1. „Litere pe fulgi de nea” este o antologie pe care o recomand cu mare drag. Am avut ocazia să interacționez cu o mică parte din cei care și-au lăsat gândurile, trăirile, dorințele, poveștile printre filele cărții. În 288 de pagini am cunoscut sufletele a 30 de tineri scriitori români, care mi-au mângâiat mintea prin povesti lor, am călătorit în timp umăr la umăr, m-am bucurat alături de ei, am plâns alături de ei, m-am emoționat și le-am atins inimile. Cartea am citit-o în decurs de câteva zile pentru a putea înțelege fiecare narațiune în parte deoarece cadrele, poveștile, personajele se schimbau de la o pagină la alta și nu voiam să ratez nimic. O antologie contemporană: Litere pe fulgi de nea! (Păun Theodora-Raluca)
2. „Monștrii cu bot de catifea” deSimonei Poclid este, cred, cel mai puternic roman al unui autor tânăr (și nu numai) publicat în 2020. Simona Poclid mai are destul până să împlinească trei decenii de viață (indelicatețea de a preciza vârsta vrea aici să fie o expresie a uimirii elogioase față de forța ei de exprimare narativă) și este deja la a treia carte. (Christian Crăciun)
3. Dacă ar fi să ne luăm strict după dedicația care deschide „Pescarul nimicului” de Simona Poclid, ,,Închinat fraților mei, unul de nori, celălalt de Salcâm…” (p.5) (norul fiind reprezentarea efemerului, superfluului, a constelației celeste ,,heraclitene”, în continuă ,,curgere” și schimbare, niciodată aceeași, alături de salcâm, copac de esență tare și, prin extensie, o proză de esență tare), fără a conta prea mult biografia scriitoarei, ,,frații” (de suflet ai) Simonei Poclid ar putea fi chiar personajele de sine create, purtătoare de nume ce ies în afara cadrului onomastic obișnuit (Zvalva, Ladaf, Ledolia, Vadalia, Cobas, Hobas, Celia, Bratava, Iahav), iar ,,frățietatea” să fie apropierea de şi comuniunea întru solitudine. (Florin-Corneliu Popovici)
4. „Conversații cu viața” de Irina Cristina Țenu– Deși cartea pare a fi împărțită în două registre, creionate, desigur, în linii modulate, aceasta prezintă un dialog filosofic centrat pe conexiunea puternică pe care Omul o are cu propria-i existență. Omul începe și sfârșește Viața. Oricât de multe are Viața să ne demonstreze, demontând chiar și convingeri bine înrădăcinate, Omul este singurul care deține controlul. Viața poate fi privită din două perspective, din prisma ființei noastre și din prisma celorlalți. Viața este cel puțin duală. Poate chiar să apeleze la subterfugii pentru a ne face să credem că am greșit, că nu am suferit îndeajuns de mult, că am meritat toate pietrele aruncate, că am exagerat cu bunătatea noastră, dar poate fi și o mamă bună căreia putem să îi spunem toate bucuriile și tristețile noastre. Eseul Irinei, apărut anul acesta, la Editura Siono, nu este o carte care se citește ușor. Cuvintele curg precum un izvor, însă apa rece a acestuia ne va obliga să luăm înghițituri mici și rare. Aparent o carte lejeră, ,,Conversații cu Viața”, de Irina Cristina Țenu, te invită să arunci o privire spre tine însuți. Și ne vom oglindi de câte ori va fi necesar, pentru a ne vedea cu adevărat. (N Marianne Autor)
5. „Vers de catifea” de Irina Cristina Țenu – Volumul de poezii ,,Vers de catifea”, de Irina Cristina Țenu, apărut în anul 2020, la Editura Siono, cuprinde o diversitate de motive literare, care ajută cititorul să înțeleagă și mai bine temele abordate de poetă. Acest aspect pune în valoare o creație literară. În ,,Vers de catifea”, poeta Irina Cristina Țenu alege iubirea necondiționată (,,Cred în iubire,// Nu știu dacă iubirea crede în mine,”), oferindu-i calități ascentrale (,,E precum luna înconjurată de luceferi.”), și condiția umană, cum ar fi viața (,,Un vers, doar un vers// Atât ar putea fi viața// În acest univers,”), ca și teme centrale. Poeta ne ,,avertizează” încă de la început (,,Moare câte puțin chipul răsărit în mine,// Și totuși îmi miroase totul a viață și-a iubire,”). (N Marianne Autor)
