1. Despre ,,Piatră de hotar”:
“De la drumurile prăfuite ale unui cătun rupt de lume din Brazilia, până la sălile de conferință sofisticate din Dubai; de la malul mării Negre ce adăpostește secrete, până la țărmul unui ocean învolburat de promisiuni nerostite; de la realitate, până la fantezie; de la confortul căminului, până la rumoarea unei intersecții foarte circulate.”, din coperta patru. O carte cu un aer exotic, enigmatic. Sub auspiciul imprevizibilului, acțiunea celor șaptesprezece povestiri te ține în suspans, așteptând cu incitare, emoție ori incertitudine continuarea spectacolului narativ creat de autoare. Precum vălul pe care ți-l oferă mirajul deșertic, această carte reușește să te transpună în lumea personajele extravagante ori aflate la început de drum, amintindu-ți, poate, de alte întâmplări și oameni dragi. (N Marianne)
2. Despre seria Micuțul Globy, și anume ,,Magicul balon în aer” și ,,Supereroul reciclării și căpcăunul de plastic”:
Prin intermediul cărții “Little Globy. Magicul balon în aer” veți descoperi minunățiile orașului Bristol, un oraș încărcat de istorie si de unde John Cabot a ridicat ancora în 1497 spre America de Nord, alături de micul Globy și prietenii săi, căci existența noastră nu poate fi concepută altfel, “cel mai frumos cadou de pe pământ. Cu ajutorul prieteniei se pot pune bazele încrederii, păcii și iubirii.” Rolul lui Globy este să aducă bucurii și noi cunoștințe celor mici, prin istorie, tradiție, informație, tehnologie, să ne arate că viața poate fi trăită și prin lucruri simple. Călătoria nu ia sfârșit, ci continuă peste mări și țări, învățându-ne că a avea grijă de Planeta noastră dragă este ca și cum am avea grijă de noi înșine. Cartea “Supereroul reciclării și căpcăunul de plastic” ne oferă noi aventuri ale lui Globy, alături de prietenul lui cel mai bun, Max și animalele acvatice amenințate de pericole, precum poluare, încălzire globală sau nepăsarea.
Consider că această serie educativă aduce un plus literaturii de calitate și se poate adresa unui public larg, adică atât copiilor, cât și adulților. Eu însămi am aflat multe informații noi, care îmi vor fi de folos pentru ca viata mea să fie una luminoasă și benefică. (N Marianne)
3. Despre ,,Umbrele Transilvaniei”:
Ce mai mit și ce mai carte! În România bag seama că încă se mai preferă scrisul frumos și legendele vii!
Și cu adevărat, unii oameni trebuie să vadă întâi întunericul pentru a recunoaște lumina din prima. Și nu e acel luminiș la îndemna oricui, ci este unul care îndemna doar pașii fermi, pașii curajoși care nu s-ar da în lături de la nicio provocare. Nu e vorba de acel viteaz apărut la final de luptă ori acel samaritean care se mândrește cu ceea ce nu are de fapt in inima, ci este povestea unuia care a cunoscut cândva demult frica. Amorțeala aia care îți taie respirația și îți scoate sufletul pe gură. Așa cum ar face preotul cu duhul rău la exorcizări, ,,chimaera”, doar că frică nu scoate din noi ce e mai rău, ci bunătatea. Și o vezi cum dispare într-o negură a timpului trecut și dusă este. Ne scoate pe ochi încrederea și pe urechi cuvintele duioase. Ne usucă trupul și ne lasă fără vitalitatea tinereții. Și povestirea continuă dintr-o linie gravă și eroică specifică legendelor într-una pe fundalul unui clopot sau a unui urlet caracteristică goticului.Acțiunea cărții se află între o realitate și un fantastic închipuit ori ușor exagerat, lăsat la libera interpretare a cititorului, așa cum însuși autorul ne îndeamnă să facem. Între ceea ce s-a întâmplat și ce urmează, între ceea ce ne închipuim sau este real există o linie atât de subțire, pe care nu o putem vedea mereu cu ochiul liber, dar care ne conduce spre lumile despre care bunicii noștri ne-au povestit în copilărie, despre care am citit ori a fost o reverie la ceas de noapte. (N Marianne)
4. Despre ,,Teatru în stomac”:
Cu adevărat, o carte nu se citește, ci se simte.
Cartea „Teatru în stomac”, apărută la Editura Datagroup Timișoara, în anul 2017, concepută ca un scenariu care poate fi pus în scenă de oricine își dorește o interpretare românească autentică, —una care, cândva, ar fi dat substanță modernismului în teatru —, respiră prin toți porii ființei mele. Am ascultat povestea până mi s-a lipit de suflet, iar tâlpile mele au prins aripi și au zburat în zenit, tragând după ele chiar și linia orizontului.
Claudiu T. Arieșan vorbea în coperta patru despre faptul că multe părți din noi s-ar putea regăsi în carte, părți care descriu cu mult mai bine ceea noi respingem, deocamdată, și pe care, poate, le considerăm respingătoare.Suprarealismul întâlnit la Simona Poclid dorește a evidenția diferențele flagrante, deja existente în relația Creator-pseudo-creator și public prezent-public absent. Am distins încă de la primele pagini că “După fericire” ( primul act) existența noastră ca și Creatori poate fi relativă, tinerețea și bătrânețea, alb și negru sunt simboluri contrastante care ne ajută să înțelegem și mai bine întorsăturile de situație pe care viața le poate lua de la o secundă la alta. Creatorul își va primi porția de bine, de primăvară, dacă face pe plac publicului. Și Creatorul scrie un soi de teatru despre care ni se spune că nu îl știe a scrie, dar îl face într-o manieră matură. Ceea ce conduce la paradoxul “știu că nu știu nimic” al lui Socrate. Dialogul socratic întâlnit în opera Simonei Poclid vorbește despre un sigur personaj descusut pentru a i se vedea interiorul. Acest personaj nu are niciun sex, este un hibrid, cum de altfel toate ființele umane pe interior sunt fără început și fără sfârșit. Întrebările adresate întocmai pentru a dezbrăca și a scotoci în adâncul ființei, de a reface traseul oaselor, și răspunsurile oferite ca și posibile soluții trasează linii bine definite despre omul, visul umbrelor. Reflecția omului în ochii noștri și ai celuilalt este cu mult mai clară decât materia. Omul subteran, în momentul în care conștientizează adevărul, își dorește cu ardoare ascensiunea. De ce mirajul umbrelor îl speriau atât de tare, de îl țineau în întuneric? Dar dacă, de fapt, focul ca și simbol al purificării era pus pentru a încerca mintea? Fără lumina nu există umbră. Existența umbrelor poate fi și un alter ego al omului. Fiecare umbră spune câte ceva despre noi în diferite momente. (N Marianne)
5. Despre ,,Cărări românești și alte povestiri”:
N Marianne este unul dintre artiștii care sondează zările și se adâncește în abis, pentru a-l arunca în afară purificat. Cu puterea ei ideatică, a făcut din „Pe cărări românești și alte povestiri” o călătorie înaintea și înapoia firii, adunând, poate din toate viețile trăite până acum, mugurii durerii și ai fericirii. N Marianne se întoarce la facerea propriul boț de inimă, scociorăște, întoarce litera pe dos, se întreabă și își răspunde. O scriitură densă, matură, înțesată de miezuri filosofice, fapt ce denotă o tărie narativă călită, numai ea știe cum, în focul fără sfârșit al zborului spre sine. N Marianne dă alt curs literaturii, luând personaje și întrupându-le pe osia gândurilor sale. Îi mulțumesc că s-a aplecat cu atâta dragoste de personajul Spin, din Teatru în stomac. Recunosc că, la început, mi-a fost greu să cred. Cineva vorbea cu un personaj inventat de mine, trăitor al unei alte lumi scriitoricești: gustam cu bucuria unui copil din viața aceasta nouă, autonomă, urcată pe culme. M-am bucurat să regăsesc în puternicele sondări literatura clasică. Și să văd, de la primele rânduri, ceea ce ghicisem de la începuturi la N Marianne. Frumusețea ei, blândețea, noblețea, erudiția, căutarea asiduă, inima de artist care îndeasă în camere tot ce-i nepieritor și dureros. Acum, cu tabloul ei alături și cu acest prunc de cuvinte, dincolo de faptul că N Marianne este unul dintre primii mei cititori, până astăzi cel mai devotat, devine o lume a literei puternică, dârză, capabilă să strunească frâiele oricărei scrieri (dacă va simți nevoia să se strige pe foi). Va ști să vâslească, spre deosebire de alți autori, spre apele bune, depline ale literaturii, spre colțurile unde plânsul se aude neciuntit, unde omul își lasă fruntea în urmă și merge spre primele întrebări. Veți descoperi în acest prim volum un alt fel de confesiune, mergând până la zenitului zborului, trecând cu râset peste tot ce-i anodin. N Marianne, prin scriitura sa, vă poate fi un prieten bun, ocrotire pentru căutare și găsire, nădejde pentru cei care pierd pentru a se îmbogăți. (Simona Poclid)
