24.9 C
Nürnberg, DE
April 30, 2024
Exclusiv

Ce m-aș face fără mine dacă n-aș fi eu?

Acest moto, ”ce m-aș face fără mine, dacă nu aș fi eu”, îl socotesc de o înțelepțire și măreție apoteotică atotcuprinzătoare,, mi-a fost dat să-l aud de la tatăl meu, cel care, în cel De-al Doilea Război Mondial la cei nici 19 ani, s-a înrolat în armată, a luat calea frontului, războiului cu hotărârea de a-și apăra țara. Ca apoi să cadă prizonier la ruși, imediat după 23 august 1944, venind acasă tot de un 23 august, dar în anul 1948, povestindu-ne despre ororile prin care a trecut atât el, cât și camarazii lui de arme, de suferință, vreme de aproape patru ani zăbreliți în țarcuri cu sârmă ghimpată.

De la el am învățat acest percept spunându-mi că omul în toată alcătuirea lui, dacă nu ține la el, dacă nu-și motivează existența, dacă nu-ți vezi sufletul, dincolo de minte, lumina cea dătătoare de iubire ne te apropie de tine, te răvășește. Doar dacă ajungi să te vezi așa cum ești, tu de fapt, și doar atunci întru regăsire de tine, regăsindu-te, nu ți-ai mai da drumul din propria îmbrățișare. Ai să simți strălucirea luminii nemărginită care îți inundă sufletul ca o vindecare ce dăinuie peste orice încercări și opreliști.
O astfel de stare am trăit-o după ce am citit cele două cărți, având bucuria să iau parte la o lansare de carte, de fapt au fost două lansări de carte a doi scriitori, respectiv: cartea intitulată: ”ZI DE ZI, TOT MAI PUTERNIC” – autor Rodiana Józsa, editura Farma Media Tg. Mureș, și cea de a doua carte ”ÎNGERUL MEU GABRIEL – Ghid de vindecare a suferințelor determinate de despărțiri”, editura Maris, autor Maria- Dorina Matiș.

Lansarea celor două cărți din spusele autoarelor este itinerantă, cea prezentă a avut loc în Sala barocă a primăriei Sighișoara. Ne vom opri la prima carte intitulată: ”ZI DE ZI, TOT MAI PUTERNIC – a cărui autor este Rodiana Jósza de profesie medic, cea care, cu seninătate în glas ne destăinuie resorturile ce au îndemnat-o să rostuiască din aproape în aproape, această carte, de o profunzime aparte.

Cartea se adresează mai degrabă sufletului, luminii ce vine din interiorul omului deslușind pașii parcurși pe calea nedezmințită ce ne apropie de noi înșine și de cei aproape de noi, neuitând nicio clipă că: bunătatea, iubirea, dăruirea, frumusețea vieții, ne sunt date liant în a nu rătăci calea ce ne va duce dincolo de niciunde, într-o lume fără necuprindere.

Așa cum ne spune zămislitoarea de carte ”totul a început atunci când m-am îndreptat înspre sufletul meu, acolo am găsit tot ceea ce căutam. Practic, am început cu redescoperirea de sine, un proces început cu mai mulți ani în urmă”. Spunându-ne, nu a fost nici un declic care să fi declanșat acel îndemn determinant care i-ar fi dat undă verde la scris. Pur și simplu simțea nevoia împărtășirii a mai multă bucurie, a mai multă iubire inundată de încântare de a se redescoperi, explorându-și nemărginirile sufletului, cu cât explorezi mai adânc îți simți aripile, îți simți dorința clocotitoare a desprinderii de pământ. Cuvintele scrise parcă i-ar fi fost dictate, izvorăsc din nevoia de a te cunoaște pe tine și în același timp, nevoia de a le împărtăși celor ce-și doresc vindecarea.

Ca medic, ne spune, și-a schimbat optica de vedere, privește altfel pacientul, crede că în spatele afecțiunilor fizice există și o componentă psihologică. Privind din interior spre exterior, a început să privească problemele esențiale ale vieții văzute din mai multe unghiuri.

Cartea în construcția ei, la prima vedere ți-ar părea fragmentată pe teme esențiale ce se desprind din chiar titlul dat fiecărui enunț. Din noianul acestora pot aminti aleatoriu: Iubirea, Iubirea aproapelui, Perspectiva, Calea, Menirea, Dragostea, Redefinirea, Îmbrățișarea, Nemărginire… șirul temelor abordate sunt cu zecile,„ ajutându-te pe tine cititor să-ți descoperi însușirile moștenite, altele cultivate în ani de experiențe și trăiri pilduitoare care ți-au modelat sufletul întru regăsire pe sine.

Cartea este scrisă într-un ritm alert, se bazează pe simțuri, mai degrabă, un îndreptar prin care te redefinești ca om, privindu-te pe tine însuți ca un tot unitar cu cei care, fie: direct, tangențial sau meteoric, interacționezi pornind de la premisa, în tot ce trăim, nimic nu este întâmplător, important în toate este calea nedezmințită, lumina călăuzitoare ce e este dată, care își are veșnicia în chiar sufletul nostru dornic de înălțare, dornic comuniune întru aceeași binecuvântare a zilei de ieri, pentru că ia ți-a adus ziua de azi. O carte cu valențe nebănuite care aduce în toată prezentarea și facerea ei, o anumită distincție prin însăși abordarea autoarei, unui tărâm fascinant.

Vasile Luca

Related posts

”Paula, împlinire târzie” este cel de-al treilea volum din colecția “Dragostea, arză-o-ar focul!”

Liliana Moldovan

CUVÂNT DE ADÂNCĂ MULȚUMIRE

Liliana Moldovan

 Aforisme de Crăciun pentru înțelepciunea ziariștilor și scriitorilor

Liliana Moldovan

Departe dar impreuna de Ziua Nationala a Romaniei-2021

Beatrice Loreadana Chirla

LA BORNA – 80 : VASILE B. GĂDĂLIN

Liliana Moldovan

Odiseea Caravanei Culturale ”RUSIDAVA”, ediția a VII- a

Liliana Moldovan

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy