Dacă în anul 2009, doctorul Dorian Marcoci își făcea debutul literar cu volumul de versuri „Anotimpuri” (Editura Ardealul din Târgu Mureș), în 2021, poetul, care avea deja un bogat palmares literar, incluzând 9 volume de poezie, a luat notabila decizie de a schimba registrul literar și de a scoate prima carte de proză. Apărut la editura InfoRap Art din Galați, volumul sugestiv intitulat „Pomul cu muguri de iubire” este o bijuterie literară care include 43 de texte de proză, frumos meșteșugite, concepute într-un limbaj poetic original, capabil să îmbrace sufletele cititorilor în emoții, imagini și senzații lirice pline de armonie și culoare. Insistând asupra unor evenimente memorabile, de factură biografică, scriind despre oamenii și locurile care i-au marcat copilăria, adolescența și maturitatea, Dorian Marcoci, scrie despre „oameni, peisaje, întâmplări, care îi sunt punți în povestea vieții” (Valentin Marica). De cele mai multe ori, povestirile incluse în volum sunt rodul unor mărturisiri ivite din nevoia autorului de a crea legături între trecut și prezent, sfidând trecerea timpului prin aducerea în actualitate a imaginii unor oameni și locuri care i-au atins, definitiv sau fugitiv existența.
„Am cunoscut oameni deosebiți, mărturisește prozatorul, pașii lor au fost plini de respect, de generozitate, onești în simplitatea și căldura lor, apoi un resort ciudat, de neînțeles, a temperat uneori aceste porniri. De ce? Drumul meu a încercat să îi poarte, să-i păstreze cu grijă și același respect. Cu dragoste chiar. Poate era prea multă…” („Zori de zi”, p. 17 ).
Cu multă dragoste și cu un nermărginit respect, reînvie autorul amintirea bunicii care îl înconjura cu o dragoste delicată, plină de armonie. „Îmi plăcea să o urmăresc în bucătărie, de pe un scăunel așezat lângă fereastră, fără a-i sta în cale, harnică și eficientă, mereu cu un zâmbet cald, ocrotitor și plin de înțelegere” („Eleonora”, p. 30).
Conceput în această tonalitate plină de candoare „Pomul cu muguri de iubire” este o compliație de texte în proză care abundă în amintiri. Fie că scrie despre fete cu zâmbet șăgalnic, despre femeile pe care le-a iubit, despre copiii care l-au impresionat, ori vecinii și prietenii pe care i-a cunoscut și care i-au „umplut golurile vieții”, Dorian Marcoci, spune, de fapt, zeci de povești, recompune scurte biografii sau descrie tablouri din mediul natural sau urban, cu talentul unui pictor obișnuit să redea esențialul, prin tușe scurte și adânci, dar și cu talentul unui scriitor care a reușit să reflecte, în spațiul oferit de specificul prozei scurte, experiențe de viață relativ banale dar care sunt ridicate la rang de artă, prin punerea în mișcare a mecanismelor specifice limbajului poetic pe care autorul îl stăpânește atât de bine. Crescute pe tărâmul fertil ai exprimării poetice, prozele lui Dorian Marcoci, emană poezie de la o pagină la alta. Indiferent că se referă la o călătorie cu trenul, la deplasările prin sat în vederea consultării unor pacienți, la episoadele relaxante de la pescuit, ori la plimbările pe străzile Târgu-Mureșului ori prin împrejurimi, scriitorul nu încetează să se minuneze în fața frumuseții oamenilor și a locurilor. Dorian Marcoci se referă aproape întotdeauna la oameni frumoși și harnici, cum sunt țăranii din Ghurghiu sau la clienții din barul aflat într-un sat săsesc, cu aceeași sinceritate și înțelegere.. Sunt oameni pe care i-a cunoscut în activitatea profesională, precum asistenta Aionica, sunt femei de care s-a îndrăgostit, ori tinere care l-au atins vremelnic cu boarea unor amintiri, sunt cupluri care l-au impresionat și copii care l-au înveselit prin replicile și atitudinea lor jucăușă. Cunoscându-i bine sau intersectându-se întâmplător cu acești oameni, deveniți personaje de povestire, scriitorul a descoperit „adâncurile sufletului omenesc, și-a dat seama de căldura care l-a călăuzit din veacuri, protejându-l, apropiindu-l de semeni, hrănindu-i trupul și spiritul”(p. 59).
Indiscutabil poetul Dorian Marcoci se regăsește în fiecare povestire, în figurile umane pe care le evocă, în fiecare amintire dezvelită din aburul copilăriei, al tinereții sau al maturității.
Verbul poetic străbate, de plidă, ca un refren magic descrierile unor scene din natură și însoțește constant întâlnirile cu fiecare anotimp, dar mai ales cu iarna, anotimpul preferat al scriitorului. „Mi-a plăcut întotdeauna zăpada. Îmi amintesc cum așteptam, în fiecare prag de iarnă, să ningă. Așteptam cu nasul lipit de geam, aburindu-l, înfiorat de sticla rece și de curentul care trăgea pe la colțuri, nemișcat multă vreme. Și uneori, rod al tenacității mele, eram răsplătit pe măsură, câte un fulg timid se legăna, venind de nicăieri și se lipea de geam în fața mea. Se topea ca într-o sărutare, cu aburul răsuflării mele, apoi veneau altul și altul. Picături mici se adunau până când greutatea îi trăgea în jos încropind dâre luminoase.” (p. 14)
Iubirea este pentru Dorian Marcoci un sentiment inspirațional prin excelență. Fie că se referă la chipurile unor prieteni din copilărie, fie că developează, pe parcursul narațiunii, chipurile rudelor din Megidia, sau remodelează literar imaginea mamei ori a bunicii, autorul își asortează pana gândurilor cu multă iubire. Descoperim multă compasiune și o mare gingășie în paginile acestei cărți care trebuie receptată ca un fel de jurnal sentimental prin intermediul căruia autorul își expune amintirile, descrie peisaje, rememorează întâmplări și recompune gânduri, sentimente și senzații doar pentru simpla bucurie a creației.
Textele din primul volum de proză a lui Dorian Marcoci sunt, după cum scrie poetul Valentin Marica în prefața cărții, rodul unor „arderi afective” și s-au născut din dorința vie de comunicare a prozatorului, care nu se sfiește să construiască punți între trecut și prezent, introducându-și cititorii în atmosfera lumilor de altădată sau trecându-i prin miezul unor evenimente, locuri și peisaje care le sunt aproape familiare. Nu este exclus ca scrierea acestui volum de proze scurte să fi jucat rolul unei terapii interioare deoarece, actul mărturisitor poate fi oricând receptat ca un factor eliberator. În concluzie, exercițiul confesiunii, l-a purtat pe scriitorul Dorian Marcoci printr-o călătorie cu „captivante aduceri aminte” oferite, cu bucurie, cititorului nerăbdător să simtă savoarea acestor mici creații creații literare extrem de reușite și atrăgătoare.
Liliana Moldovan
Liga Scriitorilor Români/UZPR
