7.5 C
Nürnberg, DE
April 27, 2024
Sens Giratoriu Social

Comunicat de presă DRP – Secretarul de stat Gheorghe Cârciu va efectua o vizită de lucru în Italia

Secretarul de stat pentru românii de pretutindeni, Gheorghe Cârciu, va efectua, în perioada 20-22 mai 2022, o vizită de lucru în Republica Italiană. Agenda demnitarului român va cuprinde întrevederi cu reprezentanți ai mediului asociativ și cu membri ai cultelor.

Din dorința de a avea un dialog concret și deschis, având în vedere prezența semnificativă a comunității românești pe teritoriul italian, delegația DRP se va deplasa la Roma în prima parte a vizitei de lucru. Ambasada României în Republica Italiană va organiza o întrevedere între secretarul de stat și reprezentanții mediului asociativ românesc din Italia.

De asemenea, agenda delegației DRP va cuprinde o vizită în localitatea Pescara, regiunea Abruzzo. În acest sens, secretarul de stat Gheorghe Cârciu va participa la ceremonia de sfințire a bisericii de zid din cadrul parohiei ̎Sfântul și Dreptul Simeon și Sfânta Prorociță Ana”, un eveniment extrem de important pentru comunitatea românească din Italia.

La 01.01.2021, conform datelor Institutului Național de Statistică al Italiei, numărul total de cetățeni români rezidenți în Italia era de 1.137.728.

http://dprp.gov.ro/web/secretarul-de-stat-gheorghe-carciu-va-efectua-o-vizita-de-lucru-in-italia/

Cu deosebită considerație,

Echipa de Comunicare a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni

Related posts

Firmele germane vor să îi păstreze pe tineri în România

Theodora-Raluca Paun

Explicaţiile psihologului Laura Maria Cojocaru: Bullying-ul și efectele sale asupra sănătății mentale

Theodora-Raluca Paun

MALMAISON – ISTORIE CĂTRE ISTORIE…

Theodora-Raluca Paun

Comunicat de presă 07 decembrie 2021

Theodora-Raluca Paun

Ce faci când partenerul te scoate din sărite?

Theodora-Raluca Paun

Comunicat de presă – Secretarul de stat Gheorghe Cârciu va efectua o vizită de lucru în Cernăuți, în perioada 7-9 mai 2022

Theodora-Raluca Paun

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy