5.8 C
Nürnberg, DE
April 19, 2024
Exclusiv

Cufundarea în lectură : Ecourile unui debut literar – Doamna Rodica Rita-Ruța și „Șlefuitori de vise”

Liliana Moldovan

Apariția pe piața editorială mureșeană a volumului de versuri intitulat „Șlefuitori de vise” (Editura Cezara Codruța Marica, 2021) trebuie receptată ca un eveniment literar de excepție, cu atât mai mult cu cât, este vorba despre un debut literar, care s-a declanșat sub impulsul unui autentic talent liric.
Autoarea celor 59 de poeme incluse în volum îmbrățișează o tematică lirică variată, specifică spiritului feminin, care se dezvăluie, în manieră unică, originală, sub forma unor versuri atent concepute, sensibile și atrăgătoare. Iubirea, credința, dialogurile interioare, admirația față de frumusețea și fragilitatea naturii, față de gingășia anotimpurilor și frumsețea lumii înconjurătoare sunt câteva dintre subiectele preferate ale autoarei. Poeziile domniei sale nu lasă nimic voia întâmplării, verbul poetic este atent șlefuit iar exprimarea este concentrată în limitele unor gânduri, sentimente și concluzii izvorâte – după cum scrie autorul „Cuvântului înainte”, poetul Valentin Marica – dintr-un„ strigăt lăuntric” : „Prin vis-visare, căuș al strigătului lăuntric, eul poetic se ridică din abruptul lumii, din hățișurile vremelniciei descoperind «legea firii» spre a nu fi orbul ce-și deplânge neputința.” (p. 5)

Într-adevăr, poemele doamnei Rodica Rita-Ruța, sunt puncte de sprijin pe drumul călătoriilor sale interioare, sunt zboruri nestinse pe cerul metaforelor, sunt rodul unor înfiorări și neliniști lirice provocate de frumusețea „dimineților albastre”, sunt rezultatul bătăilor inimii care tresaltă în fața cromaticii și farmecului fiecărui anotimp, sunt miraje răsărite dintr-un ochi de gând.
„Nu, n-am să plec cât încă aud chemarea
Și ochiul mi-e atât de străveziu!
Cât sufletul mai simte-nfiorarea…
Dar oscilează-ntre devreme și târziu.” („Reverie”, p. 58)

Merită menționate poeziile de inspirație filosofică, autoarea lor dovedindu-se un fin observator al oamenilor și a lumii în care trăim. Scriitoarea dăruiește cititorilor versuri menite să îi pună pe gânduri și emite, în limbaj poetic, concluzii usturătoare referitoare la mersul lumii și la miezul unei societăți, prea mult bazată pe principiul singurătății, al lipsei de armonie, destinul omenirii fiind regizat de păpușari cu sânge rece, dominați de o constantă dorință de înavuțire.

„am încrucișat cuvintele
și le-am extras din bolul norocos…
lipsesc superstiițiile și câștigurile materiale

azi măștile se pot închiria la duzină,
fericirea se vinde pe la colțuri

în țipătul nopții
ecoul singurătății lovește zidurile orașului
camuflat de prizonierii unor clipe
cu inimi de tinichea

poate, noi
rămânem visătorii unui timp rupt de realitate
în care nu ne-am zădărnicit idealurile
ci, au temenicia unei fortărețe… („Am încrucișat cuvintele”, p. 65)

Profundă și îngăduitoare pe alocuri, poezia dnei Rodica-Rita Ruța, îndepărtează voalul aparențelor și reușește să pătrundă în esența lucrurilor, dezvelindu-le de dramatism. Scriitoarea deplânge nesiguranța și tristețea lumii și scrie despre oameni și speranțe cu încrederea că doar poezia și, doar reîntoarcerea pe târâmurile cu miros de vis și visare, ne mai pot ajuta să privim realitatea cu mintea trează și cu zâmbetul pe buze.

„Mi-au rămas nezdruncinate/speranțele/în timp ce sufletul/își pictează neînduplecat convingerile”(p. 72) – scrie poeta, în timp e se adapă din credința că poezia are valențe terapeutice, care se deschid în interiorul sufletului ca un evantai de versuri în care autoarea se caută pe sine și recunoaște că se află în căutarea sensului vieții. Asemenea altor autori de poezie, scriitoarea se dedică unui exercițiu mărturisitor extrem de sincer și face mici cadouri lirice, izvorâte din adâncul sufletului și dintr-o generozitate literară fără margini.

Momentul debutului este o chestiune tare încâlcită, în care se amestecă emoții, se țes speranțe și se oferă mulțumiri. Îi mulțumesc așadar, autoarei pentru curajul de a păși pe scena poeziei contemporane cu o suită de creații lirice extrem de reușite, o felicit pentru că a venit pe piața editorială cu un volum de versuri, atent elaborat, în care talentul se împletește și se despletește pe parcursul celor 121 de pagini ce abia așteaptă să fie răsfoite de toți acei oameni în ale căror suflete e loc de poezie.

Liliana Moldovan
(LSR – Filiala Mureș / UZPR)

Related posts

NEWSLETTER nr. 292 din 25 noiembrie 2021

Theodora-Raluca Paun

SE SIMTE PRIMAVARA-N AER…..

Liliana Moldovan

Dăruirea întru poezie

Liliana Moldovan

Regăsirea în poezie prin iubire

Liliana Moldovan

SCRISORI CU PARFUM DE SCORȚIȘOARĂ

Liliana Moldovan

Omul este ceea ce gândește

Liliana Moldovan

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy