Originară din Județul Botoșani, localitatea Călărași, Maria Apăvăloaie este de profesie contabilă, domnia sa și-a încercat talentul poetic participând la diferite concursuri de creație literară, versurile sale fiind apreciate și premiate la diverse concursuri din țară și străinătate Așa se face că a obținut, spre exemplu, Trofeul „Iubirea ca o poezie” la concursul organizat anul trecut de Filiala Buzău a Ligii Scriitorilor Români. Iar anul trecut, obține Premiul al doilea la Concursul „Armonii Literare” organizat de HIFA România, în colaborare cu Filiala Mureș a Ligii Scriitorilor Români și Biblioteca Județeană Mureș. Premiile câștigate au încurajt-o și i-au redat încrederea necesară pentru a-și pune pe hârtie poemele și de a le aduna în două volume de versuri :„LACRIMI ȘI SFINȚI” (2021) și „LA RĂSCRUCI DE VREMURI”(2022).
Truda poetică a celei care a scris aceste două volume de versuri nu a fost și nu va fi zadarnică, poeziile oferite în dar, sunt ocrotite de palmele harului poetic . Într-adevăr, Maria Apăvăloaie și-a pus, cu sfială, sufletul în mâna cititorilor, l-a îmbrăcat în cuvinte potrivite și l-a așezat pe arhitectura unui limbaj poetic de factură clasică „din dorința de a vindeca și alte suflete zbuciumate” dar și cu intenția de a acoperi cicatricile produse de focul dorului, cu ajutorul cuvintelor specifice limbi noastre naționale, care, o dată trecute prin filtrele gândirii sale poetice, devin izvor de viață și de moarte, izvor de mângâiere tainică și de nemurire.
Acum la ceas aniversar îi doresc o viață lungă și frumoasă cu împliniri pe tărâmul creației literare, cu bogății sufletești nenumărate și cu zboruri poetice senzaționale.
Mamă, Rai cu iasomie
„Încă mai pășești sfioasă, argintând poteca serii,
Când deschid pe la chindie, dulcea clipă a-nvierii
Nestematelor din pumnul, strâns, al sufletului meu.
Mamă dragă, mamă dragă… Știi că-nseninezi mereu,
Cerul încruntat de nouri? Uite-l! Vrea din nou să-mi plouă.
Tu-l cuprinzi de după umeri cu mânuțele-amândouă,
Și mi-l treci de pragul casei, îl așezi peste grădină,
Ca să-mi plouă peste straturi, apă vie și lumină.
Hai să stăm pe prispa casei, până ce-o uda grădina!
Să-mi găsesc în glasu-ți dulce mângâierea și hodina.
Spune-mi… Cum ți-e veșnicia? Tot la fel o-mparți la nouă?
Mi-ai lăsat în colț de suflet un întreg potir cu rouă.
Da’ eu nu știu cum se-ntâmplă, că la fiecare rană,
Roua-mir, din palma-ti sfântă, se prelinge pe sub geană.
Și în drumu-i spre durerea-mi, se preschimbă-n albă floare.
Mamă! Roua milei tale, îmi e stea vindecătoare.
Am s-adorm la tine-n poală, ca în clipele de ieri,
Când pe tâmpla vieții tale, înfloreau doar primăveri.
Și ce dacă astăzi mie, vânt de toamnă îmi adie.
Poala sufletului tău, e un rai cu iasomie.” (Maria Poiană – din volumul LA RĂSCRUCI DE VREMURI)
Liliana Moldovan/UZPR
