INIMA STRĂINULUI (1)
Nuvelă-foileton
În vara anului 2019 Eusebiu Bădescu plecă în concediu din Berlin spre orașul său natal din România. Nu mai fusese de zece ani acasă, și în tot acest timp călătorise mult și întâlnise fel și fel de oameni, se confruntase cu situații grele uneori, ba mai mult de atât fusese căsătorit și nevasta sa îl lăsase. Toate acele circumstanțe ale vieții sale de emigrant îl transformaseră într-un om călit în vâltoarea vieții. Ar fi putut să vină mai des acasă în concediu, dar nu dorise pentru că la douăzeci și nouă de ani suferise o mare decepție în iubire și dorise să plece fără a se mai uita în urmă. În acel an murise mama sa și profund îndurerat își dădu demisia de la poștă unde lucra ca funcționar și emigră în speranța că va uita totul.
Sosi în orașul său natal de lângă Dunăre. Plin de amintiri și toate acele răni ale inimii sale pe care le credea cicatrizate simți cum se deschid din nou. Îi reveni cu putere în minte acel episod dramatic când fiind tânăr și naiv, crezuse cu toată puterea ființei sale în inocența iubirii. Și apoi revăzu cu ochii minții cum prietenul său cel mai bun cu care pe atunci își împărtășea toate secretele, îl trădase și îi luase logodnica. Emigrase pe când avea douăzeci și nouă de ani cu inima frântă de moartea mamei sale și de faptul că își pierduse logodnica. Și se întorcea după zece ani ca unul ce văzuse și trăise multe situații neprevăzute pe care viața de emigrant i le așezase în calea sa.
În momentul când pătrunse în curtea casei părintești unde era tatăl său și un frate de-al său ce avea familie, i se păru că toate erau neschimbate așa cum le lăsase atunci când plecase. Curtea lor, grădina cu flori din fața casei lor pe care mama sa o îngrijea mereu pe când trăia, casa copilăriei lui așa cum o avea în minte clădită cu gust cu camere mari confortabile ce îi amintea de bucuria nevinovată a copilăriei. Totul părea că îl așteaptă și că îi urează bun venit acasă. Primul care îl întâmpină fu tatăl său ce în zece ani îmbătrânise mult. Iar atunci când îl văzu începu să lăcrimeze și spuse:
– Eusebiu măi băiatule ce mult te-ai schimbat…
După care îl îmbrățișă și-l sărută pe ambii obraji. Apoi tatăl său îi atinse cu mâinile sale zbârcite de bătrânețe, părul, obrajii și îl privi îndelung. El la rândul său îl privi pe bătrân și rămase uimit de părul alb, fruntea încrețită de riduri, ochii înlăcrimați și fața brăzdată de riduri. Îmbătrânise mult tatăl său la cei șaptezeci și cinci de ani pe care îi avea.
– Cum ți-a fost măi băiatule printre străini? Of, că mult m-ai amărât, în fiecare an ai avut câte un concediu și nu ai dorit să vii niciodată acasă. Se pare că acea decepție cu Adina te-a afectat mult, dar mai bine să nu mai vorbim despre asta. Lucrul cel mai minunat este că ești aici și că eu pot să te văd, să te ating, lasă-mă să mă mai uit odată la tine…
Și tatăl său pe care îl chema Alexandru îl mai privi odată îndeaproape admirându-i părul negru, ochii săi căprui în care strălucea bucuria revederii și fața sa pe care se discernea acea expresie a omului călit în vâltoarea vieții de emigrant.
– Încă ești bine dar te-ai maturizat mult, ai trecut prin bucurii și tristeți singur acolo printre străini, îmi pare rău că nu am fost acolo ca să te sfătuiesc, să te încurajez când era nevoie. Ai preferat să suferi singur, să lupți cu viața așa cum tu ai crezut de cuviință. Iar la telefon de câte ori vorbeam cu tine nu îmi dădeai prea multe informații despre cum o duci acolo, despre cele mai intime sentimente ale tale. Întotdeauna ai fost diferit de frații tăi pentru că nu ai fost așa deschis ca ei, tu mereu te închideai în tine și nimeni nu putea să știe ce este în lumea ta interioară, ce gânduri îți roiesc în minte și ce anume te frământă. Mama ta spunea… Eusebiu este mult mai sensibil decât ceilalți, să-l tratăm cu mai multă delicatețe. Și avea săraca dreptate erai favoritul ei. Poate că nu ar fi trebuit să amintesc despre ea, dar nu pot pentru că tu semeni la chip foarte mult cu mama ta, încât îmi aduci aminte de ea și de viața noastră de odinioară. Of, cât de diferit îți plănuiam noi viața ta și cum mai credeam că am să mă joc cu copii tăi și vei rămâne aici cu noi și iată că realitatea este cu mult mai dură. Dar să ne mulțumim că ești sănătos și că te-ai întors chiar dacă numai în concediu, deși se pare că Alin ți-a pregătit o surpriză și poate că vei accepta și îmi vei face o bucurie nespus de mare.
– Mă bucur și eu să te revăd…
Apoi se întâlni cu Alin fratele lui care era cu doi ani mai mic ca el și cu Cristina soția acestuia și cu cei doi copii ai lor care îl priveau ca pe un străin neînțelegând ce caută acel om în casa lor. O auzi pe Sorina fata mai mică a fratelui său întrebând:
– Tată omul acesta este fratele tău?
– Da, și este unchiul tău pe care trebuie să-l respecți.
Văzu uimirea de pe chipul fetiței de opt ani și surâse. Toată acea revedere îl zgudui emoțional pe Eusebiu. Alin îi propuse să vină să lucreze cu el în șantierul naval și să lase viața de emigrant. Iar Cristina ce lucra ca educatoare la o grădiniță, îi spuse că în următoarele zile avea să-i facă cunoștință cu o prietenă de-a ei care era singură. Eusebiu ca să nu-i supere le spuse că se va gândi la oferta lui Alin ce lucra ca inginer în șantierul naval și care ajutase mulți prieteni și cunoscuți cu un loc de muncă în șantierul naval. Și de aceea îi putea oferi și lui Eusebiu un loc bun de muncă.
A doua zi Eusebiu ieși spre seară să se plimbe pe faleza orașului. Era stăpânit de un sentiment straniu, deși își îndrăgea locurile natale și simțea că România era patria lui se simțea străin acolo. Mentalitatea oamenilor, tot mecanismul vieții, toate i se păreau atât de diferite de tot ce văzuse și trăise în occident. Până și faleza pe care de atâtea ori ieșise ca copil, adolescent, tânăr, i se părea atât de demodată, pentru că văzuse în Spania faleze mult mai bine amenajate și de aceea totul i se părea c-a rămas în urmă. Iar el se simțea ca un străin acolo între ai lui și apoi văzuse atât de mulți români ce emigrau spre o viață mai bună încât se credea parte din acel dramatic exod. Realitatea tristă era că se obișnuise să trăiască departe în occident.
În timp ce se întorcea spre casă, se întâmplă un lucru la care se gândise mult de tot în timpul vieții sale de emigrant și anume, cum va reacționa când o va revedea pe Adina. Și într-adevăr chiar în fața lui în timp ce străbătea unul din marile bulevarde ale orașului, era Adina însoțită de fata ei ce avea în jur de nouă ani. Adina era foarte puțin schimbată de cum o știa înaltă, blondă, cu ochii albaștri, radiind acea frumusețe feminină ce îl ținuse subjugat mult timp și îi rănise adânc inima. Privirile lor pentru câteva clipe se întâlniră și văzu în ochii ei uimire, părea foarte surprinsă de revederea sa și puțin vinovată. Putu citi totul în ochii ei doar în câteva clipe cât dură revederea lor. De asemenea putu să discearnă și faptul că era fericită și că lucrurile îi mergeau bine în viață. Acea revedere îl întristă nespus de mult. Trecură unul pe lângă altul fără aș spune ceva. Își simți inima îndurerată dar se gândi că trebuia să se comporte ca un om matur și ca de obicei să-și ascundă cele mai profunde sentimente ale lui. Trebuia să-și îngroape acea durere ce țâșnise la suprafață din adâncul inimii sale.
În următoarele zile hotărî să-i facă o vizită unui unchi de-al său, fratele mamei sale pe nume Costea, și soției acestuia, Mădălina, mătușa lui. Nu se simțise niciodată bine în preajma acelui unchi al său datorită faptului că era un om cu un trecut dubios și avea cu totul alte valori decât tatăl său, nu îl îndemna să umble niciodată pe căile cinstei, ba din contră mereu îi spunea că pe orice cale trebuie să facă avere. De aceea mergea la acea vizită cu inima strânsă conștient fiind că va trebui ca jumătate de ceas sau mai mult să suporte din politețe aberațiile unchiului său. Costea locuia într-o vilă destul de luxoasă și îl primi foarte bucuros împreună cu mătușa sa.
– O iată-te bărbat în toată puterea cuvântului, deși am spus că tu nu trebuia să emigrezi pentru că aveai un mare viitor ca funcționar la poștă, chiar dacă Adina te-a decepționat și lucrați amândoi la poștă. Îți cereai transferul la un alt oficiu poștal și îți găseai o altă fată…
– Haide lasă-l nu îl mai amărî acum cu lucrurile trecute, îl întrerupse Mădălina pe Costea.
– Bine nu voi mai răscoli trecutul dar spune-mi ce faci acolo la Berlin?
– Lucrez la o fabrică de dulciuri, sunt mulțumit de cum îmi merg lucrurile acolo.
– Asta e bine pentru că la noi lucrurile merg din ce în ce mai rău și salariile sunt mici, zise Mădălina.
– Deci doar un simplu salariat, asta e bine pentru început. Dar nu poți rămâne așa trebuie să îți deschizi o afacere, poate de exemplu o agenție prin care să duci oameni la muncă în Germania, vreau să zic ceva prin care să curgă bani și să duci o viață ușoară. De ce să te chinui trudind ca un rob toată viața? Încearcă să pui mâna pe ceva mai bănos în viață nu te mulțumi cu puțin, chiar vrei să fii doar un simplu truditor cu brațele? Aspiră la mai mult învață să țintești mai sus, sau dacă ai ceva capital poți deschide o afacere aici la noi, eu cu legăturile mele te pot ajuta și așa viața ta se poate schimba pentru tine în mod radical. Nu căuta atât de mult corectitudinea și cinstea, ci calea de a face bani pentru că asta este esența vieții. Doar cei bogați decid și stăpânesc totul, pe când la cei săraci până și înțelepciunea lor este disprețuită, dacă vrei să fii cu adevărat puternic în ziua de astăzi trebuie să ai bani, altfel vei rămâne un sărac nenorocit pe care nu îl va băga nimeni în seamă…
În timp ce Costea își urma pledoaria, Eusebiu îi privea fața și vedea aceleași trăsături deși adâncite în bătrânețe de istețime și viclenie, ba mai rău chipul lui Costea avea imprimat ca o pecete perversitatea morală după care își ghidase întreaga viață. Iar faptul că la bătrânețe perora aceași filozofie de viață lui Eusebiu i se părea normal. Iar fi părut straniu dacă Costea ar fi vorbit despre noblețe de caracter, atunci ar fi rămas surprins. Plecă de acolo cu sufletul amărât pentru că nu putuse niciodată să se implice în activități prin care să exploateze oamenii numai de dragul banilor.
În toți acei zece ani nu reușise să strângă decât trei mii de euro pe care îi avea pe card. Cum ar fi putut să le spună că avea doar trei mii de euro! În anii cât fusese însurat cheltuise mult din cauza faptului că întreținuse o fetiță pe care fosta sa soție o avea dintr-o altă căsătorie. Apoi după divorț se mutase din Spania în Germania unde începuse totul din nou și toată acea mutare implică costuri. Iar în Berlin salariile nu erau chiar așa de mari cum oamenii credeau, pentru că Berlinul era un oraș al emigranților socotit cel mai sărac din Germania. Însă în ciuda acelor circumstanțe nevaforabile nu voise să se mute din Berlin în partea de vest a Germaniei care era mai bogată, pentru că îl fascina Berlinul orașul plin de farmecul atâtor oaze naturale formate din râuri, păduri, parcuri naturale cu adevărat minunate. Mai mult de atât, în marele oraș putea să stea singur cu durerea sa interioară, iar când dorea să se desconecteze de tot vacarmul vieții, atunci ieșea în una din minunatele oaze naturale unde simțea cum se reface.
Toată acea lume multiculturală a Berlinului îl atrăgea, îi plăceau acei emigranți veniți din aproape toate colțurile lumii cu dorința de a reuși, de aș făuri un viitor în marea metropolă europeană. Își făcuse și în Berlin câțiva prieteni, ba chiar și la muncă se înțelegea bine cu unii colegi dar nu mai dorea să se mai împrietenească cu nimeni atât de tare pentru aș dezvălui cele mai intime secrete ale sale, după cum făcuse odată în naivitatea tinereții cu Cosmin care îl trădase și îi luase logodnica. Își amintea uneori tot acel episod dramatic și se înfuria pentru că nu înțelegea cum putuseră Adina și Cosmin să îl trădeze.
Odată pe când era într-un cerc de emigranți români în Spania, discuția ajunse la subiectul trădării în iubire și un om ce părea foarte experimentat spuse: ,,La capitolul acesta prietenii cei mai buni se despart, iar sentimentele cele mai nobile de prietenie uneori sunt călcate în picioare pentru că fiecare dorește să își atingă scopul. Natura umană este înfiorătoare când se ajunge la acest capitol și cei mai buni prieteni pot deveni mari dușmani. Iar femeia care credeai că este a ta te poate trăda foarte ușor. În acest punct mulți au fost loviți dur de tot și înșelați în așteptările lor cele mai dragi. Tinerii ar trebui educați cum să reacționeze când primesc în viață astfel de lovituri.” Vorbele acelui om îl răscoliră mult și îl determinară să se întrebe: ,,Oare avem ceva atât de misterios și de rău în natura noastră încât nici măcar noi înșine nu suntem conștienți decât atunci când se ivesc anumite momente ce ne provoacă să reacționăm într-un anume mod ce uneori ne surprinde și pe noi? Asta înseamnă că deținem o natură degenerată grozav și avem nevoie de regenerare morală! Dar de unde poate veni o asemenea schimbare în natura noastră?”
Erau întrebări pe care și le punea căutând un răspuns. Avea impresia de câte ori lua contact cu oamenii că trebuia să fie foarte atent și să nu își deschidă prea mult inima pentru că îl puteau lovi necruțător. De aceea devenise foarte prevăzător pentru că și soția sa îl trădase, deși se purtase bine cu ea îl părăsise brusc și plecase în Italia. Nu știa dacă ea avea acolo pe cineva de fapt nici măcar nu îl mai interesa, pur și simplu acel divorț îi adusese alte răni la cele pe care le avea. Era un lucru straniu pe care nu îl înțelegea într-u totul și anume, de câte ori se apropia de o ființă omenească cu cele mai bune intenții un timp toată acea relație părea minunată și el dădea tot ce avea mai bun în ființa sa ca totul să iasă cât mai bine însă după un timp primea lovituri necruțătoare care îi lăsau răni adânci ce cu greu se cicatrizau.
Așa că atunci când Cristina îi propuse să-i facă cunoștință cu prietena ei, se gândi că era posibil ca totul să înceapă bine și apoi să primească alte lovituri dure. Însă nu dorea să o supere pe cumnata sa și îi spuse că era de acord. La sfârșitul acelei săptămâni urma ca Elena, așa o chema pe acea femeie să vină la ei acasă pentru a cina împreună. Toată acea așteptare îl umplea de neliniște pentru că în adâncul ființei sale în ciuda rănilor sale interioare încă nutrea ideea că ar fi bine să se însoare din nou dacă ar găsi o femeie potrivită pentru el. Așa că aștepta plin de emoție acea duminică în care Elena avea să fie invitata lor.
Va urma…
PROFIL DE AUTOR
Eugen Oniscu, scriitor proză, în mod special nuvele-povestiri, eseuri.
Născut în 10 august 1972 Tulcea. Încă din copilărie am fost pasionat de lecturi, iar din adolescență s-a cristalizat în sufletul meu dorința de a scrie. Am început să scriu din tinerețe căutând de-a lungul timpului să învăț cât mai mult despre arta de a scrie. Trăiesc de aproape douăzeci de ani în diaspora. Am locuit treisprezece ani în Spania, iar de moment locuiesc în Berlin-Germania unde lucrez și scriu în timpul liber. De obicei îmi public scrierile mele la revistele Confluențe Literare, Armonii Culturale și pe site-ul Resurse Creștine.
În anul 2020 la editura Armonii Culturale am publicat o carte de nuvele-povestiri intitulată ,,MESAGERUL”. Iar în Aprilie 2021 la editura epubli din Berlin am publicat o nuvelă în format electronic în limba germană intitulată: „ Über die Enttäuschungen des Lebens” (Mai presus de dezamăgirile vieții). De asemenea am participat cu o povestire în cadrul antologiei literare ,,Primăvara se numără prozele” organizată de editura Inspirescu anul 2021. Și la proiectul literar ,,MILENARIUM” organizat de editura Armonii Culturale.
Eugen Oniscu
