Volumul de studii istorice intitulat ”Veronica Micle o victimă a istoriei”, semnat de Dan-Silviu Boerescu, apărut la Editura Neverland, 2021, în colecția “Femei fascinante din România“ analizează viețile poetului national Mihai Eminescu și Veronica Micle, din perspectiva adevărului istoric, evidențiat în documentele vremii și al mărturiilor personajelor din acea perioadă. Cartea cuprinde 13 studii analitice, începând de la copilăria personajului principal “Veronica/Bălăuca“, continuând cu “O victima a istoriei, a oamenilor…și a lui Eminescu“, trecând prin analiza “Procesului lui Maiorescu, acuzat de hârțuire sexuală“, moment prin care, se pare, că a început falsificarea vieții Veronicăi, care, elevă fiind, a fost martoră din partea victimei în acest proces.
Este un capitol despre cele două fiice ale Veronicăi concepute cu profesorul universitar Micle, alintate „Fluture” și „Greier”, ajunse, precum Valeria Micle căsătorită cu Sturza, cântăreață de operă, iar cealaltă fiică pe nume Virginia Livia Micle, căsătorită cu Gruber, critic literar și psiholog, a fost poetă și traducătoare, multă vreme profesoară la Pașcani și Botoșani.
Nu de puține ori Eminescu a recunoscut în scrisorile pe care le expedia Veronicăi că și prin poeziile sale a fost influențat de femeia căsătorită cu, mai învârstu, Ștefan Micle. Dintr-o scrisoare din anul 1876 aflăm că autorul „Scrisorii a III-a” a iubit-o pătimaș pe Veronica, iar din Amintirile lui Ioan Slavici, după stabilirea la Iași în 1874, Eminescu frecventa salonul Veronicăi.
După plăcerea de a o cunoaște pe Veronica, care i-a produs un entuziasm deosebit, Eminescu îi era mai greu să țină pasul cu această femeie voluptoasă. În acest sens Veronica îi scria scrisori scurte. Majoritatea scrisorilor dintre cei doi sunt pline de reproșuri reciproce. La sfârșitul anului 1880, Veronica îi cere expres să-i comunice deslușit ce are de gând în legătură cu viitorul lor. Într-o scrisoare nedatată, scrisă în a doua jumătate a anului 1880, Veronica roasă de gelozie începe să-l amenințe pe Eminescu ca să se răzbune pentru că poetul, în înțelegere cu Mite Kremnitz și Maiorescu, au făcut-o de “râsul și disprețul lumii“. În general, în scrisorile expediate de Eminescu se desprinde faptul că acesta era nemulțumit de frivolitatea Veronicăi și de cochetăriile ei în Copou cu tineriii ofițeri.
Cercetând scrisorile, documentele vremii, presa din acea perioadă, se desprinte o concluzie tristă: iubirea de poveste dintre poetul Mihai Eminescu și al său “înger blond “, devenită o poveste cunoscută și comună al imaginarului colectiv a fost, în fapt și realitate, una sfâșietoare, marcată de certuri, pasiune, patimă, gelozie, trădare și înșelări reciproce cu persoane ocazionale pentru satisfacerea nevoilor sexuale.
Plecând la București, Eminescu se îndrăgostește de Mite Kremnitz, secretara personală a regelui Carol I, și întârzie să-i răspundă Veronicăi rămasă la Iași.
Faptul că Eminescu conștentiza că dacă Veronica se căsătorește cu el aceasta pierde pensia după moartea lui Ștefan Micle, și ca o consecință are legături intime cu Cleopatra Lecca, fiica unui cunoscut Pictor din acea perioadă, rudă mai îndepărtată cu Ion Luca Caragiale.
Caragiale, funcționând pentru o perioadă scurtă ca inspector școlar la Iași, a avut legături sexuale cu Veronica. Eminescu aflând acest fapt de la Maiorescu nu l-a iertat pe dramaturg, se spune că Eminescu l-ar fi amenințat cu un pistol pe Caragiale.
Cu toate că Eminescu nu a fost născut în zodia Gemeni, a avut și iubiri paralele cu Mite și Cleopatra, pe lângă prietenia cu Veronica. Remarcăm faptul că Cleopatra Lecca era mătușă de gradul al doilea cu Ion Luca Caragiale. Aceasta a fost ultima mare iubire a lui Eminescu. Poezia “Pe lângă plopii fără soț “ a fost inspirată de Mite Kremniz, considerată ultima iubită a lui Eminescu până a se îmbolnăvi. Această poezie a fost pusă pe note muzicale de Guilelm Șorban (1876-1923 ), devenind o cunoscută romanță.
Pe lângă cele trei femei, Mite, Cleopatra și Veronica, Eminescu a mai avut și mici aventuri cu femei simple, din popor, dar și cu o artistă de la Teatru Național, Eufrosina Popescu, mai vârstnică cu 10 ani decât el sau cu sora unui amic al său, lăutarul Toma Micheru. Cu toate că avut atâtea legături intime cu multe femei, Eminescu nu a avut un urmaș. Virginia Micle, fiica cea mica a Veronicăi a spus că mama ei a avut un copil cu Eminescu care s-a năasut mort, în perioada mai-iunie 1880.
Eminescologul Augustin Z.N.Pop a descoperit un presupus fiu natural al poetului, în persoana unui funcționar de la Botoșani, pe nume Mihai Lăzărescu. Acesta fiind fiul din flori a lui Eminescu, însă nu a fost declarant oficial niciodată fiul lui Mhai Eminescu, cu toate că în această problemă a intervenit și tatăl poetului Eminovici.
Relația Veronicăi cu Caragiale a făcut că aceasta, datorită intrigilor stârnite de Maiorescu, să dorească a se căsători cu un poet minor Iuliu Roșca, “Urgiile cu ofițeri“ pe care le făcea Veronica a dus la îndepărtarea sufletească a poetului de aceast blondă frivolă.
Primul care îl informează pe Eminescu de infidelitatea Veronicăi a fost Scipione Bădescu, un jurnalist botoșănean, prieten cu poetul. Detaliul relației dintre Veronica și Caragiale din 1880 îl află de la Titu Maiorescu. Acesta îl informează de ușurătatea și depravarea Veronicăi. Iar artecația dintre Caragiale și Eminescu o aflăm din studiile istoricului literar Zigu Ornea. Ultimul episod de iubire dintre Veronica și Eminescu a fost la București în anul 1888, fiind alături de poet până când acesta moare.
Unii specialiști spun că toate cochetăriile Veronicăi Micle nu sunt decât răutăți și bârfe ale junimiștilor, pentru conflictul mai vechi, dintre aceasta, pe când era elevă, cu Maiorescu.
În urma morții lui Eminescu au apărut diferite teorii ale conspirației. Istoria reală, păstrată în documentele vremii și în mărturiile martorilor este că Eminescu a fost un om puternic, de o luciditate excepțională, cum specifică autorul prezentei cărți, a fost bine ancorat în realitatea socială și politică a vremurilor.
Sfârșitul lui Eminescu a căzut, uneori, în teoriile conspirației. Istoria este cu totul alta, Poetul a luptat pentru drepturile românilor din Ardeal și pentru unitatea națională. A fost un ziarist se excepție, un vizionar și un mare reformator.
Însă scrisorile publicate la finalul cărți, dintre Eminescu și Veronica Micle, ne creează o opinie contrară mitologiei create în jurul acestui cuplu. Amândouă personajele au fost oameni, ca toți oamenii, cu defectele lor, însă personalitatea și opera lui Eminescu îl așează pe piedestalul Panteonului culturii române, strivind-o în veșnicie pe Veronica.
Cartea semnată de Dan-Silviu Boerescu este un studiu aprofundat despre viața Poetului Național ce trebuie cunoscută marelui public, inclusiv în școli.
Al.Florin Țene
