4.1 C
Nürnberg, DE
April 19, 2024
Exclusiv

 A apărut revsta Clipa literar-artistică , serie nouă

Al. Florin Țene

Sub egida UZPR, prin strădania scriitorului prof.Constantin Geantă din Călimănești, membru al Ligii Scriitorilor, a apărut revista “Clipa literar-artistică”, serie nouă, într-uu format estetic și tipografic deosebit, care ar fi putut să apară și sub egida Liga Scriitorilor, și în casetă cu președintele național Al.Florin Țene, care este de pe meleagurile vâlcene.

Revista este distribuită în zona Călimănești, Rm.Vâlcea și Drăgășani, pe o arie ce cuprinde localitățile importante ale județului a cărei capitală a fost ctitorită de Mircea cel Bătrân..

Pe prima copertă aflăm sugestiva pictură a lui Salvador Dali, intitulată Rezistența memoriei, apoi în pagina următoare micro-poemele lui Florentin Smarandache din SUA deschid un orizont concav spre unistihuri ce amintesc de haiku-urile japoneze.

Bogăția de poeme, de bună calitate, din paginile revistei, mă face să reconfirm zicerea celebră că “românul s-a născut poet.“ Descoperim semnăturile lui:Christian W. Schenk, Geo Galetaru. Daniel Ioniță, Ioan Romeo Roșiianu, Corina Vlădoiu, Ion Cuzuioc,, Felicia Ana_Maria Stan, Titina Nica Țene, Loredana Stan, Ovidiu Cristian Dinică, Nicolae Nistor, Nicuță Ioan Lungu, Vasile Mircescu, Marian-Teodor Popescu, Constantin Geantă, Elena Agiu-Neacșu, Dumitru Mesia Onescu, Tiberiu Zamfir, Mihai Sporiș, Ceaușu George, și Maria Oprița Defta.

În cele 60 de pagini sunt cuprinse cronici la recentele apariții editorial semnate de Mihai Călugărițoiu care radiografiază o istorie irepetabilă a lui Alexandru Popescu-Mihăiești, Al.Florin Țene ajunge la concluzia într-un eseu că valoarea artistică nu este aceeași cu succesul, Constantin Geantă publică un interviu despre poezia niponă cu regretata scriitoare Adina Enăchescu, Nicolae Dinescu face bilanțul unui secol de olimpism modern, Ionuț Țene ne informează într-un eseu că Brâncuș a sculptat idea de zbor și “arborele vieții”, Constantin Geantă ne anunță într-o informație că la Rm.Vâlcea a apărut o nouă revistă “Vâlcea literară “,Ion Micuț analizează destul de profesionist volumul de versuri al poetului Constantin Geantă, volum intitulat: “Perlele uitării “.

În continuare, la pagina 30, Elena Manda analizează poezia lui Arghezi, Ștefania Marineanu ne încredințează faptul autentic că pașaportul pentru cultură este cartea.

Un interviu interesant este cel semnat de Narcis Dăescu Chirea cu Tiberiu Zamfir, inginer, profesor traducător. Constantin Geantă face o analiză pertinentă, pe trei pagini, anunțând continuarea în numărul viitor, al volumelor de poezii semnate de cunoscutul om de litere Al.Florin Țene, sub titlu “Răbdarea pietrei sau ființarea prin poezie. “ În continuare, Alexandra- Elena Costea publică un eseu despre nopțile macedonskiene sau drumul spre idealitate.O altă tabletă descoperim, semnată de Elena Manda, despre Ion C. brătianu. Constantin Gean publică o pagină despre Carol cel Mare, iar Elena Buțu scrie despre olteni celebri din armată. Cristina Nălbitoru publică un reportaj de călătorie prin țară în perioada epidemiei.Mai descoperim semnăturile lui Nicolae PSECONJAN, Elena Manda, Georgeta Tretelinițchi care semnează un poem dedica lui grigore Vieru. proza lui Ovisiu Cristian Dinică, Puiu Răducan, Irina Constantinescu, Gabriela Munteanu,, Zenovia Zamfir semnează un reportaj, Elena Buțu, Maricela-Paraschiva Buicescu , Constantin Olteanu despre Ana Blandiana, Ioan crigean, Tiberiu Zamfir, Poefire Elena-Diana, Gabriela Pau, Constantin Gen, Iulia Maria Defta,, Ion Crigean despre irlandezul James Joyce, Iulian Bitoleanu și Ștefania Marineanu despre un erou neuitat.

Revista “Clipa literar-artistică” se înscrie în istoria revuistică din țara noastră ca o fereastră deschisă prin care intră “aerul proaspăt ozonat” al culturii naționale, și nu numai.

Al.Florin Țene

Related posts

Îngerul meu, Gabriel: o carte ce poate face lumea mai bună!

Liliana Moldovan

Se vinde prin licitație manuscrisul Emil Cioran pentru “Cartea Amăgirilor”

Theodora-Raluca Paun

Lecția de demnitate:  ”Refuzați  să fiți găini, fiți vulturi!” 

Liliana Moldovan

Prietenul Efim Tarlapan dacă nu-l lua în dreapta sa Dumnezeu ar fi împlinit 78 de ani

Liliana Moldovan

RĂSPÂNDIREA LUMINII

Liliana Moldovan

Sculptorul care face lemnul să vorbească în șoaptă

Liliana Moldovan

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy