Înainte de a primi cartea scriitorului și promotorului cultural dr.Mihai Ganea am terminat de citit și conspetat o carte despre viața lui Eminescu și Veronica Micle, în care la sfârșit erau reproduse o parte din scrisorile dintre cei doi.Punând față în față conținutul cele două tipuri de scrisori mi-am dat seama că “Scrisori din Țara de Margine “, carte apărută la Editura “Transilvania “, din Baia Mare, 2022, ce conține în 186 de pagini, în care desoperim 18 adevărate narațiuni, componente al unui “roman“ rememorativ despre o autobiografie a autorului.
Înainte de a analiza aceste “scrisori “, voi face un sumar “portret” de autor al polivalentului autor și promotor cultural Mihai Ganea.Acesta este poet, prozator, compozitor, instrumentist, și ctitor de cenacluri. Este autorul Imnului Ligii Scriitorilor și editorul revistei ”Prțile Nordului”, având-o alături pe critical literar și traducătoarea profesor Virginia Paraschiv.
Cartea se deschide cu o prefață semnată de scriitoarea Virginia Paraschiv, o cunoscută latinistă, intitulată “ Efect de ecou“în care face o analiză profundă, folosind bisturiu adevărului din care sâgerează, spre vindecare, sinceritatea narațiunile din volum.
Cunoscând faptul că Mihai Ganea este și un poet profund, acesta nu împletește sensibilitatea poetului cu limbajul direct folosit în proză, fapt remarcat și de prefațator, așa cum, de-alungul anilor chirurgul Mihai Ganea nu a încurcat bisturiu cu cuțitul de bucătărie.
Autorul este un adevărat judecător al vremurilor trăite, , neiertător în caracterologie. Chiar dacă textele par monotone, aceasta vine din examenul unui compus uman, în mod complicat și anxios, îndărătul aerului adevărului din punctul său de vedere, dar și contradictoriu, pe care prozatorul Mihai Ganea l-a izolat sub un chip din medii felurite. El este un judecător neiertător al vremurilor comuniste și un ilustrator al acelor vremuri de tristă amintire.
În narațiunea “ Vitali Nevinglovski“, cu care se deschide cartea, este fiul unei famili,student la medicină, un personaj din copilăria autorului, unul care, așa cum s-a întâmplat în istoria românilor de după 1945, care a venit de niciunde și a dispărut așa cum a intrat în viața oamenilor.Acest Vitalii a fost “scânteia “ care a aprins dorința copilului de a urma calea medicinii.Vitalii spunea că numai chirurgul este medic.Toată această povestire este un vis venit de demult, pe care l-a trait autorul.În acest context, dialogurile sunt directe și firești, conținutistic, de un interes psihologic în afara comunului și curiozitatea sociologică vădită de autor ce sporește domeniul estetic și surpriza finalului.
“ Natalița“ este o povestire despre o colegă de la un liceu din Baia Mare colegă de clasă cu autorul.A fost o concurentă pentru ce care au fost fruntași în ale învățării.Răducanu Natalia, a fost deconspirată, mult mai târziu, a fi sovietică.Era născută în URSS, de aici și notele și succesul acesteia în școală și facultate. A ajuns doctoriță fără să pună mâna pe un bolnav.Lectura acestei amintiri ne face cunoscut că Natalița, ajunsă văduvă, a fost un agent sovieti, eu îi zic rus, Mihai ganea vine la sfârșit cu o compoziție sufletească reductibilă la un prototip de agent sovietic.
În “Virusul biofit “amintirea se focalizeaz[ pe personajul numit[ Tanti Lenuța care a avea două fetițe, năcute la un interval de un an. Acestea trăiau într-un cartier muncitoresc sărac. Întâmplarea din această povestire se petrece pe când autorul era în anul trei la medicina din Cluj. Narațiunea continua cu cercetarea studentului medicinist în aflarea adevărului despre rabiofobie, boală care circula prin cartierul muncitoresc.Povestea se încheie cu lamurirea problemei acestei boli de către profesorul care îi arată în stradă o femeie frumoasă, foarte frumoasă.Există aici o afectivitate ascunsă în sufletul tânărului care pășește peste linia comunicării minime.
Asemenea romancierului Gib Mihăescu din nuvela “Brațul Andromedei “, Mihai Ganea sondează psihicul jumătății mitologice al bărbatului în povestirea “ O noapte din viața unei femei“, având ca personaj o femeie relativ frumoasă ce locuia în Galați în cartierul Mazepa.Această femeie căsătorită cu un marinar avea dorința de a ajunge infirimieră. Urmând etapele respective femeia își ajunge scopul. Finalul aceste povestiri are ceva din onirism, o oscilație dintre vis și realitatea perioadei când femeile stăteau la cozi interminabile pentru acel “ ceva ce se dă“în regimul criminal comunist.
Întrebarea cu care se deschide “scrisoarea “ cu titulu “Virginia Vornicu “ ne introduce direct în atmosfera școlară când singura carte școlară era cea de latină care nu avea fotografia dictatorului Nicolae Ceaușescu. Personajul cu numele Virginia Vornicu, tânără absolventă de facultate, are îndrăzneala de a modifica textul unui spectaco în care se omagia regimul de tristă amintire.Același personaj declanșează “revoluția de o zi de la Focșani “ în 1989.Sfârșitul degajă o tristețe amară pentru nerecunoștiința oficialilor focșăneni. Cunoscund viața și opera profesoarei și scriitoarei Virginia Paraschiv, sunt convins că peronajul din această narațiune este chiar domnia sa.
Despre “Dosarele de cadre “ pe care le aveam toți salariații care am trait în odiosul regim criminal, erau seismografele vieții noastre care oricând, datorită acestora, puteam ajunge în închisorile comuniste.Povestirea este o frescă a tragediilor ce se întâmplau în casele de copii cu handicap.Această temă autorul o abordează vorbind de orfelinatul din Sighetul Marmației unde viețuiau 500 de copii.Izidor un copil care a trecut prin acest iad își privește în ochi părinții care l-au abandonat în acest infern patronat de statul comunist. Unde un oarecare “Nenea “ îngropa copii, într-un cimitir improvizat unde săpând dădea peste un alt cadavru al altui copil trecut le cele veșnice.
Aceste narațiuni, pe care autorul le-a numit “scrisori”, nu sunt iluzii, ele intră în categoria mărturisirilor dintr-o creație care dorește să redea “policromia” unui cenușiu al societății comuniste a cărei propagandă despre “grija față om” ascundea o crimă generalizată față de om, prin înfometare, exploatare și ucidere.
Cartea se încheie cu “Mihai Ganea despre Mihai Ganea “, unde descoperim o mărturisire sinceră despre evoluția acestuia ca scriitor. Autorul este în această accepțiune, omniscient și în chip simultan o persoană participativă, atât fizic dar și psihic, suferind alături de personajele sale reale. Ochiul creatorului, prezent pretutindeni, este în fond perspectiva finală și tristă, scoțând realitatea din mediul ei irespirabil.
Cartea respiră printr-un real dureros, însă câștigă prin construcția epicului ce redă trăirile autorului alături de personajele sale. Mihai Ganea este un prozator realist ce învie lumile amintirii, îndreptându-le către un sens care nu e niciodată același pe măsura complexității nesfârșite a vieții și a oamenilor.
Al.Florin Țene
