20.1 C
Nürnberg, DE
June 24, 2024
Cultură Diaspora Noutăți

Fără muncă constantă nu există evoluție

Cu cât mă gândesc mai mult la evoluția mea ca și ființă iubitoare de frumos, cu atât șirul ideilor se reîntorc la vremea când totul a început. Nu am cum să nu văd întregul ca pe un trecut încercat de o multitudine de nereușite. Sunt suma tuturor nereușitelor care mi-au îndemnat pașii pe drumul meu. Călătoria nu este una ușoară, așa cum se crede. Îndemnul nu se află la orice cotitură lipsindu-mă, astfel, de orice motivație. Dar motivația nu constă în a urma vorbele sau acțiunile celorlalți, ci vine din interiorul nostru, cu o bucurie pe care nici clipa prezentă nu o poate capta. Arta nu este o manifestare a lumii, arta noastră este o manifestare a noastră pentru lume; este expresia cea mai vizibilă pentru noi înșine. Observatorul nu vrea să înțeleagă tot, ci are nevoie de o singură tușă, culoare ori formă care să îi activeze simțurile. El va evalua totul cu puterea senzațiilor sau doar a cunoștințelor. Lăsându-ne pe mâna lui, nu vom consta o evoluție a noastră, ci mai degrabă o aprecierea a muncii. Ceea ce mă face să cred că nu orice realizare constituie un progres, ci mai degrabă o stăruință, una la care trebuie să reflectăm. De aceea evoluția nu trebuie confundată cu explozia creativă sporadică. Aceasta din urmă nu reușeste decât să surprindă un moment, pe când actul creativ constant poate cizela amprenta artistului.

După mai bine de treizeci de ani nu am găsit acel dram de sinceritate în arta mea. Sunt un om disciplinat extremist, m-aș cataloga. Când îmi găsesc timp pentru mine și mă încred în forțele proprii, când nu vreau. Toate țin de voința personală și de o constantă a stilului de viață. Niciodată nu am depăsit pragul comunului și nu m-am considerat nicicând un artist adevărat, ci mai degrabă un om al mai multor îndelectiniciri neperfectate. O imitație a imaginii pe care aș vrea să o dăruiesc lumii, dar nu am puterea necesară, dar nici dorință. Și multisfera activităților are nevoie de disciplină și de înțelegere. Nu poți pretinde că te pricepi și la aia, și la cealaltă, când nu le stăpânești pe niciuna cum ar trebui. Oamenii au nevoie de lucruri concrete. Când ai prea multe începute, înseamnă că nu ai, de fapt, nimic. De la nimicul acesta putem pleca la drum și să ne găsim propriile semințe – idealuri. Acele semințe sunt cele mai bune din lume. Însă cum găsirea semințelor este necesară, dar nu și suficientă, ar trebuie să căutăm și un pământ roditor – mediu -, pe care să ne cultivăm semințele și să avem grijă de cultura noastră în fiece zi – constanta. Am avut o mână de multe semințe trebuincioase pe care le-am cultivat pe unde am apucat. Când au încolțit într-un loc, am fost nevoită să îmi mut tabăra, și tot așa. Le-am abandonat, în speranța că le plantele care vor crește vor fi de folos celui care le întâlnește. Cum nimeni nu mi-a scris, am ajuns la concluzia că nu a fost așa cum am cugetat. Apoi, am gândit că poate s-au ofilit. Ce plantă poate rezista fără apă? Sunt convinsă că ceea ce vine în folosul nostru trebuie ocrotit chiar de noi înșine. Oamenii ne pot ajuta o vreme, dar de noi depinde dacă vrem ca a noastră grădină să fie roditoare pentru suflet.

Poveștile de viață au nevoie de mai mult decât o relatare generală despre ceea ce e nevoie să facem și ce nu. Acestea poartă un miez al adevărului, sădit în interiorul lor. Să vorbești cu toată inima despre tine este ca și cum te-ai lăsa în avalul unui râu. Grija noastră să fie sporită asupra mesajului. Reacțiile pot fi precum niște pietre mici pe care nici nu le simți sau pietre mari de care te lovești cu putere. Să fim serioși, orice drum va implica critica constructivă. Bănuiesc că te așteptai să îți spun că, în aval, parcurgem mai repede traseul și că la destinație ne așteaptă toți cu lauri, căci oamenii care ne iubesc necondiționat vor avea la îndemnă coronițe speciale pentru noi. Vrei să îți destăinui ce vor avea mereu la ei, acei oameni care ne iubesc? Propria viață. Ești pe cont propriu, Nu tu coroniță la fiecare reușită, nu tu aprecieri la tot pasul. Arta este o asumare ca orice responsabilitate, de altfel. Îți dorești să fii artist? Bun venit în lumea reală! Cu adevărat reală. Aici realitățile nu sunt colorate decât de materialul pe care îl folosim pe suport, restul e muncă și transpirație.

Abia intrasem clasa a IX-a la un liceu cu profil uman. Devenisem o tocilară rebelă. Nu fusesem o persoană agreată până atunci. Toți mă priveau pieziș și dezgustați. Chiar și în anii care au urmat, părerile au fost împărțite. Nu m-am simțit nicio clipă ocolită de colectivitate, ci mai degrabă privilegiată de cine trebuia să mă vadă. Profesorii, până atunci, mă apreciau, iar eu îmi vedeam de lecțiile pe care le am de pregătit în liniștea casei. În liceu perspectiva s-a mai schimbat. Notele mele au rămas aceleași, dar ceva din mine îmi spunea să o las mai moale cu atitudinea de tocilară docilă. Aveam deja cincisprezece ani. Unele colege aveau deja prieteni. Eu încă mai foloseam tabla de acasă pentru a-mi face lecțiile. Am avut o adolescență comună, cu bune și cu mai puțin bune. O adolescență care a câștigat prietenii de lungă durată și care îmi vorbește de mine cea adevărată. Oamenii nu pot pretinde că au o singură față și cu aceasta defilează în fiece zi. Uneori, schimbare scoate din desagă toate măștile noastre. În acea lună de septembrie 1999, după o seară de petrecere cu prietena mea cea mai bună, doamna profesor de arte plastice s-a apropiat de mine și m-a întrebat ce anume reprezintă desenul meu.

Aș fi putut să îi spun că este starea mea de mahmureală, – de fapt, am rostit încet cât să mă audă prietena mea care mi-era și colegă de bancă, pentru a se amuza, îmi plăcea să fac pe clovnul de câte ori aveam ocazia -, dar i-am răspuns că reprezintă cu totul altceva. Era o pictură abstractă. Cine să înțeleagă ce făcusem acolo? Eu, nici atât. De fiecare dată, doamna profesor venea la cursuri cu natură statică pentru ca noi să o reproducem. Cred că eram singura din clasă care mergea pe arătură, dar și printre puținele careia i s-a propus participarea la un concurs internațional de pictură, precum și multe expoziții locale cu diferite ocazii sau expoziții permanente în cadrul liceului. Din acel moment de septembrie, perspectiva asupra vieții mele s-a schimbat. Eram un om creativ, inovativ, însă nu m-aș fi gândit nicio clipă că o singură zi poate să îți schimbe existenței. Dar nu tine numai de momente, ci are legătură și cu oamenii pe care îi întâlnim. Toți schimbă câte ceva din noi. Unii mai mult, alții mai puțin. Și nu doar că ne schimbă modul de a observa lumea, ci ne ajută să ne cunoaștem mai bine și să începem să înțelegem. Am priceput, nu din prima, că a mea călătorie va fi dedicată frumosului. Că voi încerca, cu stângăcie, să fiu în echilibru. A fi artist presupune, înainte de pricepere, răbdare. Iar pe aceasta din urmă o putem învăța de la natură, prin contemplare, de la om, prin ascultare.

Sunt și azi ancorată de acel septembrie, dar și fascinată de universul în care arta nu doar ne arată cum să fim noi înșine, originali și liberi, ci ne conferă o serenitate a sufletului – muza mea -, restul, furtuni.

Va urma …

N Marianne (n. 1984) a absolvit Școala de Arte ,,Teodor T. Burada” (Constanța), secția Pictură în anul 2017, un curs de modelaj în ceramică de 2 ani și un curs de grafician. Din anul 2013, organizează ateliere de modelaj în ceramică pentru copii. În anul 2014 a participat la Expoziția Națională de Artă Tradițională ,,Pavel Terțiu”, ediția a VIII-a, Focșani, județul Vrancea, (Premii: I, III și mențiune). Ia parte la Concursul Național de Pictură Contemporană, a V-a, ,,Păsări. Legătura dintre cer și pământ”, Galeria Constantin Brâncuși, Cluj Napoca (2015). În anul 2016 , este prezentă la International Exhibition of Painting ,,Spring Arttrad”, Sebeș, Concursul Național de Pictură și Grafică ,,Vespasian Lungu”, ediția a XXI-a, Brăila, Concursul Național de Arte Vizuale ,,Nicolae Mantu”, ediția a X-a, Galați, Expoziția ,,Atelier”, ediția I, Constanța, și Expoziția ,,Random”, Constanța. Prin intermediul proiectului ,,Zâmbete prin artă”, inițiat în anul 2016, a desfășurat activități artistice ,,pro bono” anuale (modelaj în ceramică și pictură) pentru copiii din mediul rural, dar și ateliere în mediul urban. În anul 2017, participă la Concursul Național de Artă Plastică ,,Ion Irimesc”, dedicată comemorării marelui maestru, Suceava, (Premiu: Mențiune), Expoziția internațională ,,Peisaj dobrogean”, Varna, Bulgaria, și Expoziția Internațională ,,Identități”, Varna, Bulgaria. 

Din 2018 până în prezent, N Marianne locuiește în Emiratele Arabe Unite și expune online. Proiectul ,,Zâmbete prin artă” se desfășoară anual în România, în aceleași condiții.

Related posts

Lumea trăiește prin femei-Icoana acesteia în literatură

Liliana Moldovan

Radu Ciuceanu – Un an de la trecerea la Domnul

Moderator1

Peste 100 de tineri muzicieni înscriși la Concursul Internațional George Enescu 2022

Moderator1

Anastasia Staicu, rusoaica ce-i ajută pe ucrainenii asupriți de poporul său. Pentru ea războiul e, de fapt, o rană pe suflet

Liliana Moldovan

Concursul cu participare internațională

Theodora-Raluca Paun

LANSARE DE CARTE

Theodora-Raluca Paun

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy