COMORI DE SUFLET
V-am lăsat în ladă, straie de-mpărat,
Albi iţari ca spuma, clichină de lână,
O cămeşă nouă, bună de-mbumbat,
De la mine încă, asta vă rămână.
Comănac de paie şi opincă groasă,
Un cojoc de oaie şi de miel căciulă,
Cald vă ţie iarna de o fi geroasă
Că la noi c-am trage, vântul sus, pe hulă.
Abă, coţi vreo zece, bună de croială,
Moi obiele încă şi cheptar de lunea,
Vă-mbrăcaţi cu ele ca să-mi fiţi în fală
Când cel port purtave-ţi, să vă vadă lumea.
Un răboj de stână, fluier să-nvioaie
Inimi în durere când vi dor de ţară,
Briciul de la moşu ce-a trecut războaie,
Brişca încă nouă, şi-o parauă chioară.
***
Ţineţi dar la ele că-s comori de suflet
Din străbuni lăsate, sfântă moştenire,
De le porţi, fiinţa toată-i numai râset
De le uiţi vei pierde, drep la nepieire.
FRUMOASĂ CA O ZÂNĂ
Motto: ,,Ia, poalele, cătrința înfloresc mereu o fată
Fiind averi neprețuite când ai mâini cu-ndemâneală,
Cu un ac și-un fir de ață, într-o iarnă-nviforată
Ea cusutu-și-a averea, s-o ridice-n mare fală.
Pe ie și cătrință curg râuri înflorate
În galben și-n albastru, în roșu ca de mac,
E sufletul femeii în toate desfătate,
Ca nufărul în floare, pe ochiul unui lac.
Din linii și steluțe, din puncte îndesate,
Din cruci și câte alte însemne meșterite,
În mintea ei și-n suflet se rânduiesc mai toate,
Apoi, în ochi și-n mână, mi se preling grăbite.
Pe câmpul alb al iei cu acul ea îmi ară
Și-mi seamănă frumosul cuprins în vii culori,
Tristețea-o pune-n negru, iubirea-n roșu-pară,
Speranța și visarea-n albastru unor zori.
Lumină-a pus din soare pe firul din cătrință
Și-nvioratul verde din iarba din poeni,
Parfumul unor toamne din arămita viță,
Iar galbenul din lanul ce mi se coace-n veri.
*
În straiul ei codana-i, Ileană Cosânzeană
Atuci când iasă-n lume duminica la joc.
Se-nciudă alte fete și sigur vre-o vădană
Că mândra ce-a fătucă, e plină de noroc.
Iar când se-nvârte-n horă cu pletele-i în vânt
Și poala-i se ridică lăsând picior să-i vadă,
Să-mi spuneți voi atunce fecior de-i pe pământ
Fătuca cea frumoasă să nu îi fie dragă.
**
Purtați-mi dară straiul ce din vechime vine,
Cu tot ce el aduce din vremea cea bătrănă,
Vă-nobilează trupul și sufletul în sine
Făcându-vă pe toate, frumoase ca o zână.
Mircea Dorin Istrate
