Gânduri….
Dacă în numărul trecut am scris despre gândirea pozitivă, mă gândeam că acum ar fi bine să merg cam în aceași direcție, scriind despre cum mă simt eu, ceea ce fac și cum fac în ceea ce privește munca mea voluntară din cadrul Centrului Cultural româno- german DUMITRU DORIN PRUNARIU din Nürnberg, dar și în cadrul redacțiilor Agenției de Presă Așii Români și Ziarul VOCEA TA.
Pentru cei care nu știu, am început să cochetez cu jurnalismul, prin clasa a șaptea, când am scris pentru prima dată la ziarul școlii din Rm- Vâlcea, apoi mai târziu, la Piatra Olt, unde am terminat Liceul CFR și unde atunci, în anii 1991 eram mândră că am fost acceptată la acest profil. Era școală de renume, profil ce promitea, unde concurența era de aproape 14 pe loc.
După un examen de câteva zile, unde toți eram cu sufletul la gură, am fost acceptată la cel mai bun profil, electromecanic locomotivă. Au urmat patru ani de navetă, unde zilnic mergeam câteva ore bune cu trenul. La început – primii trei ani, de la Băbeni, apoi de la Vâlcea, la Piatra Olt, unde mergeam câțiva kilometri pe jos, indiferent de vremea de afară.
Îmi amintesc cu groază și acum, ce friguri am tras așteptând autobuzul care, aproape că nu venea și apoi cum înghețam în tren până la școală. Nu știau profesorii ce să facă mai întâi când intram în clasă. Să mă așeze în bancă sau să mă pună cu mâinile pe calorifer ca să mi se dezghețe.
Așa au trecut patru ani, unde am terminat liceul printre cei mai buni, cu note mari, convinsă fiind că niciodată nu voi conduce o locomotivă. Acum mă gândesc că nimic nu este întâmplător, nu am ajuns să conduc un tren, decât în practică, dar am ajuns să conduc o Instituție, creată de mine și câteva publicații, care în decursul celor peste 25 de ani de jurnalism și-au pus amprenta pe toți.
Am lângă mine o echipă extraordinar de frumoasă, care este nemaipomenit de fidelă și care face ceea ce face din suflet, fără nicio pretenție financiară, așa cum și eu o fac, voluntar.
Spuneam cândva, că atunci când oamenii de lângă tine sunt plătiți, stau automat, dar când acești oameni sunt lângă tine pentru că le face plăcere, este imposibil să nu iasă lucru bun. Le mulțumesc pe această cale pentru tot.
Apoi, adaug zecii de voluntari care sunt în cadrul centrului cultural și care atunci când este nevoie, mereu sar în ajutorul semenilor lor. Chiar dacă e vorba de cursuri de limba germană sau română, cursuri de dansuri sau consultanțe, aceștia sunt zilnic la datorie. Unii fac săptămânal drumuri lungi, de câteva sute de kilometri ca să ajungă la centru. Tuturor, nu am cuvinte de mulțumire și mă rog ca bunul Dumnezeu să le dea sănătate.
Dragi cititori, anul acesta, în luna martie, după jumătatea lunii, vom găzdui iarăși consulatul românesc din München, la Nürnberg. Se fac demersurile necesare pentru acest lucru și vă vom informa în timp util când vor fi din nou aici. Urmăriți pagina noastră de FB a Centrului Cultural româno- german DUMITRU DORIN PRUNARIU din Nürnberg și acolo veți primi informațiile necesare.
Să ne reauzim și revedem cu bine!
