10.6 C
Nürnberg, DE
March 28, 2024
Uncategorized

Mircea Dorin Istrate : Nocturnă poetică

Motto: ,,Am ascuns un paradis
Într-o lacrimă de vis
Și l-am pus ca leac de taină
Peste-a vieții veche rană,,

Mircea Dorin Istrate

MĂ-NTORC MEREU CU GÂNDUL

De-o vreme al meu suflet cernit şi-n lăcrimare
Se cere-n satu-n care mi-e neamul în nevoi
Şi-atunci, tot căt cu gândul în dulcea mea visare
Cea urmă veşnicită a carului cu boi.

Acolo, drumul ţării cu însfinţita-i tină
Şi Coasta cu pomiştea şi via ruginită
Şi Bercul de poveste cu vraja lui divină
Mi-au fost averi lăsate, la vremea sorocită.

În Tonorog şi-n Bedea aveam grădini în floare
Iar gâze jucăuşe şi fluturi argintaţi,
Puteam s-adun în roiuri doar scuturând cărarea
Ce-mi îngâna Târnava cu plopii tremuraţi.

Cea stână adormită pe-un braţ de colilie,
Frăgarii de pe uliţi şi cornii de pe deal,
Izvorul de sub dâlmă şi nucii toţi din vie
Şi stele câte-or ninge din ceruri pe Ardeal,

A mele fost-au toate, avere nemuncită
Lăsată de Măritul să-mi ţie loc de rai,
Eu, ca neştiutorul, uşor am risipit-o
În cele patru vânturi, ca jarul pe vătrai.

Din tot ce-a fost rămas-am acuma doar cu dorul
Păcatelor făcute cu mintea-mi de copil,
Şi zbaterea din suflet, când mă-mboldea fiorul
În faţa unei fete ca floarea de april.

Atunci şi doar atuncea au fost curate timpuri
Şi simţătoare clipe din inimă pornite,
Iubiri neîntinate ce-or veşnici de-apururi
În tainiţe de gânduri ascunse-n a mea minte.

***
Acum, în toamna vieţii, când brumele se-adună
Pe sufletele noastre în tremur picurate,
Ne-ntoarcem iar în visul clipitei de pe urmă
Să ne-ndulcim amarul cu vremi neîntinate.

BOGATUL LUMII

Motto :
’’Am ars în jarul vieţii mărunţii noştri ani
Şi-n caldul spuzei încă mai licăre-o speranţă,
Că nu grămezi de aur, averi, putere, bani
Făcut-au bucuria la trecătoarea viaţă’’

Când nu-mi păzeam averea, iar gândul de mărire
Nici nu-ncolţea în mintea-mi cea jună şi curată,
Când strângerea de mână la-ntâia întâlnire
Mi-a-nfierbântat simţirea mai mult ca niciodată,

Atunci eram bogatul averilor în toate
Că eu măruntul lumii în strânse-mbrăţişări,
Furam din rai clipite, iar stelele din noapte
Le împărţeam cu-o fată pe calde sărutări.

Atunci eram ca nimeni, măritul, împăratul,
Mai liber cum nu-i încă nici pasărea în zbor,
Mai sus pe-a lumii creste, şi-acolo în înaltul
Trăirilor divine eu mă topeam în dor.

Aveam ce n-avea nimeni, nimicul şi speranţa
Că mâine fi-va ziua aceea norocoasă,
Când măsluite zaruri ce le aruncă viaţa
Vor înmii clipite, ce-au fost atunci frumoase.

EU FOST-AM

Eu fost-am visătorul speranţelor rănite,
Himere lucitoare din minţile uşoare,
Adesea înşelate, puţine împlinite
În scurtă bucurie, făcute-apoi uitare.

Pe rând, în astă lume tot pierdem în durere
Puţina fericire din cât ne este dată,
Norocul cel zburdalnic şi bruma de avere
Şi sănătatea încă cu-ncetul, pân’ se gată.

Acum, în toamna vieţii, când cel sfârşit e-aproape
Speranţa ne mai ţine şi ruga la Hristos,
Ajuns-am zarul sorţii, un pai plutind pe ape,
Nimicul ce tot cere iertări de păcătos

LENEVIND PE MALURI DE TÂRNAVĂ

Strâmbe sălcii plângătoare
Tot umbrind de-o vreme malul,
Timp adună răbdătoare
Îngânându-se cu valul.

Printre ierburi, rugi de mure
Negre, dulci şi-mbietoare,
Ar dori ca să le fure
Guri de fete, visătoare.

Sus, pe-un puf de păpădie
O furnică mititică,
Într-o dulce reverie
Toarce visuri, adormită.

Un bondar cam larg în pântec
Legănându-se pe-o floare,
Fermecat de-al mierlei cântec
Bea nectar, dintr-o cicoare.

***
Eu, în caldul celei zile
Stau întins cu faţa-n soare,
Lenevind aşa-n neştire
În cea vară, arzătoare.

Sub a sălcilor aripă
Sunt un suflet în visare,
Tot lungind vecii de-o clipă
Din cea viaţă, trecătoare.

ÎN CĂLDURA UNUI GÂND

Cu pas uşor, cu mers mlădiu
Tot treci prin gând lăsându-mi vamă
Cărări bătute, ca să viu
Şi eu cu tine-n nopţi de taină.

Veni-voi să mai gust odată
Fiorul strâns în amintire,
Ce-o ţine vie şi curată
Nepieritoarea mea iubire.

Ţi-oi spune şoapte îndulcite,
Pe suflet picura-ţi-oi miere,
Şi-n fuga clipelor grăbite
Vom arde-n timpul care piere.

Sub vălul argintiu al lunii
Vom fi divinul mângâierii,
Rubinul din coroana lumii,
Un val murind, pe-ntinsul mării.

Purtaţi ca frunzele în vânt
Vecii ne-or trece într-o clipă,
Ca-n scânteierea unui gând
Sub a norocului aripă.

Iar mâine-n zori când geana zilei
Va risipi himera vieţii,
Plăcerea tainicei idile
Va îndulci tristeţea sorţii.

CÂNDVA

Când sărutări de miere ne dam îmbietor
Înfiorând iubirea curată şi divină,
Juratu-ne-am credinţă în şoapte de amor
Sub patrafir de stele, în nopţi cu lună plină.

Atunci, acea clipită crezut-am că-i vecie
Şi ’nălţătoare urcă spre marele ceresc,
Iar Tu, Mărite Doamne, ni-i da cea apă vie
S-o bem, ca să rămânem doar tineri, în lumesc.

Tot înnoind iubirea să nu se isprăvească
Furam din timp clipite de-apururi ’nălţătoare,
Şi-n gând cu noi atuncea le-am pus să se-nvechească
Ca-n zilele din urmă, adânc să ne-nfioare.

***
Iubiri mereu s-or naşte ca stele călătoare
Şi încă pe atâtea s-or stinge-n neştiut,
Rămân pe cerul vieţii puţine lucitoare
De ard, cum ars-au încă, atunci, la început.

&&&

Mircea Dorin Istrate

Related posts

Cultură fără frontiere:POEZII DE DAN TEODORESCU

Moderator1

Ultima fotografie a poetului Mihai Eminescu, scoasă la licitație

Theodora-Raluca Paun

LA MULȚI ANI ROMÂNIA, LEAGĂNUL EROILOR!

Moderator1

Oana Roxana Gherasim

Spiritul unui popor într-un singur nume: Mihai Eminescu

N I

Poezia lui George Bacovia este continuitatea liricii lui Mihai Eminescu din vremea studenției de la Berlin (1873-1874)

Liliana Moldovan

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy