4.4 C
Nürnberg, DE
April 20, 2024
Exclusiv

PICURI DE ÎNȚELEPCIUNE : Sf. DIMITRIE…  Basarabov (27 octombrie 2022 )

Părintele Ilie Bucur

Motto:
„Sufletele drepţilor sunt în mâna lui Dumnezeu şi chinul nu se va atinge de ele” (Înţelepciunea lui Solomon – cap. 3, vers. 1)

Pe data de 27 octombrie Biserica Ortodoxă sărbătoreşte pe Sfântul Dimitrie cel nou, sau Basarabov. Acesta s-a născut în veacul al XIII-lea, într-o familie de ţărani săraci din satul Basarov, în sudul Dunării, aparţinând în vremea aceea de regatul Bulgariei. Din fragedă pruncie a dus o luptă acerbă pentru o viaţă virtuoasă şi plăcută lui Dumnezeu şi oamenilor. Fiind sărac din familie, el păştea vitele acelui sat, ducând o viaţă singuratică de rugăciune, înfrânare, milostenie. Într-una din zile, când era cu vitele pe imaş, a călcat fără voia lui un cuib unde se aflau trei puişori, pe care i-a strivit. Supărat, s-a hotărât ca timp de trei ani de zile, fie iarnă, fie vară, să umble desculţ, considerând fapta sa asemenea unei crime. Cu timpul, văzând că viaţa aceasta este o „deşertăciune a deşertăciunilor”, se retrage în pustie, unde era o mică mănăstire. Cuviosul a primit “schima monahală”, şi a început a trăi în scurt timp o viaţă aspră şi plină de nevoinţe, în post aspru şi metanii, rugăciuni neîncetate şi cu adâncă smerenie.
Simţindu-şi dinainte sfârşitul, s-a ascuns neştiut de nimeni, între două pietre mari, pe marginea râului Lom, unde şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Venind odată apele mari, au dus trupul Cuviosului, într-un prundiş, unde nu ştia nimeni de el. În acea perioadă, s-a aflat acolo un om care avea o copilă bolnavă, căreia i s-a arătat în vis Cuviosul Dimitrie spunându-i: „De mă vor scoate părinţii tăi din apă -arătându-i şi locul – eu te voi tămădui pe tine!” În felul acesta s-a găsit trupul neputrezit şi întreg, care a fost dus în satul lui, Basarabov. Aici veneau foarte mulţi oameni şi se rugau, şi mulţi dintre ei primeau ascultare rugăciunilor lor, şi tămăduire bolnavilor.
Auzind despre moaştele Cuviosului, domnul Valahiei, a dorit să le aducă cu cinste în Ţara Românească, dar nu au reuşit de nici un fel, numai după ce au ridicat o frumoasă biserică în Basarov, în locul unde erau sfintele moaşte. Între anii 1769-1774, în timpul războiului ruso-turc, un general, anume Petru Salticov, din partea armatei ruseşti, a cucerit Basarabovul, şi auzind minunile ce se întâmplă aici, a dorit să ducă Sfinte Moaşte în Rusia. Un oarecare român, Dimitrie Hagi, foarte credincios, a oferit o sumă mare de bani ofiţerului rus, care a renunţat la gândul de a le mai duce în ţara sa. În anul 1773, moaştele Cuviosului Dimitrie Basarabov, au fost aduse la Mitropolia din Bucureşti, fiind primite cu evlavie de Mitropolitul Grigorie şi o mare mulţime de oameni. Imediat, Bunul Dumnezeu, parcă, ca o recompensă adusă poporului, a făcut să înceteze războiul şi boala ciumei a fost înfrântă. În felul acesta, Cuviosul Dimitrie Basarabov, a devenit patronul spiritual al „Cetăţii lui Bucur”, unde an de an, pe 27 octombrie se închină la racla cu moaştele lui zeci de mii de oameni, indiferent de condiţiile meteo, încurajaţi fiind de speranţa că Bunul Dumnezu şi sfinţii Săi, le va ajuta să treacă orice obstacole.
Să privim, ca atare, la sfinţii noştri, cum s-au nevoit în viaţa lor, şi parcă ne-ar spune: „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate celelalte se vor adăuga vouă” (Mt. 6, 33).

„LA MULȚI ȘI FERICIȚI ANI” tuturor creștinilor care s-au învrednicit a purta numele SF. DIMITRIE BASARABOV!
Cu dragoste creștinească,
părintele Ilie

Related posts

Închinăciune unui titan

Liliana Moldovan

Enigma morții lui Octav Cimbru, fiul mareșalului Ion Antonescu! Arestat odată cu dictatorul, pe 23 august 1944?

Liliana Moldovan

Din neiubirea clipei grele – Dragoș Serafim

Liliana Moldovan

Vântul schimbării regimului ”neoiobăgiei” post-decembriste!

Liliana Moldovan

Printre cuvinte frumoase și prieteni dragi

Liliana Moldovan

Cenaclul „Artur Silvestri” al Ligii Scriitorilor își reia activitatea la sfârșitul lunii martie

Liliana Moldovan

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy