Am avut bucuria și onoarea de a o întâlni pe Liliana Moldovan, dăruită cu un deosebit har scriitori cesc, cu care m-am împrietenit imediat, încă de la prima carte pe care i-am publicat-o, în anul 2013. De atunci avem o colaborare foarte fructuoasă atât în domeniul editorial, cât și ca prietene și iată că timpul a trecut și am reușit să scoatem la lumina tiparului 11 cărți împreună, sub sigla editurii Ecou Transilvan. Am remarcat la ea o foarte rară vocație a prieteniei nedisimulate, dar și integritatea caracterului său. M-au bucurat întotdeauna conversațiile cu ea, din toate cuvintele întrezărindu-se căldura și sinceritatea ei. Liliana se manifestă în plan creativ printr-un spirit necontenit, preocupat în sfera unei incitante profesii din cadrul Bibliotecii Județene Mureș. Autoarea acestui volum reușește să se impună cu succes, cu ajutorul cunoștințelor sale vaste, prin care lasă posterității amprenta unui timp trăit din plin, în scrierile sale pline de adevăruri, trăiri, stări, care emană multă iubire. Însetată de cunoaștere și cultură, este o scriitoare de o forță narativă excepțională, iar viața sa plină de evenimente i-a asigurat subiecte complexe de explorat în operele sale, lăsând pentru generațiile care urmează pagini de o limpezime și eleganță stilistică aparte.
Prin intermediul gândurilor calde așternute pe hârtie, Liliana Moldovan se remarcă prin capacitatea de a păși dincolo de perdeaua densă a ignoranței și a uitării, aducând la lumină atât frumoase poeme, cât și proze scurte și volume de interviuri cu diferite personalități. Iată, avem în fața noastră o ființă cu personalitate complexă, puternică și magnetică, care și-a ajutat întotdeauna semenii, dovedind dăruirea sa până la ultima fibră, punând suflet și oferind tot ce a avut mai prețios în toate realizările sale din viața cotidiană și profesională. Există o nostalgie firească, privind filele calendarului zburând an după an, însă aș dori ca acest volum să fie omagiul meritoriu pe care îl aducem unei bune prietene, urându-i sincere felicitări pentru realizările remarcabile de până acum, o viață minunată, încununată de sănătate și împliniri.
Volumul de față este al doisprezecelea apărut la Editura Ecou Transilvan, intitulat „Cuvinte cu parfum de scorțișoară – Eșantioane dintr-un intim parcurs sentimental”. Liliana are sufletul unei poete veșnic îndrăgostite de metamorfoze, de detaliile care fac viața fascinantă, de fațetele iubirii, chiar și atunci când ea abia mai mocnește sau se stinge. Așa cum ne-a obișnuit, lirismul abundă în fiecare dintre micile texte prezente în această nouă carte. Aceste proze – ca niște poeme libere, neîmblânzite, pline de o melancolie de nevindecat, ne fac să ne fie dor de un loc pe care poate nu l-am știut niciodată, de o iubire pe care poate nici n-am gustat-o. Sunt amintirile Lilianei, sau sunt amintirile noastre? – ne întrebăm, într-un carusel de emoții care ne poartă de la tristețea pierderii unui eden apus, la miracolul iubirii și uimirea noastră în fața sa. Întreaga carte pare un basm contemporan, fragmentat aproape într-un dialog absurd, sublim, dadaist, din frânturile căruia se construiesc noi lumi și se de construiesc iubiri. Orașele care au stat martore acestor sentimente, valurile, cerul, astrele sunt toate părtașe la aceste sincere și voit vulnerabile trăiri pe care, la un moment dat, scriitoarea le-a trăit… în doi. Suntem părtași la o însumare de momente aparent banale, dar în care constă însăși magia vieții. În aceste detalii mărunte ni se însumează zilele, anii, întregul destin și avem, citind aceste rânduri, certitudinea că nu am învățat încă să le savurăm destul, că nu le vedem importanța covârșitoare dincolo de aparențe. Iubirea, cel mai nobil și sublim sentiment, este elogiată în acest mic volum, cu o notă aparte de intim, de real, intens sugerată prin palete cromatice, prin descrieri ale stărilor, ale locurilor în care s-a întâmplat totul, ca și cum acestea trebuie să rămână martorii tăcuți ai vieții în doi, pentru a-i reda materialitatea și a nu părea doar un vis frumos, pierdut. Cunoașterea de sine și cunoașterea ființei iubite transpar din aceste rânduri dulci-amărui, care plâng niște trăiri care nu se vor mai repeta, binecuvântându-le și mulțumindu-le pentru că… au fost! Și visul frumos al autoarei tinde cu dor și speranță spre o reunire a sufletelor-pereche… „Hai să ne ținem de mână și să rupem pasiuni din copacul iubirii! Să bem, între timp, ceaiuri fierbinți, ca sângele ce clocotește-n vene. Să lăsăm ploaia să se scurgă curioasă pe geam și să ne facem trup, unul singur, tăvălit printre cuvinte cu gust de scorțișoară, să ne râvnim unul pe altul plănuind vacanța de vară…”
Nadia Fărcaș,
Editura Ecou Transilvan
