18.5 C
Nürnberg, DE
June 28, 2022
Uncategorized

La firul ierbii – Apa ca un bivol negru (1970) în Classic Cinema Section la Festivalul Film O’Clock, 2022

Realizat la cald, imediat după inundațiile din același an, a fost filmat fără un scenariu prestabilit. Operatorii – pe atunci studenți la IATC -, s-au grăbit să ajungă în locurile de unde puteau surprinde pe viu dezastrul produs de ape. Apoi, în post-producție nu a fost forțat într-o falsă narațiune liniară, ci s-a urmărit potrivirea minimală într-o înșiruire de mărturii cât mai departe de încercările de înțelegere, explicare sau raționalizare. În acest sens, nu a fost suprapus un comentariu din off care să integreze spusele oamenilor și imaginile apei într-un discurs mistificator.

Alegerea formală este lăudabilă din două motive. În primul rând, erau vremurile dictaturii comuniste, în care minciunea era regula. Sigur ar fi ieșit comentariu în limbă de lemn, care să laude realizările comuniste și, în fața evidenței, izbânzile luptei regimului împotriva. Ar fi fost, așadar, încă o gogoașă ideologică.

Apoi, chiar și în libertate dacă ar fi fost, oricum orice dezastru natural se năpustește irațional asupra indivizilor, îi afectează direct și dureros. Documentarul se interesează predilect de experiența individuală, nemijlocită, de soarta oamenilor în carne și oase. Copii și adulți, singuri sau familiști, aceștia nu sunt unități statistice, ci conștiințe îngrozite de furia apelor. Încearcă să se ridice, să își manifeste disperarea. Sunt surprinși cu priviri pierdute, în case fără acoperișuri sau pe străzi fără margini. Groaza și neputința le-au uscat până și lacrimile.

Mulți merg mai departe, dar unii sunt frânți: un tată de familie care suferă un accident cerebral din urma căruia i se trage decesul, un copil care nu mai poate vorbi din cauza șocului, un soldat care moare salvând viața unui om.

Momente de poezie tragică ies sporadic din gura sinistraților. Titlul este inspirat din vorba unei bătrâne, care descrie viitura ca “o vită neagră, care mătură totul”. Apoi, o altă femeie, tânără de această dată, recunoaște: “degeaba este soare afară, când noi vedem numai întuneric”.

Statul, deși prezent, este împins la periferie. El a pierdut deja tocmai că a permis să se întâmple, fără să ia în seamă ceea ce ar fi trebuit făcut sau previzionat. Autoritățile sunt prezente mai degrabă cu consecințele pericolelor pe care le-au ascuns de populație, nu prin intervenția directă, salvatoare și, cu atât mai puțin, preventivă. Aici, iarăși, este lăudabil curajul de a nu intervieva instituții, ci doar cetățeni.

Sporadic, apar chiar elemente de ironie. Un om simplu își amintește “profețiile” unui învățat care prevestea cândva, demult, citind dintr-o carte (probabil vreun plan de dezvoltare comunală) despre progresele societății comuniste ce urmau să fie realizate în comună: o fabrică, un teren agricol unde fusese o baltă, o școală, chiar o centrală electrică. Culmea, profețiile se împliniseră întocmai! Dar acum, încă și mai debusolat, săracul om mărturisea cum toate se năruiseră sub asaltul apei.

Dintre toate distrugerile surprinse în documentar, una are o însemnătate aparte: imaginile centralei electrice distrusă de ape. Electrificarea fusese o obsesie a comunismului, curentul fiind esențial pentru răspândirea propagandei comuniste (și mai puțin important pentru bunăstarea cetățenilor). Apele care înghit infrastructura răspândirii ideologiei mincinoase sunt un semn al futilității, neputinței și, în ultimă instanță, a morții acesteia.

În plină epocă comunistă, acest documentar atipic care reflectă inundațiile catastrofale din vara anului 1970 a putut fi realizat doar înainte de închiderea reprezentată de Tezele din iulie 1971, atunci când Ceaușescu și-a anunțat oficial politica de îngheț cultural. Chiar dacă sunt elemente de preamărire a iubitului conducător, acestea sunt marginale și nu afectează impactul devastator al priveliștii comunităților distruse de ape.

Dar, cu mici excepții, documentarul nu este o critică politică. În fața acestor tragedii, vinovații nu mai contează. Singurul fapt care rezistă este reacția umană cât mai pură, viața elementară care își afirmă cu putere dreptul în fața stihiilor.

Documentarul păstrează elemente onirice în cel mai crunt realism posibil oferit de camera de filmat. Genericul ne introduce într-o filmare din elicopter a unor câmpii inundate, iar coloana sonoră – îndeosebi Albinoni cântat lent, în tonuri joase, precum și un fâșăit psihedelic – reprezintă un comentariu excelent, de incredulitate, față de frustele imagini ale dezastrului.

De fapt, nu rareori, ai impresia că tocmai acest adevăr atât de nud este incredibil, că nu ar fi trebuit să se întâmple. Însă, și atunci, ca și în actualele momente, imposibilul nu doar că se petrece impasibil la durerile oamenilor, dar se petrece chiar în fața acestei prelungiri tehnologice a ochilor noștri reprezentat de cinematografie.

Apa ca un bivol negru începe și se termină cu fire tinere de iarbă. Filmate la câțiva centimetri de sol și redate în mișcare accelerată, aceste imagini reprezintă atât simbolul speranței unui nou început pentru comunitățile afectate, dar și metafora vocației imaginii documentare chemată să fie “la firul ierbii”, adică acolo unde obiectivul camerei de luat vederi este nu doar un ochi cu memorie, ci și o cale pentru empatia față de cei aflați în suferință.

Sursa,

Agenda LiterNet / Cristian Caloian: La firul ierbii – Apa ca un bivol negru (1970) în Classic Cinema Section la Festivalul Film O’Clock, 2022

Related posts

Istoria globului de Craciun

Liliana Moldovan

COMUNICAT DE PRESA privind profesionalizarea conducerii Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP) si demisia domnului Silviu Iordache, președintele interimar

Oana Roxana Gherasim

De necrezut! Iata ce afectiuni importante pot fi prevenite cu o simpla imbratisare

Liliana Moldovan

Explicațiile psihologului Andra Tănăsescu:

Theodora-Raluca Paun

Poezia lui George Bacovia este continuitatea liricii lui Mihai Eminescu din vremea studenției de la Berlin (1873-1874)

Liliana Moldovan

La CENACLULUI LITERAR : „ARTUR SILVESTRI ”al LIGII SCRIITORILOR:   medalionul literar”Primăvara aleargă desculță prin oraș ca o paparudă „

Liliana Moldovan

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy