin „limba, ca instrument de lucru, parte patrimoniului comun”, transpusă în cuvânt scris.
Zice o vorbă, reluată de autoare: „Vremea, pe măsură ce curge, înțelepțește și omul și pomul”. Paraschiva Cărbunar este cadru didactic, acea profesie care ajută elevul să-și înnobileze mintea cu știință și frumos. Profesor înseamnă, totodată, și formator de caractere, un bijutier fin, lucrând cu sufletele învățăceilor: „Nicio față umană nu seamănă una cu alta, dar, dacă suntem fii ai Împărăției lui Dumnezeu, avem obligația de a ne comporta pe măsură …(cu) înțelepciune, blândețe, generozitate, har, sfințenie, învățături sfinte, noblețe sufletească, fapte, într-un cuvânt, (a avea un) CARACTER frumos!
„Valorile trecutului păstrate în inima prezentului” – iată titlul unui capitol emoționant. Aceste cuvinte ar trebui să fie înscrise pe tabla din fiecare clasă, în toate școlile, chiar și pe tabletă sau telefon.
Zăbovesc asupra calității de formator de caractere în școală, tocmai pentru a trezi actualul sistem de învățământ în coma în care se adâncește. Se introduc probe scrise la Sport și se scot clasicii din manualul de Limba și Literatura Română, se reduc orele materiilor de bază, pentru a fi ocupate cu tot felul de cunoștințe, unele ridicate pe nemerit la rang de disciplină școlară, care, de fapt, pot fi asimilate în cadrul orei de dirigenție: chiar și acest mister al anatomiei și fiziologiei corpului uman, care nu întâmplător se învața în clasa zecea, pe vremea mea, când copilul dobândește discernământul parțial, în baza căruia se și elibera și cartea de identitate.
Este zarvă mare: în lume – și la noi: cei cu deviație de comportament, ajunși în structurile europene, vor să convingă omenirea că rătăcirile naturii reprezintă normalul; la care noi, ceilalți, majoritatea, adevăratul normal uman, să trecem la normalul lor, adică la anormal; scop pentru care vor să ne pregătească de mici, din clasele primare, de la grădiniță chiar. Știința a avut în vedere aceste nefericite cazuri și, în preocuparea ei de a fi de folos omului, a descoperit nenumărate facilități pentru diminuarea acestor neajunsuri. Dar cine să țină seama de știință?
Cine le insuflă copiilor dragostea de carte, interesul pentru nou, pentru beneficiile cunoașterii? Cadrele didactice, adevărații dascăli jertfitori ai neamului nostru românesc! Paraschiva Cărbunar, cu dăruirea ei de dascăl, susținută de iubirea de neam și țară, a format zeci și zeci de generații, mii și mii de oameni cu care ne mândrim în plan național și internațional. Din păcate, modelul de dascăl este pe cale de dispariție.
Paraschiva Cărbunar, dascălul înzestrat cu atâtea virtuți, ne bucură cu un volum selectiv, o adevărată antologie, sub sugestivul titlu „Lamura”. Lamură – îi zice omul, la moară, făinei celei mai bune; la cazanul de țuică, cele dintâi picături, licoarea de început, se cheamă fruntea sau lamura țuicii, pentru calitățile sale deosebite. Pe acest raționament se bazează alcătuirea acestei cărți: pe fruntea vieții, pe lamura existenței umane. Flori de preț închinate Domnului, într-un dialog peste timp – cu fragmente emoționante din discursuri străbătute de patriotism, cu eseuri de mare interes, cu poezie. Iată câteva titluri de poezie: Graiul lutului, Prin perdeaua timpului, Omul, candelă pe pământ, Din raza cuvântului. Fire sensibilă, Paraschiva Cărbunar a vibrat la gingășia primei flori ce scoate capul de sub zăpadă. Cântat suav de geniala Iulia Hașdeu, înfășat în scutecel alb, ghiocelul poetei Carolina Ilica, floarea Parashivei Cărbunar, poartă tunică albă:„În tunică albă, / A primăverii salbă/Porți pecetea dorului divin /Frunza pădurii-ți răspunde: Amin!”
Ultimul capitol, „Doamne cu cântecele mele Te slăvesc”, vine să înnobileze cartea cu o de creație specială, poezie-cântec, numită Priceasnă. Un astfel de demers nu este îngăduit omului, decât, atunci când ai cheița adusă de înger și descui o poartă a inimii. Din clipa aceea, un filon de lumină ne croiește drumul. Altfel, suntem opaci. Așa se explică nașterea acelor frumuseți inegalabile care împodobesc bisericile: arhitectură, pictură. Pe umerii acelor artiști s-a prelins lumina Duhului Sfânt neîncetat. Uriașa „Răstignire”, realizată de Tintoretto, într-una din bisericile venețiene, în timpul Ciumei, operă-ofrandă Domnului, spre a îmblânzi Urgia, este una din numeroasele dovezi. Dumnezeu răspunde rugii artistului, primindu-i darul și ferindu-l de molima, pe care Dumnezeu o și domolește.
Înzestrată cu o voce din corurile îngerești, Paraschiva Cărbunar primește fluxul de lumină pentru compunerea muzicii și a versurilor. În Pricesnele sale, creatoare-l slăvește pe Dumnezeu-Tatăl, pe Dumnezeu-Fiu și pe Maica Sa: „ Doamne, lacrima mea Ți-o dăruiesc/ Ca jertfă de iubire, / Eu pe Tine Te preamăresc,/ În orice clipă mereu Ți-aduc mulțumire!”
În prefață și pe coperta a patra, două nume de prestigiu: domnul Miron Blaga și Părintele Virgil Bercea nu economisesc cuvintele de elogiere a talentului și vocației autoarei acestei cărți minunate, apărută la editura Primus din Oradea, în anul 2019.
LIA MARIA ANDREIȚĂ
Doctor în drept, Ministru consilier în Ministerul Afacerilor externe cu misiuni la Paris și Roma
Membră în Federația Internațională a Jurnaliștilor Academiei Internaționale de artă modernă – Roma
