Aproape de terminarea liceului, am ales să mă înscriu la Facultatea de Drept și Științe juridice, specializare Drept. Corectitudinea va avea mereu de-a face cu orice pasiune. Și just a fost, până la un moment dat. Sunt o ființă paradoxală. Indiferent de domeniul în care am activat sau pe care l-am studiat, am avut și o viață secretă, surprinzătoare, chiar și pentru mine. Plină de culoare și de încurajări pe hârtie. Nevoia de cunoaștere ne poate conduce pașii pe multe cărări. Unele întortocheate, căci atunci când nu pricepem, drumul devine o corvoadă, altele în linii precise. Am îndrăgit facultatea de drept și îmi doream să îmi continui studiile și după terminarea universității. Omul cu dorința și Dumnezeu cu îngăduința. Mi-a plăcut dintotdeauna să nu depind numai de ai mei. Chiar și în timpul studiilor, în a doua vacanță de vară, m-am angajat ca și translator la o firmă de construcții în afara orașului.
Mă trezeam la patru dimineața pentru a prinde autobuzul companiei. Ajungeam seara acasă frântă. Banii erau puțini, dar îmi aducea satisfacție gândul că voi deveni o persoană responsabilă și calculată. Nimic altceva, nici măcar arta pe care o uitasem într-un bloc de desen încă de la terminarea liceului – primul șevalet l-am primit de la soțul meu în primii trei ani; a fost de departe cel mai frumos cadou primit vreodată -, ori scrisul dintr-un jurnal zdrențuit de multe furtuni, nu mai îmi era de folos. De la părinți am învățat că nimic nu vine fără muncă constantă, cu simț de răspundere. Nu au rostit-o. Am observat-o de-a lungul timpului. Nu voiau nici în ruptul capului să mă angajez în timpul facultății. Aveam alte priorități. Știau destul de bine ce înseamnă să faci și școală și să muncești în paralel. Mă simțeam capabilă. Eram conștientă că pot face față și am promis că va fi doar pe timpul verii, cel târziu luna octombrie. Vacanțele mele de vară nu mai existau în adevăratul sens al cuvântului. Bunicii mei au fost, poate, tot ce era mai frumos din universul copilăriei și adolescenței mele. Locul copilăriei a fost cel mai bun refugiu pentru visare și planuri mărețe.
Chiar dacă lucrurile ar fi stat diferit, cu siguranță facultatea avea să îmi schimbe perspectiva, dar eu nu funcționez așa cum funcționează oamenii normali. Am un fel de lag. Pesemne că vă întrebați cum o persoană care părea așa pasionată de artele plastice și de cunoaștere, a uitat de ele. Acum, când mă gândesc la prima facultatea, parcă nici nu au existat primii trei ani. Mă cufundasem în studiu și multă muncă. La stat, cărțile alea groase și mari chiar există. Și nu doar că există, ele trebuie învățate integral. Nu există cale de mijloc decât pentru puturoși. Apoi, l-am cunoscut pe soțul meu în ultimul an și existența mea a îmbrățișat normalitatea. Împreună cu el, m-am dezmeticit și am realizat că și ființa mea contează. M-a îndemnat să fiu creativă. Să fac ceea ce îmi place cu adevărat. Niciun om nu poate să își taie aripile și să îți spună că te iubește. Așteptările nasc alte așteptări. Poate, așteptările mult așteptate. Soțul meu îmi grăia așa blând ca un dascăl și cu fermitate părintească, dar eu tot nu îl auzeam. Ceva din mine nu voia să mai audă. Arta, nu doar că striga la mine, se punea în genunchi ca o miloagă și mă îndupleca cu lacrimi fierbinți să o iau și pe ea cu mine. O acoperisem cu negare. Aveam alte responsabilități. Nu puteam oferi lumii unicitate. Nu încă. Poate niciodată. Mai târziu, m-am întrebat dacă nu cumva eram eu acel cineva cu multe așteptări de la propria-mi persoană. Da, sunt un om enervant de calculat. Dacă nu chiar plictisitor și sâcâitor, de până și arta s-a dus mâncând pământul, în adâncul sufletului.
Am absolvit cei patru ani în 2007 și m-am angajat pentru o corporație, unde am bătut pasul pe loc timp de șapte ani, deși avusesem ocazia să îmi fac stagiul de juristă – bine, între timp am mai terminat o facultate de științe economice, de data aceasta la privat. Îmi doream mult să îmi întemeiez o familie. Ceasul biologic începuse să ticăie. Și a ticăit săracul până la vârsta de 35 de ani. Dar, cum spuneam, aveam altele de realizat. Să vă spun o treabă și cu realizările acestea materiale. Nu au niciun sens, dacă nu facem exact ceea ce ne dorim, ceea ce simțim. Ajungem secătuiți de puteri și goi pe dinăuntru. Ce mai realizare! Totul se face la vremea potrivită. Din experiență vă spun, inima este cea care trebuie ascultată prima oară, nu mintea. Aceasta din urmă mai bate și câmpii. Inima este cea sinceră prietenă.
Banii, ca și juristă, erau puțini, fără să realizez că mă înșelam, poate. M-am tot încăpățânat și cred că a fost și un semn. Un fel de prim instinct. Era nevoie să trec prin unele situații ca să pricep odată pentru totdeauna că a îmbina utilul cu plăcutul este un ideal, nu un blocaj. A avea o situație financiară mai bună nu înseamnă că ai găsit și piesa lipsă din puzzle. A face sacrificii este, uneori, sinonim cu răbdarea. Orice om pleacă de jos și ajunge acolo unde și-a propus într-o bună zi. Cum, nu toți pornim de jos? Ce naivă mai sunt! Oricine, indiferent de statut sau mediu, reușește atât cât poate visa și munci, dar există și riscul să se precipite la fel de repede. În viață este la fel ca la liceu sau facultate, ușor de intrat și greu de menținut.
Pe tot parcursul celor șapte ani de corporație, mi-am reluat treptat activitățile artistice. Am început să experimentez pe diferite materiale, de la hârtie la fier. Să pictez pe diferite suporturi și să modelez lut, carton sau sârmă. Am recuperat anii din urmă. Pasiunea mea se transformase într-un hobby de weekend. Așa a reapărut în viața mea, ca o Mărie cu altă pălărie, de fapt, cu mai multe cutii de pălării. În fiecare lună, dacă nu chiar săptămânal, venea cu o altă idee și tot așa. Scotea din jobenul ei fermecat un nou suport de analizat. Ajunsese să arate biata noastră cameră ca un studio. Toate îngrămădite în doar 16 mp. Dar Măria mea îmi vorbea în multe limbi. Trebuia să o înțeleg. Ca să iubești ceva, e nevoie să înțelegi, ca și pe oameni, de altfel. E nevoie să îi cunoaștem ca să îi iubim. Să rezonăm și niciodată, dar niciodată, să nu ne simțim inferiori. Într-o relație, oricare ar fi natura sa, ființa umană are nevoie de egalitate pentru a evolua. Egalitatea este tot o virtute.
În facultate am priceput că un bun jurist este acela care știe unde să caute și nu să știe tot. Sufletul meu avea nevoie de artă, dar trebuia să și studiez. Să mă documentez, așa ca pentru un manuscris, și să aflu în detaliul despre materialul respectiv. Cu toate acestea, undeva greșeam …
Va urma …
N Marianne (n. 1984) a absolvit Facultatea de Drept și Științe juridice, specializare Drept (Constanța, 2007), Facultatea de Management Financiar Contabil (Constanța, 2011), Școala de Arte ,,Teodor T. Burada” (Constanța, 2017), secția Pictură, un curs de modelaj în ceramică de 2 ani și un curs de grafician. Din anul 2013, organizează ateliere de modelaj în ceramică pentru copii. În anul 2014 a participat la Expoziția Națională de Artă Tradițională ,,Pavel Terțiu”, ediția a VIII-a, Focșani, județul Vrancea, (Premii: I, III și mențiune). Ia parte la Concursul Național de Pictură Contemporană, a V-a, ,,Păsări. Legătura dintre cer și pământ”, Galeria Constantin Brâncuși, Cluj Napoca (2015). În anul 2016 , este prezentă la International Exhibition of Painting ,,Spring Arttrad”, Sebeș, Concursul Național de Pictură și Grafică ,,Vespasian Lungu”, ediția a XXI-a, Brăila, Concursul Național de Arte Vizuale ,,Nicolae Mantu”, ediția a X-a, Galați, Expoziția ,,Atelier”, ediția I, Constanța, și Expoziția ,,Random”, Constanța. Prin intermediul proiectului ,,Zâmbete prin artă”, inițiat în anul 2016, a desfășurat activități artistice ,,pro bono” anuale (modelaj în ceramică și pictură) pentru copiii din mediul rural, dar și ateliere în mediul urban. În anul 2017, participă la Concursul Național de Artă Plastică ,,Ion Irimesc”, dedicată comemorării marelui maestru, Suceava, (Premiu: Mențiune), Expoziția internațională ,,Peisaj dobrogean”, Varna, Bulgaria, și Expoziția Internațională ,,Identități”, Varna, Bulgaria.
Din 2018 până în prezent, N Marianne locuiește în Emiratele Arabe Unite și expune online. Proiectul ,,Zâmbete prin artă” se desfășoară anual în România, în aceleași condiții.
