16.7 C
Nürnberg, DE
October 4, 2022
Exclusiv

Regiunea autonomă evreiască din Rusia extremului orient! Continuitate post- sovietică!

iONUȚ ȚENE

Puțină lume știe că în Rusia extremului orient există o regiune autonomă evreiască înființată de Stalin. Ca să înțelegem Rusia de azi trebuie să ne uităm la statul URSS de ieri. Regiunea Autonomă Evreiască (în limbile rusă: Евре́йская автоно́мная о́бласть, idiș: ייִדישער אױטאָנאָמע געגנט – Iidișer Oitonome Gegnt) este un subiect federal al Rusiei – regiune autonomă – situat în Districtul Federal Orientul Îndepărtat, la granița cu Republica Populară Chineză. Are o suprafață de 36.000 km² (cam cât Belgia), dar o populație de numai 190.915 locuitori (în 2002), dintre care numai aproximativ 1,2% sunt evrei. Restul populației este format din ruși (aproximativ 90%) și ucraineni. Regiunea Autonomă Evreiască este o regiune mai întinsă decât suprafața statului modern Israel. Capitala regiunii este Birobidjan. Economia are ca ramuri principale mineritul, (aur, cositor, fier și grafit), exploatarea lemnului, industria ușoară, (textile și industria alimentară). Agricultura este puțin dezvoltată, în principal datorită condițiilor dificile de climă. Regiunea Autonomă Evreiască este localizată în fusul orar al Vladivostokului. Diferența față de UTC de +10/+11 ore. În această regiune de la capătul lumii siberiene, Stalin dorea să înființeze un stat evreiesc care să fie o atracție pentru evreii din întreaga lume. Deși înființată în 1934 teoretic ca o casă pentru evreii din Uniunea Sovietică, nu s-a dezvoltat nicio migrație evreiască în masă, iar coloniștii ruși și ucraineni depășesc cu mult numărul evreilor, chiar și în vremea lui Stalin. Cea mai mare parte a populației trăiește de-a lungul celor două linii principale de comunicații, calea ferată transsiberiană și Amur navigabil. Lucrarea lemnului este bine dezvoltată în centrele de pe calea ferată, iar staniul este exploatat la Khingansk. Agricultura – în principal cultivarea grâului, secarei, ovăzului, soia, floarea-soarelui și legumelor – este concentrată în câmpia Amur; pescuitul, în special pentru somon, este important pe râuri. La capătul Siberiei, evrerii persecutați de naziști nu s-a înghesuit să emigreze în ”paradisul” lui Stalin, ci au încercat să-și înființeze statul propriu în Palestina, pe locurile istorice ale Țării Sfinte. În 1934, tatucul popoarelor, Iosif Visarionovici Stalin, inființase prima regiune autonomă evreiască din lume, ce urma sa fie o republică socialistă a poporului evreu. Deși comuniștii sovieticii au finanțat formațiuni politice socialiste, iar comuniști celebri au făcut propagandă în presă despre noua țară a evreilor din URSS, populația evreiască nu a emigrat în Siberia, conform dorinței partidului comunist sovietic. La capătul unei călătorii cu trenul de la Moscova de aproape 8.000 km, întinși pe șapte fusuri orare, gara din Birobidjan surpinde pe călătorii neavizați ai Transsiberianului prin inscripțiile bilingve, rusești și idis. Birobidjanul – cum este cunoscută Regiunea Autonoma Evreiasca, dupa numele capitalei sale. Mai mult, in ultimii ani, numarul evreilor care vin in Birobidjan îl depășeste pe al celor care pleacă, iar autoritatile locale chiar prevad un viitor “luminos” regiunii.

La sfârșitul anilor ‘20, aeroplane rusești survolau Ucraina si Bielorusia împrastiind fluturasi care promovau proiectul lui Stalin. Campania, similară cu cea a miscarii sioniste, ce promova infiintarea statului Israel pe teritoriul Palestinei, s-a intins din Europa de Est pana in SUA si Argentina. Bolșevicii promiteau pământ, hrană, autonomie culturală si socială, iar primul tren cu imigranți evrei a ajuns la Birobidjan in 1928. Până în 1934, în regiune veniseră peste 30.000 de evrei, oferta sovietica avand o oarecare trecere și peste Ocean, intr-o America devastata de Marea Depresiune.
Potrivit statisticilor, cel putin jumatate dintre emigranti plecau din regiune in primii doi ani de la venire din cauza conditiilor aproape imposibile de trai în ciuda faptului că pentru instalarea lor se construiseră și se amenajaseră case, drumuri, terenuri. Iarna, temperatura scade pana la –40 de grade Celsius, iar vara totul se transforma într‑o mlastină infestată de țânțari. Colonizarea ne-evreiască a regiunii progresa mai repede decât cea evreiască… Pentru a remedia această stare de fapt, prezidiul VŢIK al RSFSR a decretat, în toamna lui 1931, că până în doi ani, douăzeci şi cinci de mii de evrei se vor stabili la Birobidjan, şi că atunci se va putea declara acest teritoriu Republica autonomă evreiască. Totuşi, în decursul câtorva ani care au urmat, refluxul de evrei sosiţi mai înainte s-a dovedit superior celor sosiţi, iar la finalul anului 1933, la capătul a şase ani de colonizare, se numărau abia 8 000 de evrei stabiliţi definitiv, din care doar 1 500 lucrau la colhoz, adică mai puţin de o cincime din numărul de colhoznici din regiunea respectivă. (După unele informaţii, colhozurile evreieşti cultivau adeseori pământul angajând cazaci şi coreeni.) Regiunea nu-şi putea satisface nevoile de produse agricole. În mai 1932, când populaţia neevreiască atingea 50 000 de persoane, s-a declararat cu mare vîlvă la Birobidjan „Regiune autonomă evreiască” (nu „Republică”,ar fi fost totuşi exagerat!). Nu a existat un „elan naţional în sânul maselor evreieşti, elan care ar fi ajutat la suportarea tuturor enormelor dificultăţi legate de această colonizare”. Nici o industrie nu s-a creat în Birobidjan, iar viaţa colonilor, „prin însăşi structura sa economică şi socială, amintea iudaismul orăşelelor şi al târgurilor ucrainene şi bieloruse din acea vreme”, mai ales în oraşul Birobidjan. În această regiune autonomă se dezvolta (moderat) o cultură în idiş: ziare, radio, şcoli, teatrul Kaganovici (al cărui director era viitorul scriitor E. Kazakevici), biblioteca Şalom Alehem, muzeul Culturii evreieşti, săli de lectură. Iar Peretz Markiş publica în presa centrală un articol triumfalist intitulat „Un popor care renaşte”. Demograful IlyaWeiţblit spunea: „Trebuie să se renunţe la luarea oamenilor de la oraş pentru a fi instalaţi la ţară”; „nu există printre evrei, persoane declasate care să accepte să populeze Birobidjan”. A fost arestat încă din 1933 şi a pierit probabil tot atunci.) Toate eforturile de înscriere, pe parcursul următorilor ani, nu au reuşit să adauge decât 11000 de evrei la cei 8000 sau 9000 care se aflau în zonă (toţi strânşi în capitală sau de-a lungul căii ferate, nutrind speranţa de a pleca oriunde cât mai repede cu putinţă). În 1936, nemulţumit (Comitetul executiv central) al URSS dă un decret privind transferarea parţială a răspunderii pentru colonizarea Regiunii autonome evreieşti la un departament special al NKVD110. Iar in august 1936, prezidiul ŢIK decretează: „Pentru prima dată în istoria sa, poporul evreu vede realizându-i-se aspiraţia sa arzătoare de creare a propriei patrii, a propriului stat naţional”. Şi se pun ia cale planuri de trimitere la Birobidjan a 150 000 de evrei. Autorităţile centrale au înţeles că era nevoie să se activeze această colonizare şi începând din 1934, nu au mai fost trimişi la Birobidjan voluntari, ci meşteşugari şi muncitori din provinciile din Răsărit, o întreagă populaţie citadină gata să facă de toate, în afară de agricultură! A apărut şi un slogan: „întreaga URSS participă la edificarea Regiunii autonome evreieşti!” şi prin urmare, pentru a accelera această edificare se cuvine să fie trimis acolo un personal ne-evreu. În ultimă instanţă, „scopul nostru nu este de a crea o majoritate de evrei în Regiunea autonomă evreiască… Lucrul acesta ne-ar contrazice internaţionalismul nostru”, scria neobositul membru al „secţiilor europene” Dimanstein. În ajunul anului 1938 membrii influenți şi conducătorii administrativi ai Regiunii autonome evreieşti se aflau după gratii . Aceia dintre evreii din Birobidjan care puteau să-şi permită se mutau – fie în oraşele din Extremul Orient, fie la Moscova. Recensământul din 1939 dă drept cifră a populaţiei din Birobidjan 108 000, dar „Numărul de evrei în Regiunea autonomă evreiască rămânea un mister (…), populaţia evreiască din Birobidjan rămânea la un nivel scăzut”. Mai existau vreo 18 aşa-zise colhozuri, şi vreo 40,50 de familii, dar limba vorbită era rusa, iar scrisorile adresate administratorilor erau în rusă. Imediat dupa Al Doilea Razboi Mondial, când mii de victime ale Holocaustului au ales sa‑și reclădească viata aici, la capătul lumii, comunitatea evreiască din Birobidjan a ajuns să numere peste 40.000 de membri. La fel ca evreii din kibuturile israeliene, colonistii Birobidjanului s‑au organizat in cooperative agricole, au asanat terenuri si și-au construit case. Evreii persecutați de Hitler nu au accesat invitația lui Stalin de a emigra la capătul Siberiei, preferând Țara Sfântă sau SUA. Dezvoltarea republicii sovietice evreiesti s-a intrerupt brusc din cauza morții lui Stalin – urmașii acestuia nu au mai fost atât de intersati de proiect. Birobidjan a intrat în cinci decenii de anonimat, fiind rareori menționat.

Birobidjan (ru. Биробиджан) este orașul situat în partea estică a Federației Ruse și este reședința Regiunii Autonome Evreiești. La recensământul din 2002 înregistra o populație de 77.250 locuitori. Odată cu căderea comunismului, 12.000 dintre cei 9.000 de locuitori evrei ai Birobidjanului au emigrat. Nu, nu e nici o greseala cu aceste cifre, da asigurari viceguvernatorul Valeri Gurevici, cel mai inalt demnitar evreu din Birobidjan. Multi și-au adus aminte atunci de o bunica sau un bunic evreu cand au avut nevoie de asta pentru a putea emigra. Azi, in Regiunea Autonoma Evreiasca, din aproape 200.000 de locuitori, doar circa 6.000 sunt evrei, dar numarul real este greu de estimat.Cu toate acestea, cultura evreiască este prezenta peste tot. Actele oficiale sunt bilingve, în rusă și idiș, străzile poarta nume evreiesti, iar cantecele si dansurile din zona au origini clare evreiești. O glumă mai veche spune că în anii ‘70 toți rușii din Birobidjan înjurau evreiește. Desi majoritatea locuitorilor regiunii stiu ce inseamna Sabatul sau Hanuka, la restaurantul L’Chaim, cu specific evreiesc, felul principal este cotletul de porc? “Oamenii poate nu sunt evrei, însă au un stil de viață evreiesc”, spunea fostul guvernator Gurevici, într‑un interviu pentru Reuters. Lanțul local de magazine alimentare se numeste Tzimmi, dupa o reteta evreiască, iar singura fabrica de alcool din regiune produce cinci sortimente de votca cuser, preparate dupa metode aprobate de rabin. Autoritățile rusești post-sovietice par a fi preluat initiativa. Autonomia Birobidjanului functioneaza, iar multe dintre subsidiile de la Moscova sunt destinate comunitatii evreiesti. În 2004 s-a inaugurat singura sinagoga din regiune, majoritatea fondurilor fiind asigurate de către Ministerul Culturii, un gest singular al Moscovei. Biblioteca evreiască s-a reînființat ca urmare a unei donatii a FSB, fostul KGB, care a oferit mii de volume în idis confiscate de-a lungul vremii. În 2008, nivelul investitiilor straine a fost minor, 10,8 mil. dolari, totusi de noua ori mai mare decat investitiile straine din 2006. Revigorarea Regiunii Autonome Evreiesti pare a fi mai mult chinezeasca decat evreiască. Doar cateva zeci de mii de dolari sunt investitii israeline. Toate aceste informații culese de pe wikipedia și site-urile rusești arată că Rusia continuă organizarea administrativă a URSS. Deși doar 1,2 la sută din populație mai sunt evrei în regiunea Autonomă Evreiască care a fost, totuși, inclusă în provincia mai mare Habarovsk, Putin nu renunță la acest proiect drag sovieticilor. Lucrul acesta arată că Rusia se vrea continuatoarea URSS în granițele leniniste și staliniste. Interesant că în presa germană din zilele acestea am citit că din această zonă au plecat spre granița cu Ucraina numeroase unități militare pregătite de luptă.

Ionuț Țene

Related posts

MARA POPESCU-VASILCA : „PAULA, ÎMPLINIRE TÂRZIE”

Liliana Moldovan

O româncă în Consiliul de Integrare din Nürnberg: Ionela Van Rees-Zota participă la alegerile locale din 9 octombrie. ”Voi fi mereu alături de români”

Theodora-Raluca Paun

Ispita sovietică de la Bruxelles vrea să interzică Crăciunul și numele creștine. Are origini leniniste germane!

Liliana Moldovan

Să ne aducem aminte de Tita Chiper-88 de ani de la naștere și 20 de ani de la urcarea la cer

Liliana Moldovan

Adâncul setei de iubire în romanul Marei Popescu-Vasilca – „Bianca, printre castele de nisip”

Liliana Moldovan

Comunicat de presă

Theodora-Raluca Paun

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy