Motto:În artă, ca în politică, nu există recunoştinţă.
George Bernard Shaw
Pun această întrebare retorică oficialităților, desigur, la care, probabil, nu au un răspuns.Mi-a venit ideea să scriu aceste rânduri citind un articol în Napoca News despre acordarea titlului de “ Cetățean de onoare“, post mortem, istoricului și arhivistului Vasile Lechințan. Se spunea în această publicație că:” Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a participat joi, 21 iulie 2022, la un eveniment comemorativ dedicat istoricului Vasile Lechinţan, intitulat „În eternitate cu… Transilvania din cuvinte”.
Evenimentul a avut loc în localitatea natală a istoricului, Silivașu de Câmpie, fiind organizat de Primăria şi Consiliul Local Silivaşu de Câmpie, în colaborare cu Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud și Centrul Judeţean pentru Cultură Bistrița-Năsăud”. Cu această ocazie s-a acordat titlul de CETĂȚEAN DE ONOARE și numele acestui important istoric transilvănean unei străzi din localitate.
Această întâmplare nu este singulară. Mai peste tot în România noastră pitorească, oficialitățile sunt foarte zgârcite cu acordarea unor distincții personalităților, ajunse la vârste înaintate, care fac cinste urbei unde s-au născut.Iar despre ridicarea unor statui, sau busturi, nici nu este vorba.Când Victor Eftimiu și-a făcut un bust sub fereastra sa, sau Dinu Săraru și Adrian Păunescu și-au amplasat busturi în fața Căminului Cultural din Slătioara au fost criticați.De ce să nu se bucure, cât mai sunt în viață, de recunoașterea concetățenilor? După ce trec în eternitate, la ce bun?! Nu mai au ocazia să se bucure de eveniment.De ce această zgârcenie și ne recunoștință față de acești oameni care au făcut ceva pentru societatea românească?
Să nu uităm că majoritatea acestor personalități, fie scriitori, savanți, oameni de știință, sportivi, și-au dedicat întreaga viață, sacrificându-și sănătatea, veniturile, timpul, pentru a ridica cultura, știința și sportul pe culmi, aducând cinstire localităților în care s-au născut sau în care trăiesc. Inslusiv țării.Se cunoaște faptul că acordarea unui titlu, oricare ar fi el, nu este decât o Diplomă și un anunț în presă.Oare nu merită aceste personalități ajunse la vârste înaintate, și care încă, mai trăiesc, acest gest din partea oficialităților? De ce atâta răutate, constipație și neglijență din partea administrațiilor și politicului?
Să luăm aminte la ce spunea înțeleptul Bartolomeu Anania:”Recunoștința nu este o virtute ci este o bună deprindere, face parte din codul manierelor elegante, că știi să te porți.”
Nu vreau să cred că, în această situație, are dreptate Marin Preda:“ Să rămâi om între oameni, numai ca să salvezi în tine însuti ideea de om, chiar dacă altii o calcă în picioare.“
Al.Florin Țene
