5.2 C
Nürnberg, DE
April 27, 2024
Exclusiv

INTROSPECȚII LIRICE : „Trilogia sentimentelor”de Dan Lăzărescu. Ed. Vatra Veche, 2021

Autor a 7 volume de versuri purtând titluri bine alese precum : „Mi-a picurat din suflet poezie”, „Versuri de ieri. Versuri de azi. Versuri de suflet”, „Sub tropotul vremii”, „Renaşterea din sine”, „Pamflete şi altfel de rime” şi „Douămiidouăzeci”și „Trilogia sentimentelor”, Dan Lăzărescu este un poet a cărui prezență pe piața editorială mureșeană nu poate trece neobservată. La fel se întâmplă și cu volumul apărut anul trecut la editura „Vatra Veche” din Târgu-Mureș, „Trilogia sentimentelor”, o carte de poezie excepțională atât prin tematica abordată cât și prin originalitatea discursurilor poetice concepute într-un limbaj profund și fermecător. Pe parcursul celor 140 de pagini ale cărții, poeziile incluse în acest volum se înfățișează ca niște concise pledoarii lirice despre frumusețea naturii, gingășia și varietatea sentimentelor umane. Unele poezii sunt adevărate interogații despre natura ființei umane, altele cântă și descântă iubirea sau rezultă din sincere și binefăcătoare reflexe patriotice. În poeziile acestui volum autorul vorbește despre tăceri și iubiri, despre umbre și lumini, el se ceartă cu lumea și iese din lume cu o mantie de lumină pe umeri. În creuzetul versurilor sale există revoltă și speranță, își fac culcuș aici dragi amintiri și veșnice dureri.
„Nu plânge!
Este legea firii.
Toate scânteile se sting.
Trec spre tărâmul amintirii,
Pe care, veşnic, ierni, tot ning”. („Nu plânge”)(p. 63)

Creația poetică este pentru Dan Lăzărescu, leac pentru suflet iar gândurile îmbrăcate în straie de vers țin loc de psihoterapie.
„Şi mi-aţi rămas alint doar voi, cuvinte.
Haide, gătiţi-vă-n frumosul strai de vers!
Amarul tot în rime-l vom cuprinde,
Ofrandă trecătorilor prin Univers”.

Glasul versurilor sale e limpede, firesc și agreabil. El provine din adâncul sufletului acestui poet care a transformat relația cu poezia în mod de a fi și receptat creația literară ca o misiune existențială pe care a simțit-o încă din copilările, când și-a descoperit afinitatea pentru creațiile de factură lirică. La Dan Lăzărescu poezia se ondulează între înminunare și extaz, între revelații și onestități. Din ea derivă o permanentă căutare de sine și o perpetuă reîntoarcere la chipul mamei, care, pus în rama unor versuri extraordinare se nemurește și devine „tablou neprihănit de moarte”.
„O inimă de mamă s-a oprit.
S-a picurat în pântecul tăcerii,
Lăsând în urma-i fiarele durerii
Să sfâşie adânc, flămând, nestăvilit.

Visele jură că ea nu s-a stins.
E-o dragoste ce poate să răzbată
Din inimi ce au încetat să bată.
Iubirea mamelor revarsă necuprins”. („O inimă de mamă”)(p. 64)

Paginile cărții se înșiră pe traseul unei călătorii lirice pe parcursul căreia atenția poetului se oprește asupra primăverii „cu adieri de paradis”, asupra verii pe care o descântă în serenade, asupra toamnei care lăcrimează-n depărtări și asupra iernii cu „veștedul ei rece”. Fereastra gândului său poetic se deschide larg și îmbrățișează în metafore fiecare anotimp iar clipele din versuri pășesc printre răscruci de cugetări și pendulări de timp. Dan Lăzărescu a învățat să jongleze cu metaforele, a reușit, să-și cizeleze gândul poetic ajungând, în acest fel, la plăsmuiri lirice elaborate, care ating inima cititorului, îi bucură sufletul sau îl pun pe gânduri.

Cu fiecare carte pe care o oferă tiparului, armătura citadelei ridicată de Dan Lăzărescu devine mai solidă și mai strălucitoare iar scriitorul se prezintă, tot mai des, ca un meșter al cuvintelor magice, adunate din materia primă a limbii române din care modelează, cu talent, versuri nemuritoare.

Liliana Moldovan
Secretar, LSR-Mureș/UZPR

Related posts

Anunt informativ

Theodora-Raluca Paun

„Parol, Mon Cher”, un nou concurs de creaţie literară pentru liceenii bucureșteni

Theodora-Raluca Paun

Ziarul VOCEA TA vă stă în continuare la dispoziție…

Theodora-Raluca Paun

Epigramele-mărțișoare cu zâmbete pentru toți : Cu poetul și epigramistul Gavril Moisa

Liliana Moldovan

Cenaclul literar “ARTUR SILVESTRI” și-a desfășurat activitatea sub mottou-l: „Cultura este seismograful relațiilor dintre oameni”-29 septembrie 2022

Liliana Moldovan

Mircea Dorin Istrate și cele două cărți, recent lansate

Liliana Moldovan

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy