16.2 C
Nürnberg, DE
June 28, 2022
Exclusiv

Negru Vodă a fost întemeietorul Țării Românești, la 1290 – 1292, nu Basarab I. O corecție istoriografică necesară!

Ionuț Țene

Este foarte interesant cum istoricii români de la sfârșitul secolului XIX și de la începutul secolului XX au schimbat contextul istoriografic originar al întemeierii Țării Românești din perioada medievală și l-au înlocuit pe ctitorul țării Radu Negru Vodă de la 1290/1292, cu Basarab I de la 1315. Absolut toate cronicile, letopisețele, mărturiile documentare și epigrafice române și străine vorbesc direct sau indirect de Radu Negru Vodă, ca întemeietor al Țării Românești, între anii 1290 – 1300, dar, din păcate, istoricii români moderni s-au încăpățânat să modifice adevărul istoric, nominalizându-l pe Basarab I ca unificator al cnezatelor și voievodatelor românești de la sud de Munții Carpați, în 1315. Orice analiză a uriașei documentații istorice medievale și izvoare istoriografice ne duce la firul logic al concluziei concise, că Radu Negru Vodă, care nu a fost un personaj de legendă, ci unul real, a unificat cnezatele și voievodatele dintre Carpați și Dunăre. Ideea lui Negru Vodă, ca personaj de legendă au introdus-o istorici moderni, începând B. P. Hașdeu, Constantin Cogălniceanu, PP Panaitescu, C. Giurescu sau Nicolae Iorga. Dar și, în acest sens, ca teorie a legendei privindu-l pe Negru Vodă se știe că fiecare legendă are un ”sâmbure de adevăr”, iar istoria ”descălecatului” a fost cât se poate de reală și consemnată istoric – o confirmă cronicile și letopisețele medievale române și străine, inclusiv literatura epocii. Radu Negru este un personaj mult mai real din punct de vedere al izvoarelor istorice poate decât chiar Basarab I, câștigătorul bătăliei de la Posada din 1330. Basarab I a urcat pe tronul Țării Românești, când țara era unită cu zeci de ani înainte de către ”descălecătorul” Radu Negru Vodă, așa cum confirmă documentele istorice, direct sau în contextul istoric. Amintesc doar câteva izvoare istorice medievale, care vorbesc de Negru Vodă și ”descălecatul” acestuia: Documentul din primăvara anului 1291, prin care Ugrinus este pus în posesia celor două moșii din Țara Făgărașului în urma plecării lui Negru Vodă; Cronica lui Nicefor Gregoras, care menționează despre existența unui principe al Valahiei în jurul anului 1300; Inscripția de pe mormântul lui Laurentiu de Longo Campo (Câmpulung) din anul 1300; Menționarea Valahiei și a unui mare conducător al ei, în anul 1307, în cronica lui Ottokar de Styria; Pisania de pe frontispiciul Bisericii din Câmpulung care menționează anul sființirii ei, 1315; Documentul emis în anul 1332, de cancelaria regală maghiară, în care Radu Negru este menționat sub numele de Tatomir; Cronica lui Nicolo Luccari, din anul 1352, care îl identifică pe Radu Negru ca Întemeietor al Țării Românești; Hrisovul din anul 1549 a lui Mircea Ciobanul, în care se confirmă existența unor acte de danie din timpul lui Negru Vodă; Hrisovul din anul 1558, idem, același domnitor Mircea Ciobanul; în anul 1569, domnitorul Alexandru II Mircea re-confirmă actul de danie a lui Negru Vodă; În anul 1585, seniorul Jaques Bongars, vizitează ruinele cetății lui Negru Vodă; În anul 1618, Gavrilă Movilă confirmă un act de danie făcut de către Nicolae Alexandru Basarab, “nepotul răposatului Negru Radul Voievod”; Matei Basarab, confirmă în anul 1646 existența în cancelaria domnească a unor documente de pe vremea lui Negru Vodă; În Letopisețul Țării Românești a lui Macarie Zaim, scrisă în jurul anilor 1640-1650, scrie despre Ankro Voivod (Negru Vodă); În jurul anilor 1660, Paul de Alep, scrie despre “Negrul Voievod, adică, Domnul cel Negru”; În anul 1656, călugării de la Bărătia, prezintă un document autentificat cu pecetea lui Negru Vodă, judelui Ghergina; În anul 1659, Mihnea Vodă întărește privilegiile câmpulungenilor, în baza “hrisovului lui Negru Vodă”, Letopisețele Cantacuzinesc și al Cronicii Bălenilor, scrise în jurul anilor 1665 – 1678, îl menționează pe Radu Negru Voievod ca descălecator; În anul 1682, Gheorghe Duca, întărește privilegiile câmpulungenilor în baza hrisovului lui Negru Vodă; Cronica călugărilor franciscani din anul 1764, menționează întemeierea orașului Câmpulung de către Radu Negru. Niciun domn medieval român sau străin nu și-a pus semnul întrebării asupra întemeietorului Țării Românești, care a fost Radu Negru Vodă. Boierul cancelar Stoica Ludescu și-a construit cronica istorică pe documente din vremea lui Mihai Viteazul, care confirmau ca întemeietor al țării pe Radu Negru.

Iată ce scria Letopisețul Cantacuzinesc, la sfârșitul secolului XVII-lea, bazat pe documente inedite din cancelaria domnească care nu s-au mai păstrat azi: „Iar când au fost la cursul anilor de la Adam 6798, fiind în Țara Ungurească un voievod ce l-au chiemat Radul Negrul Voievod, mare herțeg pre Almaș și pre Făgăraș, rădicatu-s-au de acolo cu toată casa lui și cu mulțime noroade: rumâni, papistași, sași, de tot feliul de oameni, pogorându-se pre apa Dâmboviții, început-au a face țară noao.” Și Cronica Bălenilor, prin radu Popescu, în aceeași perioadă confirmă vechiile letopisețe și cronici: „Când au fost cursul anilor de la Adam 6798, Radul Vodă Negrul, care avea scaunul său la Făgăraș de la moșii și strâmoșii rumânilor, carii venise de la Roma, în zilele lui Traian împăratul Romii s-au socotit ca să-și mute scaunul dencoace, peste plai.” Inclusiv, ”Cronica rimată a lui Ottokar” vorbeşte depre luptele interne, pentru ocuparea tronului după moartea regelui Ungariei, Wenceslav al III-lea de Boemia (1301 – 1305), asasinat la vârsta de doar 17 ani în timpul unei călătorii în Polonia. În lupta celor doi candidaţi la tronul Ungariei, Otto al III –lea de Bavaria şi Carol Robert de Anjou, va interveni şi puternicul voievod al Transilvaniei, Ladislau Kan. După doi ani de domnie a lui Otto al III de Bavaria (1305 – 1307) acesta intră în conflict cu Ladislau Kan, în anul 1307, care-l ia prizonier şi-l trimite în prizonierat lui Radu Negru Voda, “domn (Herr) peste ceilalţi” şi al cărui ţinut se numea “ţara valahilor” (Walachen lant), titrează istoricul Corneliu Bîrsan în cartea ”Istorie furată”. Otto al Bavariei era prizonier la 1307 al domnulul Țării Românești, care reiese din cronici că avea o țară unită, armată puternică și era de temut de vecini, având relații cu voievodul secui Ladislau Kan.

La începutul evului mediu, conform Diplomei Ioaniților de la 1247 și a cronicilor maghiare, Țara lui Litovoi și urmașilor săi se întindea pe ambele versante ale masivului Parâng. Țara Hațegul era unită cu Oltenia și cu Banatul de Severin. Munții Carpați nu au fost niciodată o frontieră istorică pentru români, ci un pod de legătură, demografic, religios și economic. La fel și Țara Făgărașului și Țara Amlașului erau unite cu cnezatele și voievodatele de la sud de Carpați. Nobilimea acestor stăpâniri de principi ”herțeg” români controlau cele două versante ale Carpaților. Deci un ”descălecat” al unui voievod ardelean la sud de Carpați putea fi ceva obișnuit în tradiția politică, religioasă și economică a românilor. La fel se aseamănă coborârea la vale peste Carpați a lui Radu Negru, ca și ”descălecatul” lui Dragoș de peste 60 de ani pe Siretul Moldovei. Radu Negru Vodă la 1290 intră în conflict cu regalitatea arpadiană și este în mijlocul luptelor pentru putere în care era implicat voievodul Transilvaniei. Sigur expansiunea regalității maghiare și a catolicismului, corelată cu colonizarea sașilor și oferirea de drepturi acestora, valahii fiind văzuți ca schismatici, a dus la crearea premiselor social-economice și culturale a ”descălecatului” lui Radu Negru Vodă din Tara Făgărașului la sud de Carpați. Ceva asemănător s-a întâmplat și cu Bogdan I pe la 1364 în Moldova. Dar imixtiunile, presiunile și agresiunea regalității maghiare asupra nobilimii române de religie creștin-ortodoxă, nu însemna faptul că nu a existat și o colaborare. În lupta pentru înlăturarea tătarilor din Țara Românească și a cumanilor, care amenința regatul arpadian, regalitatea maghiară s-a folosit de cnezii și voievozii români din Ardeal, ca o formă de obținere a unui sprijin militar și economic pentru unirea cu frații de limbă și credință, aflați la sud de Carpați și a întemeiea un fel de ”marcă” sub suzeranitate maghiară, ca mai târziu, cum s-a procedat cu Dragoș maramureșeanul. Nobilii români, obligați să treacă la catolicism sau sătui de imixtiunile regale și săsești asupra pământurilor lor din Hațeg, Amlaș, Făgăraș sau Țara Bârsei, au fost încurajați de aceeași regi ungari să treacă munții și a deveni liberi ca să-și construiască o țară împreună cu nobilimea valahă de la sud de Carpați și să elibereze ținutul de tătari, recunoscând, firește suzeranitatea regatului maghiar în maniera feudală a epocii. Politica se face cu presiuni, compromisuri și momiri de protecție. În acest context, Radu Negru Vodă ”descalecă” la Câmpulung, unde construiește cetate și mănăstire de piatră, iar apoi după unirea cnezatelor și voievodatelor de dincolo de Olt, din Țara lui Litovoi, își mută reședința la Curtea de Argeș, mai aproape de gruparea boierească de la Strehaia, unde construiește biserică și cetate de piatră. La anii 1290 – 1292 era deja încheiat ciclu unificării tuturor cnezatelor și voievodatelor românești de la sud de Carpați și tătarii și cumanii alungați. Radu Vodă era căsătorit cu o catolică – Margareta, astfel se explică protejarea populației catolice din Câmpulung, prin construirea unei biserici latine. Iată ce scrie istoricul Cornel Bîrsan în cartea sa despre Negru Vodă: ”Magistrul Ugrinus, supusul regelui va solicita în faţa Adunării Obşteşti a Nobililor, a Saşilor, Secuilor şi Olachilor, întrunită în a şasea duminică înainte de Paşti a anul 1291 la Alba Iulia, restituirea a două moşii din Făgăraş şi Sâmbata, de care fusese candva deposedat (Ioan Cavaler de Puşcariu – Ugrinus, 1291). Andrei al III-lea, având ca motiv, plângerea supusului maghiar va restitui acestuia cele două moşii, anulând în acelaşi timp autonomia Ţării Făgăraşului, aceasta fiind trecută în posesia coroanei maghiare. Edictul emis de cancelaria regală în primavara anul 1291 este primul document care face referire indirectă la Negru Voda, şi la conflictele existente în acele timpuri între români şi maghiari. Voievodul Ţării Făgăraşului devine persoană non-grata, având de ales, între a fi închis de către regele maghiar sau a merge pe calea surghiunului. Acesta este momentul prezentat de către cronicarii români, Voievodul Ţării Făgăraşului şi Amlaşului, Radu Negru, însoţit de supuşii lui, trec graniţele Transilvaniei şi se asează în Ţara Românească, in vara-toamna anului 1291. De ce nu specifică cronicile maghiare nici o reacţie la un asemenea gest al voievodului român, deoarece anul 1292, aduce o nouă mare invazie tătară care devasteaza sudul Ungariei şi Banatul de Severin. Ocupat cu invazia tătară, regele Andrei, nu va mai avea resurse să intervină pentru a-l urmări şi pedepsi pe Radu Negru şi supuşii lui. Acceptarea în Muntenia a lui Radu Negru Vodă s-a facut în baza bunei relaţii existente, din timpuri, între românii de pe ambele laturi ale Carpaţilor.” Că Radu Negru Vodă este întemeietorul statului medieval Țara Românească, la 1290 – 1292, nu mai lasă nicio urmă de îndoială. Inclusiv săpăturile arheologice moderne de la biserica Sf. Nicolae din Curtea de Argeș arată că artefactele descoperite sunt de factură occidentală, nu bizantină, fapt ce explică un lucru clar, că întemeietorii Țării Românești au ”descălecat” dintr-un principat de factură civilizațională occidentală Transilvania, aflat sub controlul regalității catolice maghiare și religioasă a Papei. Această Țară Românească întemeiată de Radu Negru Vodă devine o forță politică internațională alungând tătarii și asimilând cumanii. După moartea lui Radu Negru pe la 1314, vine Tihomir, care putea fi, mai degrabă, frate sau văr cu voievodul, și care domnește foarte puțin, moare repede de boală, și la 1315 urcă pe tron fiul lui, Basarab, care rupe suzeranitatea de regalitatea maghiară, pentru că se simțea puternic, și intră în conflict cu Carol Robert de Anjou, pe care îl bate la Posada, în 1330, conform cronicii pictate de la Viena. Pare credibilă ipoteza că Radu Negru Vodă și-a întemeiat statul și pe sprijinul extern al regalității maghiare pentru a lupta cu tătarii, fapt ce explică comunitatea catolică puternică de la Câmpulung în Țara Românească.

O carte care aduce o contribuție esențială la întemeierea statului medieval Țara Românească este ”Istorie furată. Întemeierea Țării Românești. Radu Negru Vodă, între legendă, mit și adevăr” de Cornel Bîrsan, Cristian Moșneanu, Adrian Anghel. Cartea expune exhaustiv izvoarele care fac referire la ”descălecatul” lui Radu Negru Vodă, fiind o restaurare pe izvoare documentare a adevărului întemeierii Țării Românești spre finele sec. XIII. Este lăudabilă contribuția istoricilor în restaurarea adevărului. Se pune întrebarea logică: de ce istoricii români moderni de la PP Panaitescu la Iorga, fără nicio justificare istoriografică și ignorând izvoarele istorice române și străine despre Radu Negru Vodă, preferă ”întârzierea” întemeierii Țării Românești, cu circa 25 de ani. Istoricii moderni români au acceptat ”descălecatul” lui Dragoș dinspre Ardeal în Moldova sub oblăduirea regalității angevine, dar pentru un ”descălecat” ardelean în Țara Românească, într-o perioadă a luptei conduse de regii României și familiei Brătienilor pentru România unită și, mai ales, pentru unirea Transilvaniei cu Țara Mamă, să scrii că tot din Ardeal s-a întemeiat Țara Românească, care a fost considerată de clasa politică și academică românească nucleul unității, era deja prea mult. Eliminarea lui Radu Negru Vodă ca întemeietor real al Țării Românești de către mari istorici români moderni nu are absolut nicio justificare istoriografică și documentară, doar pur ideologică sau empatică. În noile manuale de istorie ar trebui să stea scris cu litere îngroșate faptul că Radu Negru Vodă a fost întemeietorul Țării Românești medievale, la 1290 – 1292.

Ionuț Țene

Related posts

PREMIANȚII CONCURSULUI „SCRISORI CĂTRE MOȘ CRĂCIUN”(ediția a 3-a, 2021), organizat de LSR – Filiala Mureș în colaborare cu Biblioteca Județeană Mureș

Liliana Moldovan

Literatura este integratoarea valorilor spirituale

Liliana Moldovan

Restituiri : Dorin Crișan, singurul poet neo-avangardist clujean publicat de Marin Sorescu în ”Literatorul”, la 1994!

Liliana Moldovan

 Amăgirea „ochiului interior”

Liliana Moldovan

Al. Florin ȚENE: “ENCICLOPEDIA scriitori din generația 2000, volumele I și II”-cariatide ce susțin cupola catedralei literaturii române contemporane

Liliana Moldovan

POEME DE AL.FLORIN ȚENE

Liliana Moldovan

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy